Cercetătorii Ad Astra acuză Agenția Spațială Română de lipsă de transparență și cere informații privind participarea la programele europene de lansatoare, observarea pământului, tehnologie și securitate

Foto: Pixabay.com

Asociația Ad Astra a cercetătorilor acuză Agenția Spațială Română (ROSA) de lipsă de transparență, în contextul în care Guvernul se pregătește să plătească restanțele istorice cumulate de Româna la Agenția Spațială Europeană. Ad Astra cere Agenției Spațiale Române să facă publice informațiile “privind toate programele opționale ESA”: Lansatoare, Observarea pământului, Zborul uman în spațiu, Navigație, Tehnologie, Telecomunicații și aplicații integrate, Programe de securitate, Suport științific PRODEX.
Într-un comunicat remis Edupedu.ro, Asociația Ad Astra a cercetătorilor spune că “având în vedere că nota de fundamentare a unui HG (aici) privind plata celor aproape 96 de milioane de euro restante, reprezentând contribuția României la programele opționale ESA pentru anii 2017, 2018 și 2019 se află în atenția publică, considerăm că ROSA trebuie să facă dovada unei minime transparențe pentru a risipi orice dubii privind alocarea discreționară a acestor fonduri”.

România este membră a Agenției Spațiale Europene (ESA) din decembrie 2011 și conform Legii 262/2011 “contribuția financiară a României se suportă integral de la bugetul de stat”, se arată în comunicat. “Contribuția României la ESA este de două tipuri: fixă și pentru programe (opțională). În cazul contribuției opționale, România stabilește la ce programe opționale participă și cît contribuie (conform metodologiei Convenției ESA)”, mai spun cercetătorii Ad Astra.

“Sumele alocate programelor opționale ESA în ultimii 5 ani le depășesc pe cele alocate proiectelor de Burse Postdoctorale (PD), Tinere Echipe (TE) și Proiecte Complexe Exploratorii (PCE) în aceeași perioadă de timp”, punctează asociația cercetătorilor.

Asociația Ad Astra cere oficial Agenției Spațiale Române (ROSA) să publice transparent pachetele de informații și ghidurile aplicantului, linkuri la paginile de web unde informațiile relevante sunt disponibile posibililor aplicanți, ghidurile/regulamentele în baza cărora se face evaluarea proiectelor, lista evaluatorilor folosiți în cadrul acestor programe, lista tuturor proiectelor care au fost depuse începând de la lansarea programelor în România, împreună cu punctajele primite la evaluare, lista proiectelor finanțate și sumele contractate pe fiecare proiect începând de la lansarea programelor, “privind toate programele opționale ESA:

Citește comunicatul integral al Asociației Ad Astra:

Asociația Ad Astra atrage atenția asupra lipsei de transparență a Agenției Spațiale Române

România este membră a Agenției Spațiale Europene (ESA) din decembrie 2011 și conform Legii 262/2011 „… contribuția financiară a României se suportă integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului-Autoritatea Natională pentru Cercetare Stiintifică, în limita prevederilor bugetare aprobate.” Agenția Spatială Romană (ROSA) este autoritatea desemnată să reprezinte România în aplicarea Acordului dintre România și ESA.

Contribuția României la ESA este de două tipuri: fixă și pentru programe (opțională). În cazul contribuției opționale România stabilește la ce programe opționale participă și cît contribuie (conform metodologiei Convenției ESA).

Astfel, Contribuția României la programele opționale ESA începînd cu anul 2013 este:

În mod normal o creștere a fondurilor cu 460% alocate cercetării într-un domeniu atît de important cum este cel al științelor și tehnologiilor spațiale și într-o perioadă atît de scurtă de timp ar trebui salutată. Din păcate cercetătorul român interesat în a accesa aceste fonduri se lovește de o lipsă totală de transparență din partea ROSA. Deși pe site-ul ROSA (aici) poate fi găsită o scurtă prezentare a programelor opționale ESA la care România participă acesta din păcate nu conține:

  1. Pachetele de informații și ghidurile aplicantului;
  2. Linkuri la paginile de web unde informațiile relevante sunt disponibile posibililor aplicanți;
  3. Ghidurile/regulamentele în baza cărora se face evaluarea proiectelor;
  4. Lista evaluatorilor folosiți în cadrul acestor programe, defalcate per competiție;
  5. Lista tuturor proiectelor care au fost depuse începând de la lansarea programelor în România, împreună cu punctajele primite la evaluare;
  6. Lista proiectelor finanțate, împreună cu numele directorului de proiect, durata fiecărui proiect și sumele contractate pe fiecare proiect începând de la lansarea programelor.

În data de 27.02.2020, Asociația Ad Astra a făcut o cerere de informații de interes public pentru a obține aceste informații în cazul unui singur program opțional (Suport științific PRODEX). Ca urmarea a răspunsului evaziv al ROSA (link răspuns) ne-am adresat conducerii ESA în speranța unor clarificări. Răspunsul d-lui Michel Lazerges, Head of the PRODEX OFFICE (link răspuns ESA) arată fără echivoc că informațiile cerute trebuie puse la dispoziție de către partea română. Mai mult, contrar celor menționate de către ROSA se precizează clar că „… biroul PRODEX nu selecționează activitățile ce vor fi implementate; PRODEX implementează activități susținute de către Statele Participante.” ceea ce arată că selecția proiectelor ce urmează să fie implementate este făcută de către partea română (ROSA).

În condițiile în care cercetarea din România primește unul dintre cele mai mici bugete din EU ca procent din PIB alocarea unor sume consistente fără un minim de transparență contravine oricăror norme de bună guvernanță și contribuie la demoralizarea cercetătorilor performanți. Pentru comparație trebuie menționat că sumele alocate programelor opționale ESA în ultimii 5 ani le depășesc pe cele alocate proiectelor de Burse Postdoctorale (PD), Tinere Echipe (TE) și Proiecte Complexe Exploratorii (PCE) în aceeași perioadă de timp.

Ca urmare, Asociația Ad Astra dorește să atragă atenția asupra lipsei de transparență a ROSA și face o nouă cerere de informații de interes public (aici) către aceasta pentru punerea la dispoziție a tuturor informațiilor relevante (vezi punctele 1-6 de mai sus) privind TOATE programele opționale ESA:

Având în vedere că nota de fundamentare a unui HG (aici) privind plata celor aproape 96 de milioane de euro restante, reprezentând contribuția României la programele opționale ESA pentru anii 2017, 2018 si 2019 se află în atenția publică, considerăm că ROSA trebuie să facă dovada unei minime transparențe pentru a risipi orice dubii privind alocarea discreționară a acestor fonduri.

Citește și:

 

 

 

 

Exit mobile version