Compania care produce actualizarea aplicației de salarizare din Învățământ reacționează în problema posibilei întârzieri a salariilor: Am livrat noul kit EduSal în 2 zile de la semnarea contractului cu Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de termen

Foto: Pixabay.com

Reacție a companiei care a contractat de la Ministerul Educației serviciile de dezvoltare și suport tehnic pentru aplicația de salarizare EduSal, după ce varianta actualizată a acesteia a ajuns în școli miercuri noaptea, cu doar trei zile lucrătoare înainte de termenul pentru plata salariilor pentru luna ianuarie 2023 – termen stabilit pe 14 februarie. Într-un comunicat primit de Edupedu.ro, reprezentanții Simavi susțin că noul kit a fost livrat cu 4 zile mai devreme decât prevederea contractuală, iar echipa tehnică a lucrat în flux continuu timp de două zile pentru a livra această actualizare.

Varianta 2.38 a EduSal, trimisă în școli, conține actualizările pentru majorarea prevăzută de lege pentru salariile din Învățământ, majorare care are loc pentru luna ianuarie 2023, cu plata pe 14 februarie. În Învățământul de stat lucrează circa 300.000 de persoane, potrivit statisticilor Ministerului Educației.

EduSal este funcțional, anunță compania contractoare a Ministerului Educației, companie care reclamă „apariția în ultimele zile a unor informații incomplete, denaturate, legate de livrarea kitului EDUSAL de către Software Imagination & Vision (SIMAVI), pentru plata salariilor aferente lunii ianuarie 2023”.

Reprezentanții acesteia fac precizarea că abia luni, pe 6 februarie, a fost încheiat contractul „pentru Servicii de dezvoltare, suport tehnic și mentenanță corectivă la nivelul sistemului EDUSAL”, iar acest lucru s-a făcut „în mod transparent și cu respectarea prevederilor legale și acoperă perioada februarie – aprilie 2023”. 

În comunicatul citat este subliniat faptul că „pentru primele două cerințe, setarea parametrilor necesari anului fiscal 2023 și majorarea cu 10% conform art. I din capitolul I al OUG nr. 16/2022, contractul stipulează termen de livrare de 5 zile lucrătoare de la data semnării contractului, respectiv 13.02.2023.

Înțelegând îngrijorarea personalului din învățământ și importanța  primirii la timp a drepturilor salariale, echipa noastră a făcut eforturi pentru a livra un kit EDUSAL funcțional care să calculeze drepturile salariale majorate, în 2 zile de la data semnarii contractului aferent, deși modificările aduse noului kit sunt majore, cu impact diferit pe fiecare categorie de personal din învățământul preuniversitar”.

Este menționat și faptul că „este posibilă apariția unor disfuncționalități minore în utilizarea kitului pe care le vom remedia în cel mai scurt timp posibil”. Reprezentanții companiei susțin că „aplicația EDUSAL este un program informatic pentru calculul si plata salariilor aflat în proprietatea Ministerului Educației”.

Redăm comunicatul integral al companiei:

Reamintim că cea mai recentă versiune a aplicației de salarizare EduSal, folosită de Ministerul Educației în toate școlile și grădinițele, inspectoratele și cluburile școlare sau casele corpului didactic și palatele copiilor, a fost primită joi dimineața către unitățile de învățământ, conform surselor Edupedu.ro.

La ora 09:30, joi, a început o ședință la Ministerul Educației cu toți inspectorii școlari generali/adjuncți și contabilii șefi din inspectoratele școlare.

Informații de context

Miercuri, sindicatele profesorilor au trimis un comunicat de presă prin care susțineau că există riscul ca angajații din învățământ să nu primească salariile la timp. – Mai multe detalii aici

La solicitarea Edupedu.ro, Ministerul Educației a răspuns marți seara că “se lucrează la implementarea creșterilor salariale în sistemul informatic Edusal, conform obligațiilor legale, de aceea s-a decalat livrarea kit-ului actualizat. Ministerul Educației face eforturi, astfel încât programul actualizat să fie livrat unităților de învățământ intr-un interval de timp care să permită plata, la timp, a salariilor”.

Exit mobile version