Centru pilot pentru pregătire în tehnologii laser, lansat pentru a atrage elevii spre cercetare la Râmnicu Vâlcea. Profesor: În această criză de personal, să nu așteptăm să iasă oameni cu o pregătire, ci să încercăm să îi influențăm noi

Colegiul Național Alexandru Lahovari – Râmnicu Vâlcea / Foto: lahovari.com

Un centru pilot pentru pregătirea în tehnologii laser va fi realizat la Râmnicu Vâlcea, prima întâlnire cu profesori şi elevi pasionaţi de ştiinţă din judeţul Vâlcea în cadrul acestui proiect urmând să se desfăşoare la începutul săptămânii viitoare, la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”.

Demersul urmăreşte să atragă tinerii către o carieră în domeniile STEM în condiţiile în care, în ultimii ani, cercetarea românească s-a confruntat cu o acută lipsă de personal specializat şi îi aparţine profesorului doctor Dorel-Mihai Constantinescu, unul dintre cercetătorii care, în ani ’70 ai secolului trecut, la Uzina G de la Râmnicu Vâlcea, actualul Institut de Criogenie şi Separări Izotopice (ICSI), au dezvoltat tehnologia de producere a apei grele pe baza căreia funcţionează reactoarele nucleare de la Cernavodă.

„Am avut o întristare foarte mare când pe platforma de la Măgurele şi la Facultatea de Fizică mi-au spus că nu mai au candidaţi. Culmea este că şi la Politehnică mi-au spus că sunt facultăţi fără candidaţi. Se merge până acolo încât vor să ia studenţi şi fără Bacalaureat. Cum poţi să faci aşa ceva? Ca să poţi face cercetare şi să faci cercetare de anvergură îţi trebuie personal calificat”, a declarat, pentru Agerpres, profesorul doctor Constantinescu.

Astfel, la o vizită pe care a făcut-o luna trecută la Institutul de Laseri din Bucureşti – ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics), el a iniţiat discuţia despre organizarea la Râmnicu Vâlcea a unui centru de pregătire profesională, destinat profesorilor şi elevilor interesaţi de fizică atomică şi fotonică.

„Toate ţările caută să găsească posibilităţi să atragă oameni în domeniul cercetării. Când am mers în vizită la ELI-NP, ei au venit cu ideea ca, în această criză de personal pe care ei o resimt fantastic, să nu aşteptăm să iasă oameni cu o pregătire, ci să încercăm să îi influenţăm noi. Şi au zis că sunt dispuşi să experimenteze la Râmnicu Vâlcea un centru de pregătire a tineretului pasionat de fizică în primul rând, pasionat de experiment, de matematică, de ştiinţele exacte în general”, spune fizicianul vâlcean, care este şi primul doctor în apa grea din Vâlcea şi unul dintre cei care, în urmă cu câteva decenii, a înfiinţat în judeţ şi o şcoală pentru tehnicieni nucleari.

„Noi ne-am lovit, când am lucrat la apa grea de această problemă, a lipsei de forţă de muncă, atunci când am pornit instalaţia. Uzina G, la vremea când ne-am apucat de experimentul de fabricare a apei grele, nu avea de unde să angajeze decât oameni din judeţul Vâlcea. Personalul cu studii superioare nu era o problemă, însă cel cu studii medii – maiştrii, operatori chimişti – era o problemă, pentru că erau obişnuiţi de la chimie că dacă învârt de un ventil reglează şi curge produsul. Ori la noi alta era problema – instalaţia trebuia să funcţioneze în nişte condiţii foarte sensibile, o reglare extraordinar de fină. Sigur că era foarte greu să instruieşti de fiecare dată personalul care lucra pe ture şi atunci ne-a venit ideea să facem această şcoală pentru tehnicieni nucleari”, povesteşte profesorul Constantinescu, care, pornind de la această experienţă, vrea acum să creeze în Vâlcea un model de bune practici pentru ca firmele din domeniu să aibă de unde să recruteze personal calificat.

Centrul, potrivit cercetătorului, ar urma să fie organizat sub egida Ministerului Educaţiei şi va desfăşura cursuri, stagii de practică şi activităţi de laborator atât la Râmnicu Vâlcea, cât şi la Bucureşti, iar dacă va avea rezultatele scontate va fi extins şi la nivelul altor judeţe.

„Vizita la institutul acesta de laseri am făcut-o însoţit de doi oameni – Dan Popescu, fost ministru secretar de stat la Ministerul Cercetării şi Inovării şi Radu Renga, fost prefect în judeţele Vâlcea şi Vaslui. Toţi trei am încercat, i-am influenţat pe cei de la institut, a intervenit şi o firmă care s-a ocupat şi de deschiderea în Japonia a târgului României la expoziţia mondială şi facem acest centru pilot sub egida Ministerului Educaţiei. Luni, pe 2 martie, la Colegiul Lahovari va rămâne să luăm în considerare condiţiile de desfăşurare a acestei activităţi. Cei de la institutul de laseri au propus aşa: facem cursuri la Vâlcea, vin elevii cu profesorii în practică la ei când vor şi le asigură toate condiţiile. Acolo vor putea cunoaşte cercetători, care sunt angajaţi ai institutului, din toată Europa, chiar din toată lumea. Deci, vor avea loc şi vor avea o şansă elevii şi profesorii să întâlnească un grup de oameni deosebiţi”, a mai spus cercetătorul vâlcean.

Pe lângă reprezentanţii institutului din Bucureşti, de acest proiect sunt interesaţi şi cei de la ICSI Râmnicu Vâlcea, astfel că tinerii din Vâlcea pasionaţi de fizică, matematică şi alte ştiinţe exacte au posibilitatea să se pregătească şi chiar să îşi găsescă acasă un loc de muncă într-un domeniu de viitor.

„Eu aş vrea ca acest centru pilot să asigure pregătirea nu numai pentru laser. Am discutat la ICSI, fostul meu loc de muncă, şi au spus că ar fi interesant să îşi formeze oameni aici. Deci, sunt foarte optimist… Şi apropo de lasere, în afară de utilizarea lor în medicină, în industrie şi aşa mai departe, acum se caută acel experiment care ne va face pe toţi bogaţi – reacţia de fuziune, care să permită să dea energie ca soarele. Cei de la Laser deja întreprind cercetări cu utilizarea unor cristale de apă grea. Deci, Vâlcea are o şansă fantastică cu acest centru pilot de a se remarca, o dată prin conexiunea apa grea cu reacţia de fuziune, conexiunea laser centru pilot de pregătire şi mai are ceva: este judeţul care concurează cu tot nordul Moldovei la numărul de biserici, dar spre deosebire de Nordul Moldovei are staţiuni balneo-climaterice de un pitoresc deosebit în care putem şi avem condiţii să organizăm conferinţe şi simpozioane la care să vină oameni din toată lumea”, a adăugat profesorul Constantinescu.

Exit mobile version