Când predai matematica, trebuie să-i înveți pe copii să găsească soluții la probleme noi, nu să memoreze proceduri – exemple de lecții aplicate din Germania

Foto: ceae.ro

„Scoateți o foaie de hârtie” este propoziția care a stârnit anxietatea multor elevi, care știau că urmează o temută lucrare de control. Însă, cu ghidajul potrivit, foaia ținută la începutul orei de un copil se transformă într-o veritabilă fundație pentru învățare, se arată într-o analiză publicată pe blogul Centrului de evaluare și Analize Educaționale. În școlile din Germania, profesorii predau matematica pornind de la înțelegerea intuitivă pe care elevii o au asupra noțiunilor pe care urmează să le studieze.

La lecția despre mediatoare, de pildă, înainte să enunțe definiția acesteia, profesorii le cer copiilor să îndoaie o foaie de hârtie pe care este trasat un segment de dreaptă, suprapunând punctele A și B.

Până să afle că mediatoarea poate fi definită ca locul geometric al punctelor egal depărtate de extremitățile segmentului, copiii capătă o primă înțelegere asupra noțiunii privind la acea cută a hârtiei perpendiculară pe segment. 

Acest pas are o importanță uriașă în procesul de învățare pentru că în timpul școlii primare și gimnaziale gândirea copiilor este ancorată în concret, este intuitivă și spațială, iar o parte dintre elevi au o problemă cu înțelegerea unora dintre noțiuni, care  li se par  abstracte.

Cu o abordare precum cea de mai sus, procentul celor care înțeleg ce este o mediatoare crește.

În faza următoare, copiii au de construit ei înșiși o mediatoare, o activitate pe care o vor avea de făcut de multe ori în timpul școlii, fără a mai îndoi, desigur, foaia.

Cu ajutorul unui compas, al cărui vârf se află în punctul A, copiii trasează un cerc cu raza mai mare decât jumătatea segmentului AB. Apoi, realizează un cerc similar așezând vârful compasului în punctul B. Iar atunci când unesc punctele de intersecție ale celor două cercuri, copiii obțin mediatoarea. 

În manualul de matematică pentru clasa a VII-a publicat de Ernst Klett Verlag și utilizat în landul Baden-Württemberg din Germania, lecția despre bisectoare este predată într-un mod similar celei despre mediatoare. Totul pornește din nou de la o foaie îndoită de hârtie.

Citește articolul integral pe blogul Centrului de Evaluare și Analize Educaționale ceae.ro

Foto: ceae.ro

Exit mobile version