Cine este noua ministră a Educației din Franța, Nicole Belloubet: tehnocrată de stânga, profesor de drept public și fost ministru al Justiției, a contestat în trecut centralizarea impusă școlilor

Nicole Belloubet / Foto: EPA/ CHRISTOPHE PETIT TESSON

Franța are un nou ministru al Educației de câteva zile, după ce președintele Emmanuel Macron a eliberat-o din funcție pe Amélie Oudéa-Castéra, în urma scandalului generat de declarațiile cu privire la școlarizarea copiilor săi într-un gimnaziu privat. Noua ministră este Nicole Belloubet, în vârstă de 68 de ani, de profesie cadru universitar de drept public, fostă șefă a două circumscripții de educație regionale franceze și fostă ministră a Justiției în cabinetul guvernamental 2017-2020.

Belloubet este al treilea oficial care preia conducerea portofoliului Educației de la începutul anului 2024. Dacă până pe 11 ianuarie, când a devenit prim-ministru, Gabriel Attal se afla la conducerea Ministerului Educației, din 12 ianuarie i-a urmat fosta jucătoare de tenis Amélie Oudéa-Castéra, care însă nu a rezistat mai mult de o lună în funcție și care a fost ținta unor critici și ironii, ea având de pregătit continuarea reformei în educație în același timp cu organizarea Jocurilor Olimpice 2024.

Belloubet nu este străină de politică și nici de educație: profesor universitar, ea a fost rector al Academiilor din Limoges și Toulouse în perioada 1997-2005, o funcție de conducere a circumscripțiilor regionale de educație subordonate Ministerului Educației similară cu inspectoratele școlare județene din România, însă mai complexe.

În 2005, ea a demisionat din funcția de rector al Academiei din Toulouse în semn de protest față de reducerea numărului de profesori, măsură anunțată de guvernul Raffarin, notează publicația Sudouest.fr. De asemenea, între 2000 și 2005, a prezidat Comitetul director interministerial pentru promovarea egalității de gen în educație.

Din punct de vedere politic, Nicole Belloubet provine din Partidul Socialist: s-a înscris în partid în 1983, la 28 de ani, apoi a intrat în mai multe consilii administrative din regiunea Toulouse. În 2013, Belloubet s-a alăturat Curții Constituționale din Franța și, între 2017 și 2020, a fost numită ministru al Justiției în guvernul lui Édouard Philippe, conform aceleiași surse.

Vestea venirii lui Belloubet la șefia Ministerului de pe strada Grenelle din Paris nu a fost primită cu reticența la care se aștepta publicul de către profesori și de sindicaliștii din educație, de altfel vocali prin tradiție și care în ultimele zile de mandat ale lui Oudéa-Castéra au organizat grevă cu o cincime din profesori.

„Sosirea sa este o veste bună”, a declarat Franck Hiale, secretar academic al sindicatului Unsa Éducation și profesor de matematică la liceu, citat de Sudouest.fr. “În primul rând, este un ministru cu normă întreagă, iar acest lucru este important pentru educația națională”, spune responsabilul sindical. “De asemenea, sunt încântat că acest ministru provine din minister: a lucrat ca profesor universitar, a fost rector, deci cunoaște ministerul și modul în care funcționează”, continuă Hiale, potrivit sursei citate.

Posibile probleme legate de politica educațională (pe care o prefera)

Într-un articol din anul 2016, Nicole Belloubet contesta centralizarea impusă școlilor de Ministerul Educației, intorducerea uniformei în școli și revenirea la autoritate – o viziune de artunci pe care pare că încă o adoptă, însă în dezavantajul ei, scrie presa din Republică: este o atitudine inversă celei cerute de președintele Macron și de ex-ministrul Educației Attal, în prezent premier al Franței.

Belloubet a pledat pentru încurajarea unei educații mai libere, în funcție de abilitățile fiecărui elev în ultimii 10 ani în public și în pozițiile sale și s-a plasat contra impunerii autorității în educație și, de exemplu, a uniformelor, pe care Macron le vrea introduse din septembrie în toate școlile din Hexagon, după ce vede rezultatele proiectului pilot în desfășurare.

Rămâne de văzut cum va gestiona măsurile pe care Ministerul la a cărui șefie se află le-a inițiat în septembrie 2023 și pe care s-a angajat că le intensifică după rezultatele nesatisfăcătoare pentru autoritățile din Educația franceză de la testele PISA 2022. Anunțate atunci erau, de Macron, ore suplimentare de lucru la franceză și matematică pentru elevii care au nevoie de remediere și, în decembrie 2023, anunțate erau de Gabriel Attal grupele de lucru după ore, inițiative contestate de profesorii din Franța.

Citește și:
Ministra Educației din Franța, eliberată din funcție de președintele Macron după scandalul cu alegerea de a-și duce copiii la o școală privată. Noua ministră este Nicole Belloubet, profesoară de universitate și fostă șefă a Justiției
Numărul de ore de educație civică din Franța vor fi dublate din septembrie 2024 și elevii vor avea curs de istoria artei, anunță președintele Emmanuel Macron, care vrea și introducerea teatrului în școli: Asta dă oralitate, încredere, contact cu marile texte ale literaturiiâ
Președintele Emmanuel Macron ar vrea ca uniforma să fie introdusă în școlile din Franța, dacă se dovedește că ajută la combaterea discriminării în școli: „Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează respect” / Franța derulează pilotări în peste 100 de școli pe tema aceasta
Cine este noul ministru al Educației din Franța. Fosta jucătoare profesionistă de tenis Amélie Oudéa-Castéra, colegă de promoție la facultate cu președintele Macron, preia un mega-portofoliu al Educației, Sportului și Jocurilor Olimpice
Noul ministru francez al Educației, criticat pentru că și-a dus copiii la școli private, generează prima criză guvernamentală din noul executiv francez
Primăria Parisului nu va mai finanța școala catolică privată în care învață copiii noii ministre a Educației din Franța, criticată că a ales sistemul particular de învățământ
Premierul desemnat al Franței este ministrul Educației, Gabriel Attal. Dacă va obține votul Parlamentului, ar fi cel mai tânăr prim-ministru din istoria Republicii
Școlile din mediile defavorizate din Franța vor fi deschise de dimineață până seara la ora 18 pentru elevi, anunță ministrul Educației Gabriel Attal / Vor avea mic-dejun inclus, activități sportive, sprijin la teme și în carieră
Exit mobile version