Capsula NASA cu mostre din asteroidul Bennu a aterizat în deşertul din Utah. Interes imens printre oamenii de ştiinţă

Foto: captură video

O sondă Nasa, care a adunat praf şi fragmente de rocă de pe un asteroid numit Bennu, a aterizat duminică în siguranţă pe Pământ, relatează BBC şi Reuters conform news.ro.

Capsula în formă de picătură – eliberată de nava spaţială robotizată OSIRIS-REx în momentul în care aceasta a trecut la circa 100.000 de kilometri de Pământ, cu câteva ore mai devreme – a aterizat într-o zonă desemnată, la vest de Salt Lake City, în vastul poligon de testare şi antrenament al armatei americane din Utah.

Sonda OSIRIS-REx a rămas în spaţiu după ce a eliberat capsula care conţinea probele. Aceasta a intrat în atmosfera terestră cu o viteză de peste 15 ori mai mare decât cea a unui glonţ de puşcă şi a coborât în deşertul din vestul Utah cu ajutorul unei paraşute.

Următoarea etapă a misiunii este operaţiunea de recuperare, în cadrul căreia experţii se vor deplasa la locul de aterizare şi vor prelua ceea ce a ajuns pe Pământ.

Oamenii de ştiinţă cred că în capsulă sunt 250 g de praf, care va fi analizat de cercetători din întreaga lume. Bennu este considerat cea mai periculoasă rocă din Sistemul Solar, deoarece, deşi şansele sunt mici, traiectoria sa îi conferă cea mai mare probabilitate de a lovi Pământul dintre toţi asteroizii cunoscuţi.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Exit mobile version