Bula socială – soluție avută în vedere de universitățile britanice, pentru a reduce riscul de răspândire a coronavirusului în următorul an

1.353 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Mai multe universități britanice au în vedere ca, din anul 2020-2021, să îi cazeze pe studenți în “bule sociale”: aceștia să poată locui doar împreună cu alți studenți care urmează aceleași cursuri/facultăți sau care sunt în același an, astfel încât să limiteze contactele și să se reducă riscul de infectare cu noul coronavirus, potrivit The Guardian.

The Guardian o citează pe Liz Barnes, vice-cancelar la Universitatea din Staffordshire, potivit căreia aceste “bule” le-ar permite studenților acces la facilitățile oferite de campus.
În același timp, ele ar limita numărul de persoane cu care ei interacționează. Interesul acestor instituții este să îi convingă pe studenți că nu vor avea experiențe educaționale mai slabe, în actualul context.

Este citată, de asemenea, vice-cancelarul Universității Brunel, Julia Buckingham, potrivit căreia instituțiile de învățământ superior nu vor rămâne complet online din toamnă, ci vor încerca să ofere studenților o educație mixtă, care să combine cursuri online cu seminarii față înfa ță, în funcție de recomandările autorităților privind distanțarea fizică și socială.

The Guardian citează, totodată, un sondaj realizat printre cei care depun dosare de încriere în universitățile britanice: trei sferturi dintre aceștia spun că ar prefera ca anul să înceapă mai târziu, dacă asta ar însemna că vor avea mai multe experiențe față în față și mai puține lecții online.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai anunță o analiză proprie după reținerea profesorului suspectat de luare de mită. UBB: Dacă acuzațiile vor fi confirmate judiciar, soluția va fi excluderea din mediul academic

Universitatea Babeș-Bolyai “a demarat deja o analiză proprie pentru a proteja comunitatea academică și studenții pe parcursul demersului judiciar și va urmări cu atenție concluziile acestui demers”, anunță instituția într-o…
Vezi articolul

DOCUMENT Solicitările studenților ANOSR pentru viitorul președinte: Să respecte asumările care derivă din apartenența României la UE și NATO, să folosească educația ca principal instrument diplomatic în dezvoltarea politicii externe a statului, să elaboreze un plan de țară cu dezvoltarea învățământului superior ca prioritate

Federația studenților ANOSR lansează un set de propuneri și priorități pentru candidații la funcția de președinte al României. Solicitările sunt „de natură să îmbunătățească sistemul de învățământ superior din România…
Vezi articolul

Top QS Executive MBA 2024, cele mai bune masterate în afaceri din Europa sunt la universități din Marea Britanie, Spania și Franța / Un master al ASE București apare în clasamentul Joint Programmes

Școlile superioare din Oxford, Madrid, Paris, Londra și Fontainebleu au primele cinci cele mai bune programe de masterat în administrarea afacerilor, dedicate persoanelor aflate deja în poziții de conducere, așa…
Vezi articolul