Calendarul etapelor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul liceal tehnologic și tehnologic dual, de stat și particular, pentru anul școlar 2027-2028 prevede primele termene în noiembrie 2026, conform proiectului de ordin pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării pe 19 octombrie.
Inspectoratele școlare trebuie să informeze operatorii economici, școlile și autoritățile locale și să publice calendarul până pe 6 noiembrie 2026, potrivit documentului Ministerului Educației și Cercetării.
Pentru clasa a IX-a la dual, solicitările de școlarizare trebuie transmise la CNDIPT până pe 4 decembrie 2026, iar pentru liceele tehnologice, unitățile de învățământ înaintează solicitările către inspectorate până pe 18 decembrie.
Prima etapă începe în această toamnă. Până pe 6 noiembrie 2026, inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București trebuie să organizeze acțiuni de informare pentru operatorii economici și unitățile de învățământ tehnologic și să publice pe site calendarul.
În anunțurile publicate, firmele trebuie atenționate inclusiv asupra termenului-limită până la care pot transmite solicitările de școlarizare, astfel încât acestea să poată fi luate în calcul la elaborarea proiectului planului de școlarizare.
Tot până pe 6 noiembrie, inspectoratele informează autoritățile locale despre rolul lor și despre încheierea contractelor de parteneriat pentru învățământul dual.
4 decembrie 2026, termenul pentru solicitările de locuri la clasa a IX-a în învățământul dual
Pentru clasa a IX-a din învățământul liceal tehnologic dual, solicitările pentru planul de școlarizare trebuie transmise până pe 4 decembrie 2026, prin e-mail, la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, CNDIPT.
Solicitările pot fi transmise fie direct de operatorii economici, fie de unitățile de învățământ. Calendarul vizează învățământul de stat și particular, cu frecvență de zi și seral.
În cazul solicitărilor depuse de școli, informațiile trebuie convenite în prealabil cu operatorii economici, ținând cont de efectivele minime și maxime pentru constituirea claselor.
Se precizează că operatorii economici nu mai transmit separat o solicitare către CNDIPT pentru calificările și numărul de locuri deja convenite cu școala și incluse în solicitarea acesteia.
Solicitările se transmit prin e-mail la tvet@tvet.ro. Nerespectarea termenului de 4 decembrie „conduce la riscul necuprinderii solicitărilor în proiectul planului de şcolarizare”.
Și firmele care cer școlarizare duală la clasa a XI-a au termen 4 decembrie
Tot până pe 4 decembrie 2026, operatorii economici pot solicita CNDIPT școlarizare la clasa a XI-a în învățământul liceal tehnologic dual, pentru calificări profesionale de nivel 4, destinată absolvenților de învățământ profesional certificați.
Programul poate fi organizat cu frecvență de zi, cu durata de 2 ani, sau la seral, cu durata de 3 ani, conform calendarului.
Pentru liceele tehnologice, solicitările trebuie transmise până pe 18 decembrie
În cazul învățământului liceal tehnologic – clasa a IX-a, unitățile de învățământ trebuie să înainteze către ISJ/ISMB, până pe 18 decembrie 2026, solicitările de școlarizare pentru anul 2027-2028.
Totodată, școlile transmit situația centralizatoare a solicitărilor operatorilor economici și propunerea de cifră de școlarizare.
Până pe 14 ianuarie 2027, inspectoratele centralizează și analizează situațiile și transmit CNDIPT locurile propuse ca răspuns la solicitările operatorilor economici.
Clasele cerute de operatorii economici au prioritate
Între 15 și 25 ianuarie 2027, inspectoratele organizează ședințele Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social – CLDPS, în care sunt analizate și avizate propunerile privind cifra de școlarizare.
Sunt analizate și avizate mai întâi cifrele pentru învățământul liceal tehnologic dual și tehnologic propuse pe baza solicitărilor operatorilor economici și ale școlilor pentru care se încheie contracte de parteneriat.
În ceea ce privește liceele tehnologice, „beneficiază de prioritate formațiunile de studiu care se constituie pe baza solicitărilor operatorilor economici”. Primele sunt unitățile care încheie contracte de parteneriat pentru formarea elevilor prin învățământ dual, urmate de liceele tehnologice care încheie contracte-cadru de parteneriat pe baza solicitărilor firmelor.
Mai mult, solicitările pentru învățământul dual trebuie analizate și introduse cu prioritate în planul de școlarizare pentru satisfacerea integrală a acestora. Excepțiile trebuie motivate obiectiv și pot ține, între altele, de autorizarea școlii, capacitatea de școlarizare sau imposibilitatea constituirii claselor în limitele legale privind numărul de elevi.
Calendarul permite însă includerea în proiectul planului de școlarizare și a unor clase de liceu tehnologic fără contracte-cadru de parteneriat cu operatorii economici, cu avizul CLDPS și cu justificarea argumentată a situației.
Calendarul, pe scurt
- 6 noiembrie 2026, termen pentru informarea operatorilor economici, școlilor și autorităților locale și publicarea calendarului de către inspectorate;
- 4 decembrie 2026, termen pentru solicitările privind clasa a IX-a la liceul tehnologic dual și pentru solicitările operatorilor economici privind calificările de nivel 4, clasa a XI-a;
- 18 decembrie 2026, CNDIPT centralizează solicitările pentru dual; tot până atunci, liceele tehnologice înaintează inspectoratelor solicitările pentru clasa a IX-a;
- 14 ianuarie 2027, inspectoratele finalizează analiza solicitărilor și propunerile de locuri;
- 15-25 ianuarie 2027, ședințele CLDPS pentru analiza și avizarea proiectului cifrei de școlarizare;
- 26 ianuarie 2027, inspectoratele transmit școlilor proiectele avizate;
- 28 ianuarie 2027, termen pentru încheierea contractelor de parteneriat pentru dual și a contractelor-cadru pentru liceele tehnologice;
- 29 ianuarie 2027, inspectoratele aprobă proiectul cifrei de școlarizare în consiliile de administrație și îl transmit Ministerului Educației și CNDIPT;
- 8 februarie 2027, CNDIPT transmite Ministerului situația centralizatoare la nivel național.
De reținut pentru școli și operatorii economici
Unul dintre termenele-cheie este 4 decembrie 2026 pentru solicitările privind învățământul dual. Depășirea termenului poate duce la necuprinderea solicitării în proiectul planului de școlarizare.
Pentru liceele tehnologice, termenul de transmitere a solicitărilor către inspectorate este 18 decembrie 2026. Contractele de parteneriat care susțin locurile avizate trebuie încheiate până pe 28 ianuarie 2027
Învățământul profesional și tehnologic a fost reorganizat începând cu anul școlar 2026-2027
Astfel, nu s-au mai propus locuri pentru învățământul profesional, clase de 3 ani în școli profesionale, ci exclusiv pentru învățământul liceal tehnologic și învățământul liceal tehnologic dual.
Schimbarea are în vedere aplicarea prevederilor din Legea învățământului preuniversitar 198/2023, conform cărora din anul școlar 2029-2030 toate liceele tehnologice din România vor funcționa exclusiv în sistem dual.
Art. 248 (31): „Învățământul preuniversitar tehnologic se desfășoară exclusiv în sistem dual pentru toate liceele tehnologice începând cu anul școlar 2029-2030.”
