Când sunt examenele de Bacalaureat 2020 şi Evaluarea Naţională 2020 şi cum se vor organiza

Rezultatele de la Evaluarea Națională

Foto: Freepik.com

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că şcolile se vor redeschide în septembrie, când începe noul an școlar, dar că “elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea, atenție, vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale”.

Cum se vor desfăşura examenele:

Klaus Iohannis a spus că “normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale.

Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare.

Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației”.

Având în vedere că se vor respecta calendarele actuale, iată cum va fi organizată Evaluarea Naţională 2020:

2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020        Elevii de clasa a VIII-a termină școala

15 iunie 2020       Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020       Matematică – examen scris
18 iunie 2020       Limba şi literatura maternă – examen scris

22 iunie 2020        Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020        Afișarea rezultatelor finale

Evaluarea Națională 2020: Modele de subiecte la Limba română și Matematică

Pregătirea la Matematică pentru Evaluarea Națională 2020. Profesorul Sorin Borodi, despre cât timp trebuie să aloce elevii de-a VIII-a pregătirii zilnice la matematică și cum se face recapitularea

Având în vedere că se vor respecta calendarele actuale, iată cum va fi organizat Bacalaureatul 2020:

25 – 29 mai 2020           Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020                    Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

9 – 10 iunie 2020           Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020         Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

30 iunie 2020             Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020            Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020                Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020

FOTO: Freepik.com

Exit mobile version