Cheltuielile pentru școlarizare și creșe ar putea fi deductibile, susține Marcel Ciolacu. Acesta anunță o posibilă scădere a impozitării muncii și tarife mai mici la energie pentru familiile cu trei copii și cele monoparentale

Marcel Ciolacu Foto: gov.ro

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi în cadrul ceremoniei de semnare a ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a “Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii” că este ferm convins că vor găsi resursele şi de a micşora impozitarea muncii, astfel încât în zona de deductibilităţi să poată prinde şi plăţile pentru şcolarizare, creşe, spitale, scrie G4Media.ro.

Reamintim că România are una dintre cele mai mici taxări a capitalului din UE, dar una dintre cele mai ridicate impozitări a muncii.

Marcel Ciolacu a precizat că este o problemă a natalității, mai ales în zonele democratice, dezvoltate, în UE există o scădere drastică a natalității. ”Nu putem vorbi despre viitor şi despre dezvoltare sustenabilă dacă nu intervenim în zona de natalitate”, a mai arătat el.

Președintele PSD a precizat că prin amendamentele pe care le aduc la OUG 119, s-a decis să vină cu 0,68 lei preț la energie, pentru toate familiile care au în întreținere trei copii sau pentru familiile monoparentale.

”Deja există o evidenţă a acestei coaliţii îndreptate către familie şi către susţinerea familiilor pentru a avea copii, indiferent că s-au schimbat priorităţile tinerilor – întâi doresc să-şi întemeieze o carieră, pe urmă doresc o familie şi cam pe ultimul plan vin să aibă copii. Sunt ferm convins că vom găsi resursele şi de a micşora impozitarea muncii, astfel încât în zona de deductibilităţi să putem prinde şi plăţile pentru şcolarizare, creşe, spitale, astfel încât să dezvoltăm această societate”, a mai spus Ciolacu.

În programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR este precizată ca măsură în acest scop „acordarea creditului fiscal pentru copiii înscriși la creșe și grădinițe astfel încât angajatorii să aibă posibilitatea de a acoperi parțial costurile de creșă și grădiniță ale angajaților în schimbul unor deduceri de impozit”.

Exit mobile version