Ce șanse sunt ca școala să revină la normal, din toamnă, după haosul produs de Covid-19 în ultimul an? Revista Nature, despre “dovezile ce sprijină o redeschidere în siguranță”

Foto: © Insidestudio | Dreamstime.com

În țările unde programele de vaccinare au avansat rapid, se pare că școlile se vor redeschide fără prea multe restricții, în următorul an școlar, comparativ cu limitările masive din anul 2020/2021, apreciază revista Nature într-un articol publicat săptămâna aceasta pe tema condițiilor de începere a cursurilor în siguranță, din toamnă, după mai bine de un an de pandemie. Publicația pune în balanță, în analiza sa, argumentele pro și contra activităților școlare în condiții cât mai apropiate de normal, începând cu studiile relevante ale ultimului an și ajungând la riscurile încă necunoscute asociate variantei Delta a noului coronavirus.

Revista Nature trece în revistă, în analiza sa, numeroase studii din ultimul an, unele dintre ele semnalate la vremea lor și de Edupedu.ro, ce arată că mediul școlar nu favorizează infectarea într-o măsură mai mare ca cele extrașcolare și că activitățile educaționale se pot desfășura în siguranță, atât timp cât există unele măsuri de precauție. 

Acestor studii li se adaugă declanșarea campaniei de vaccinare în statele lumii, iar acolo unde aceste programe au avansat rapid, “se pare că școlile se vor redeschide în următorul an școlar cu mai puține restricții și măsuri de Prevenție, comparativ cu lunile recente”, arată sursa citată.

Este dat, în acest context, exemplul Marii Britanii, țară al cărei guvern a anunțat, săptămâna aceasta, că va renunța la majoritatea restricțiilor și măsuri de prevenție din școlile engleze. În contextul răspândirii variantei Delta, scrie Nature, în această țară, “până la 7 iunie, circa 90% dintre cazuri erau atribuite variantei Delta. Răspândirea cea mai ridicată se întâlnea în rândul copiilor de 5-12 ani și în cel al tinerilor adulți”, situație care îi îngrijorează pe specialiști.

Potrivit sursei citate, măsuri precum purtatul măștii și ventilația ar trebui să ajute la prevenirea răspândirii virusului în școli chiar și în cazul variantelor mai ușor transmisibile. Dar oamenii de știință nu sunt deciși în privința celor mai bune măsuri de prevenție, în acest sens fiind dat exemplul recomandărilor privind distanța între elevi, care au scăzut constant în ultimul an, unii specialiști apreciind că nu există efecte notabil diferite între o distanță de jumătate de metru sau de doi metri. La fel, continuă disputele privind folosirea măștii, printre ultimele care au schimbat recomandările în această privință fiind Centrele americane pentru Controlul Bolilor (CDC), care spun că persoanele vaccinate nu mai trebuie să poarte mască. Tot în SUA, câteva state au adoptat legi ce interzic districtelor școlare să oblige elevii să poarte mască în interior.

Nature notează că SUA sunt, încă, în faza în care unii experți cer revenirea “la normal” în școli, pe când alții sunt mai precauți, indicând că elevii de vârste mici nu se pot încă vaccina. Dar publicația conchide, citând reprezentanți UNICEF și ai unui centru de cercetare în educație din Seattle, că important, mai presus de toate, este ca școala să nu revină la “vechiul normal” în celelalte privințe – digitalizare, inovare, capacitate de adaptare la situații neașteptate. Altfel spus, să nu se revină la un sistem care, în urmă cu un an, “a intrat în colaps pentru că fiecare se uita la altul, așteptând indicații”.

Citește integral analiza Nature

Foto: © Insidestudio | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version