Elevii pot avea maximum 40 de absențe justificate de părinți, pe parcursul unui an școlar, dar nu mai mult de 20% din numărul orelor la o disciplină, potrivit ROFUIP 2022 / Exemple de calcul

105.030 de vizualizări
Foto: Max Fischer – Pexels
Părinții au voie să justifice până la 40 absențe ale copiilor pe an școlar, potrivit unui articol din Regulamentul de funcționare și organizare a unităților de învățământ care a intrat în vigoare în data de 5 septembrie. (Articolul a fost rectificat – inițial, dintr-o eroare de interpretare, apărea că ar fi vorba despre 8 absențe pe modul, posibile a fi motivate de către părinți. Mulțumim cititorilor care ne-au sesizat scăparea!)

Anul școlar 2022-2023 este împărțit pe module, iar numărul absențe motivate prin scutirile scrise de părinți în cazul în care elevii absentează de la ore este calculat în funcție de acest criteriu. Astfel, elevii pot fi scutiți de la maximum 40 ore pe întregul an școlar, prin acest mecanism. Prevederea se aplică atât la clasele primare cât și la gimnaziu și liceu. Numărul maxim de învoiri nu poate depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline.

Exemplu de calcul:

Anul școlar are 36 de săptămâni, iar educația muzicală are 1 oră pe săptămână – în total 36 de ore. 20% înseamnă că pentru 7 ore pe an pot fi motivate absențele cu cereri scrise de părinți, adică 1,4 absențe pe modul, în medie. Dar cele 7 absențe pot fi și într-un singur modul toate.

Pentru Matematică – elevii care au 4 ore pe săptămână înseamnă că vor face 144 de ore pe an. În acest caz 28 de ore vor putea fi justificate de părinți în cazul absenței elevilor, în medie 5,6 absențe pe modul.

Scutirile pe baza justificărilor părinților de părinți pot fi folosite în plus față de cele medicale.

Potrivit ROFUIP 2022, art. 94 (5), “în limita a 40 de ore de curs pe an școlar, fără a depăși 20% din numărul orelor alocate unei discipline, absenţele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui sau reprezentantului legal al elevului sau ale elevului major, adresate învăţătorului/institutorului/profesorului pentru învăţământul primar/profesorului diriginte al clasei, avizate în prealabil de motivare de către directorul unităţii de învăţământ”.

Anul școlar 2022 – 2023 este structurat astfel:
  • Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022; 
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022; 
  • Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022; 
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023; 
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz; 
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023; 
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023; 
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023; 
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023; 
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023. 
Citește și:
Cum se trec corect notele în catalog și în ce condiții se motivează absențele, potrivit Ministerului Educației: Nu se admit modificări de note în catalogul școlar
Cum se calculează mediile anuale ale elevilor în noul an școlar, împărțit pe module? Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: A treia zecimală este cea în funcție de care se rotunjește media generală
Școala începe peste o săptămână. Principalele modificări pentru elevi și profesori: module în loc de semestre, eliminarea tezelor obligatorii, vacanță în octombrie pentru toți, profesorii nu au încă reperele pentru clasa a X-a și nu au fost formați pentru predare pe competențe / Calendarul anului școlar 2022-2023

2 comments
  1. Vai, ce maredescoperire! 20% din 40 fac 8? Extraordinar, asa e dar mai citiți o data art.94.
    20% se calculează din nr. total de ore la fiecare disciplină, nu din40!
    De exemplu, pt autorul articolului care, cu mândria unei găini care tocmai a părăsit cuibarul, semnează pompos ,,redactia”, dacă o disciplină are alocate 70 de ore într.un an scolar, atunci părintele nu.si poate invoi copilul la mai mult de 14 ore pe an scolar

  2. Măi dragă redacție, voi amestecați mere cu pere. Ați calculat 20% din 40, v.a dat 8 și ce.ati zis, gata, uite 8 absențe maxim pe modul!
    Păi n.ati văzut chiar în art. 94, de unde ați și citat, ca 20% se calculează din nr. total de ore al unei discipline care este variabil.
    Dacă n.ati înțeles, iată:
    1.o limba străină are alocate cam 70 de ore pe an scolar; orice student la ziaristica știe ca 20% din 70=14, deci un părinte nu.si poate invoi copilul la mai mult de 14 ore de limba ….
    2. Ed. civica are cam 35 de ore, deci orice autor de articol care, plin de curaj, semnează ,,redactia” își da seama ca un părinte nu.si poate invoi copilul la mai mult de 7 ore de Ed. civică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Acordul părintelui pentru consilierea școlară a elevului să fie trecut în Contractul educațional, creșterea numărului minim de ore obligatorii de consiliere școlară, față de o oră, cât e în project – recomandările Centrului Român de Politici Europene și ale altor 6 organizații pentru proiectele ROFUIP 2024 și Statutul Elevului 2024

Acordul părintelui pentru consilierea școlară a elevului să fie trecut în Contractul educațional dintre școală și familie, creșterea numărului minim de ore obligatorii de consiliere școlară, față de o oră,…
Vezi articolul
Inspecția specială

BREAKING Asociația Școlilor Particulare cere în instanță redeschiderea tuturor unităților de învățământ, de stat sau private, închise prin hotărâri emise de Comitetele județene pentru situații de urgență

Asociația Școlilor Particulare solicită în instanță redeschiderea școlilor și grădinițelor ale căror cursuri au fost suspendate de Comitetele județene pentru situații de urgență. Organizația anunță, într-un comunicat remis Edupedu.ro, că…
Vezi articolul

Vânzarea băuturilor energizante către minori va fi interzisă, prevede un proiect de lege inițiat de președintele interimar al Camerei Deputaților / Amenzi de până la 3.000 de lei sau chiar suspendarea activității între 10 și 30 de zile

Deputatul PSD Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților, a depus, luni, un proiect legislativ care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori. Amenzile merg până la 3.000 de lei și…
Vezi articolul

Lupta generalului Ciucă cu sesizările de plagiat: La cererea fostului premier, Curtea de apel Cluj obligă Ministerul Educaţiei să se abţină de la analiza suspiciunilor de plagiat privind teza sa de doctorat

Curtea de Apel Cluj a obligat Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) din cadrul Ministerului Educaţiei să nu admită în principiu sesizarea Asociaţiei Declic…
Vezi articolul

DOCUMENTE A fost prelungit termenul până la care universitățile pot depune cereri pentru înființarea de consorții regionale de învățământ dual de câte 21 de milioane de euro fiecare. Ghidul final al solicitantului, publicat de Ministerul Educației

A fost modificată data până la care instituțiile de învățământ superior pot depune cererile online pentru înființarea de consorții duale regionale cu bani din Planul Național de Redresare și Rezistență…
Vezi articolul