Cheltuielile pentru școlarizare și creșe ar putea fi deductibile, susține Marcel Ciolacu. Acesta anunță o posibilă scădere a impozitării muncii și tarife mai mici la energie pentru familiile cu trei copii și cele monoparentale

472 de vizualizări
Marcel Ciolacu Foto: gov.ro
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat marţi în cadrul ceremoniei de semnare a ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a “Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii” că este ferm convins că vor găsi resursele şi de a micşora impozitarea muncii, astfel încât în zona de deductibilităţi să poată prinde şi plăţile pentru şcolarizare, creşe, spitale, scrie G4Media.ro.

Reamintim că România are una dintre cele mai mici taxări a capitalului din UE, dar una dintre cele mai ridicate impozitări a muncii.

Marcel Ciolacu a precizat că este o problemă a natalității, mai ales în zonele democratice, dezvoltate, în UE există o scădere drastică a natalității. ”Nu putem vorbi despre viitor şi despre dezvoltare sustenabilă dacă nu intervenim în zona de natalitate”, a mai arătat el.

Președintele PSD a precizat că prin amendamentele pe care le aduc la OUG 119, s-a decis să vină cu 0,68 lei preț la energie, pentru toate familiile care au în întreținere trei copii sau pentru familiile monoparentale.

”Deja există o evidenţă a acestei coaliţii îndreptate către familie şi către susţinerea familiilor pentru a avea copii, indiferent că s-au schimbat priorităţile tinerilor – întâi doresc să-şi întemeieze o carieră, pe urmă doresc o familie şi cam pe ultimul plan vin să aibă copii. Sunt ferm convins că vom găsi resursele şi de a micşora impozitarea muncii, astfel încât în zona de deductibilităţi să putem prinde şi plăţile pentru şcolarizare, creşe, spitale, astfel încât să dezvoltăm această societate”, a mai spus Ciolacu.

În programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR este precizată ca măsură în acest scop „acordarea creditului fiscal pentru copiii înscriși la creșe și grădinițe astfel încât angajatorii să aibă posibilitatea de a acoperi parțial costurile de creșă și grădiniță ale angajaților în schimbul unor deduceri de impozit”.


2 comments
  1. Suntem o familie cu 9 copii: o studenta ,5 școlari,2 preșcolari și un bebe.Cat curent ar trebui să consumăm?! … Și cu cât îl plătim?🤔

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David: Profesorii ar trebui să ne propună o regândire a modului în care se face matematică la liceu / Nu poți să dai mai multe ore pe un model care până acum nu a funcționat

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a lansat un apel către profesorii de matematică de liceu, să vină cu „propuneri de regândire a modului în care se face matematică”. Daniel…
Vezi articolul

VIDEO Dublul discurs al ministrului educației. Daniel David, acum 2 luni: Liniile mele roșii sunt două – nu sunt dați oameni afară din educație, banii salvați prin acele reorganizări trebuie să se întoarcă în sistem, nu voi fi ministrul unui minister auster, care nu se dezvoltă / Dacă suntem la nivelul mediei sau chiar peste medie, eu nu voi susține o mărire de normă didactică

Dublu discurs al ministrului Daniel David în criza educației. În ultimele două luni, ministrul care cataloga drept „zvonuri” modificările de normă didactică despre care Edupedu.ro scria pe surse încă din…
Vezi articolul

Profesori și elevi într-un adevărat festival al roboticii și minților creative la finala Nextlab.tech de anul acesta, cu peste 1.300 de participanți pasionați de tehnologie (P)

Finala Concursului Național de Robotică Nextlab.tech 2025 s-a desfășurat în data de 1 Noiembrie 2025 la Academia de Studii Economice din București (ASE), reunind elevi pasionați de tehnologie din aproape…
Vezi articolul

Bacalaureat de toamnă 2024. Miercuri are loc proba la alegere. Candidații au putut alege dintre 10 discipline / Timpul de lucru – 3 ore din momentul în care toți din sala de examen primesc subiectele

Miercuri este ziua pentru a treia probă din Bacalaureatul 2024 de toamnă, potrivit calendarului de examen. Candidații vor susține examenul la una din disciplinele la alegere, în funcție de specializarea…
Vezi articolul