Cazul Bode – măsură pentru “toleranța zero în privința plagiatului”, declarată de președintele Iohannis în octombrie: “sunt probleme” în privința ministrului de Interne, dar pot să aștepte câteva luni, “cel târziu până la rotația guvernamentală”

Foto: Captura Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis declara, la începutul anului universitar, că este “nevoie de toleranță zero în privința plagiatului”. După câteva luni de atunci, el a dat dimensiunea acestei “toleranțe zero” în primele sale declarații pe tema plagiatului identificat în cazul ministrului de Interne, Lucian Bode: șeful statului a admis că “sunt probleme”, dar a dat termen câteva luni – mai precis, până la rotația guvernamentală”, care ar urma să aibă loc în luna mai.

Declarațiile lui în cazul Bode vin la aproximativ un an după ce, în cazul premierului Nicolae Ciucă, acuzat la rândul său de plagiat, președintele se eschiva în a exprima o atitudine categorică, așa cum făcuse, cu mai mulți ani înainte, în cazul plagiatului fostului premier PSD Victor Ponta.

Într-o rară ieșire publică, președintele Iohannis a comentat, joi, pe marginea plagiatului identificat de Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai în cazul tezei de doctorat a ministrului Bode. Iohannis a spus că “sunt probleme” care “trebuie luate foarte în serios” și că se așteaptă ca “până cel târziu” la rotația guvernamentală “să se ia o decizie clară în acest sens”. El a făcut trimitere la “impactul politic” produs, pe care PNL “și dl Bode personal” ar trebui să îl analizeze.

Cu doar câteva luni înainte, la deschiderea anului universitar, șeful statului declara că “avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului” . El a invocat atunci integritatea academică și nevoia unei “paradigme radicale, lipsite de echivoc” în garantarea eticii academice, în discursul prin care marcat deschiderea anului universitar 2022-2023, la o festivitate organizată de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

În acel discurs, președintele Iohannis spunea că ““Miza este însăși credibilitatea sistemului de învățământ superior și a cercetării din România, dar și viitorul nostru ca societate democratică”.

După câteva zile, tot în octombrie 2022, Iohannis făcea o serie de precizări: legat de „ce am spus despre toleranță zero”, „aceste legi nu se referă la trecut, se referă la viitor. (…) Încă o dată, noile legi se referă la ce se întâmplă de acum încolo”, spunea atunci președintele.

În urmă cu un an, când a izbucnit scandalul plagiatului în cazul premierului Nicolae Ciucă, președintele Iohannis evita o poziție clară, spunând doar că își menține poziția generică “privind combaterea fenomenului plagiatului” și că nu va face alte comentarii “până la o decizie finală a instituțiilor abilitate”. Premierul avea să blocheze, prin acțiuni în justiție, analiza tezei sale de doctorat.

În vară, președintele evita din nou o poziție tranșantă în cazul Ciucă, susținând că “a primit asigurări că toate procedurile sunt respectate”, dar că “nu cunosc detalii despre ce se întâmplă acolo, nu sunt eu chemat să analizez lucrarea de doctorat a unui politician”.

Aceste declarații contrastează cu poziția clară pe care, în urmă cu 9 ani, Klaus Iohannis o exprima în privința plagiatului fostului premier PSD Victor Ponta: “Oriunde în lume cineva care este prins (…) că a copiat și numai trei rânduri și a plagiat este obligat prin clasa politică să se retragă din politică.”

Ce spunea Klaus Iohannis în 2014, în contextul plagiatului lui Victor Ponta – declarația completă:

Citește și:
Iohannis, despre Lucian Bode și acuzațiile de plagiat: Este adevărat că acolo sunt probleme / Mă aștept ca cel târziu până la rotația guvernamentală să se ia o decizie clară
Exit mobile version