BREAKING Școlile și grădinițele private pot primi copiii și elevii fizic la cursuri, legal, de mâine, în timp ce în tot sistemul de stat e vacanță forțată. Hotărârea Guvernului, care aplică hotărârea CNSU, prevede că școlile sunt deschise de luni și desfășoară activități didactice

Foto: gov.ro

UPDATE: Ministrul Educației confirmă pentru Edupedu.ro că școlile și grădinițele private pot chema elevii fizic la cursuri de luni, în timp ce la stat copiii și elevii sunt în vacanță.

Hotărârea de Guvern 1.130, cea care transpune măsurile din Hotărârea 91 a CNSU, prevede, la articolul 10, alineatul 3:

În cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise activitățile didactice și alte activități specifice, precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare”.

Nu există nicio altă prevedere despre școli, fie ele private sau de stat, în cuprinsul acestui act normativ. Documentul închide centrele afterschool timp de 14 zile și lasă deschise creșele.

Declarațiile oficiale dinaintea apariției acestei Hotărâri de Guvern promovau Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 91, hotărâre care într-adevăr precizează că toate școlile intră în vacanță, dar la Articolul 10 prevede „Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale”.

Hotărârea CNSU nu are efecte pentru școli decât dacă măsurile din aceasta ar fi fost preluate de Hotărâri de Guvern sau de ordine de ministru.

A fost emis un ordin de ministru pe baza acestei Hotărâri CNSU, este vorba despre ordinul ministrului Educației nr. 5.490 care prevede vacanță de două săptămâni doar pentru sistemul de stat, deși Hotărârea CNSU îl abilitează pe ministru să decidă pentru întreg sistemul:

Ce prevede ordinul Ministrului Educației:

„Prin derogare de la prevederile Ordinului ministrului educației nr. 3.243/2021 privind structura anului școlar 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 16 februarie 2021, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie 2021, preșcolarii și elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal de stat sunt în vacanță”.

Pentru că articolul 8 din Hotărârea CNSU, care prevedea închiderea și a unităților private, nu a fost preluat și în Hotărârea de Guvern finală, care instituie măsurile, valabile de luni, 25 octombrie 2021, școlile private nu au nicio restricție începând de luni, în afară de cele aflate deja în vigoare. În concluzie, potrivit documentelor și actelor normative actuale, de luni 25 octombrie, școlile private pot chema elevii cu prezență fizică la școală.

Actele normative în vigoare contrazic declarațiile oficialilor care au anunțat că vacanța este pentru toți elevii, nu doar pentru cei de la stat:

Klaus Iohannis, Președintele României:

Este evident că școlile sunt puternic afectate și prin elevii care sunt infectați, dar și prin personal – profesorii, învățătorii care se îmbolnăvesc.

În mod normal, începând de luni, deci de săptămâna viitoare, de luni, ar fi vacanță pentru cei mici. S-a decis azi ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu pentru două săptămâni. Deci începând de luni este vacanță școlară”.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență:

„S-a abilitat Ministerul Educației să emită ordinul pentru introducerea vacanței pe 14 zile în tot sistemul școlar. Aici vorbim inclusiv de afterschool-uri, care sunt menționate în hotărârea de guvern, și rămâne doar la nivelul de creșe, ele sunt singurele care vor rămâne deschise. Da, se aplică la toți regula și va fi comunicat acest lucru la toată lumea”.

Update:
SURSE: Articolul care prevedea închiderea școlilor private de luni ar fi fost eliminat din Hotărârea de Guvern la nivelul Secretariatului General al Guvernului, înainte de trimiterea actului normativ la Monitorul Oficial / Șeful SGG: Procedural SGG nu avea cum să elimine sau să adauge pe text
Reguli egale pentru toate școlile, cer reprezentanții Consiliului Național al Elevilor: Altfel autoritățile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor și profesorilor din învățământul particulare, generând o discriminare fără precedent
Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, îl contrazice pe ministrul Cîmpeanu: Pentru rațiuni de sănătate publică, poate dispune închiderea școlilor și la particular
EXCLUSIV Ministrul Educației confirmă că școlile și grădinițele private pot chema elevii fizic la cursuri de luni, în timp ce la stat elevii și copiii sunt în vacanță
Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării: O diferențiere în sensul în care se permite școlilor private să desfășoare cursuri e un tratament diferențiat nejustificat. Adică o discriminare
Exit mobile version