Bula socială – soluție avută în vedere de universitățile britanice, pentru a reduce riscul de răspândire a coronavirusului în următorul an

Foto: Pexels.com

Mai multe universități britanice au în vedere ca, din anul 2020-2021, să îi cazeze pe studenți în “bule sociale”: aceștia să poată locui doar împreună cu alți studenți care urmează aceleași cursuri/facultăți sau care sunt în același an, astfel încât să limiteze contactele și să se reducă riscul de infectare cu noul coronavirus, potrivit The Guardian.

The Guardian o citează pe Liz Barnes, vice-cancelar la Universitatea din Staffordshire, potivit căreia aceste “bule” le-ar permite studenților acces la facilitățile oferite de campus.
În același timp, ele ar limita numărul de persoane cu care ei interacționează. Interesul acestor instituții este să îi convingă pe studenți că nu vor avea experiențe educaționale mai slabe, în actualul context.

Este citată, de asemenea, vice-cancelarul Universității Brunel, Julia Buckingham, potrivit căreia instituțiile de învățământ superior nu vor rămâne complet online din toamnă, ci vor încerca să ofere studenților o educație mixtă, care să combine cursuri online cu seminarii față înfa ță, în funcție de recomandările autorităților privind distanțarea fizică și socială.

The Guardian citează, totodată, un sondaj realizat printre cei care depun dosare de încriere în universitățile britanice: trei sferturi dintre aceștia spun că ar prefera ca anul să înceapă mai târziu, dacă asta ar însemna că vor avea mai multe experiențe față în față și mai puține lecții online.

Foto: Pexels.com

Exit mobile version