Salariile tuturor angajaților din sistemul de învățământ ar putea întârzia luna aceasta / Kitul actualizat al aplicației Edusal prin care se plătesc salariile nu a fost livrat școlilor, confirmă ministerul Educației: Miercuri, 8 februarie, este ultima zi în care kitul mai poate fi livrat pentru ca salariile majorate să poată fi plătite la timp, pe 14 februarie, spune liderul sindical Marius Nistor

26.408 vizualizări
Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com
Luna aceasta salariile majorate ale angajaților din sistemul de învățământ ar putea întârzia, anunță mai multe sindicate, pentru că ministerul Educației a purtat negocieri pentru prelungirea contractului cu firma SIMAVI, cea care livrează aplicația Edusal prin care se calculează salariile angajaților din sistemul de învățământ. “În urma discuțiilor cu ministerul ni s-a spus că cei de la SIMAVI și-au luat angajamentul să livreze până mâine (n.red 8 februarie) kitul actualizat Edusal pentru plata salariilor în care se pot opera creșterile salariale”, spune liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor pentru Edupedu.ro. La rândul său, ministerul Educației spune într-un răspuns solicitat de Edupedu.ro, “că face eforturi, astfel încât programul actualizat să fie livrat unităților de învățământ într-un interval de timp care să permită plata, la timp, a salariilor”.
  • Edusal este aplicația de salarizare din sistemul de învățământ, gestionată de SIMAVI, companie rezultată din SIVECO. Aceasta din urmă a realizat SIIIR – Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România, în anii 2013-2015, în perioada Guvernelor Ponta, fiind un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013. A costat circa 18 milioane de lei.
  • Edusal a fost o aplicație oferită inițial gratuit celor de la Ministerul Educației. În prezent contractele ministerului cu compania SIMAVI pentru gestionarea Edusal și SIIIR nu sunt transparente și nu există informații publice despre acestea.

La ședința de joi a Comisiei de Dialog Social de la Ministerul Educației, președintele FSLI a întrebat ce se întâmplă cu aplicația Edusal, având în vedere că începând cu data de 1 ianuarie salariile se modifică la majoritatea angajaților din învățământ și că data de 14 februarie este ziua în care se plătesc salariile. Cei din conducerea Ministerului Educației, prezenți la ședință au răspuns: “În ultima perioadă au avut loc negocieri cu firma care gestionează Edusal, încheindu-se un nou contract pentru doi ani. În data de 7 februarie ministerul Educației urmează să primească kitul cu noua versiune. Da, va fi o problemă pentru că secretarele ar trebui să facă un efort mare pentru ca salariile se poată fi plătite în data de 14 februarie”, au spus reprezentanții ministerului.

La ora redactării acestui articol, în data de 7 februarie, aplicația nu a ajuns la ministerul Educației sau în școli, confirmă ministerul într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro.

“Se lucrează la implementarea creșterilor salariale în sistemul informatic Edusal, conform obligațiilor legale, de aceea s-a decalat livrarea kit-ului actualizat. Ministerul Educației face eforturi, astfel încât programul actualizat să fie livrat unităților de învățământ intr-un interval de timp care să permită plata, la timp, a salariilor”, se precizează în răspuns.

Contactat de Edupedu.ro, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor spune că ministerul le-a transmis la ședința Comisiei de Dialog Social că angajamentul celor de la SIMAVI a fost ca mâine cel târziu (8 ianuarie – n. red) să fie pus la dispoziția ministerului, kitul aplicației Edusal prin care se pot aplica creșterile salariale. Ca să nu fie întârzieri trebuie ca cei de la SIMAVI să vină cu kitul respectiv cel târziu mâine, iar mâine kitul să ajungă în unitățile de învățământ. Dacă acel kit nu va ajunge mâine, va fi imposibil să poți achita salariile în data de 14″.

Marius Nistor mai spune că este important și ca acel kit să funcționeze corespunzător: “lucrurile vor putea merge bine dacă acel kit este corect, dacă va funcționa bine, pentru că din experiența pe care o avem, de nenumărate ori Edusal a dat suficient de multe rateuri, iar cei care suportă consecințele sunt cei care întocmesc ștatele de plată și nu în ultimul rând cei care ar trebui să-și primească banii”. Amintim, Edupedu.ro a mai scris despre probleme la calcularea salariilor profesorilor, din cauza aplicației. – detalii aici

“În situația în care salariile vor întârzia, în momentul acela clar că vom reacționa”, a mai spus Marius Nistor.

“Nu este normal ca salariații din învățământ să își pună întrebarea în fiecare lună dacă își vor primi salariile la timp. Deci este obligație prin lege ca în data de 14, iar dacă 14 pica într-o zi nelucrătoare înainte de data de 14 în ultima zi lucrătoare, să îți primești salariul. Nu se poate așa ceva, ca în fiecare lună să apară probleme de tipul acesta. Ba că nu s-a semnat un contract, ba că nu s-a livrat un kit la timp, ba că sunt probleme legate de aplicația în cauză. Unii câștigă bani frumoși din așa ceva. Firma care gestionează programul respectiv câștigă niște bani. Nu este normal că rezultatul muncii lor să prezinte astfel de deficiențe.

Referitor la faptul că Ministerul Educației nu a semnat la timp contractul de prelungire cu SIMAVI, liderul sindical spune: “Înțeleg că expira contractul și de aceea a fost această întârziere, că s-a negociat un nou contract. Credeți-mă, nu este problema salariaților din învățământ. Este strict problema Ministerului Educației să-și tranșeze problema. Dacă acel contract a expirat, trebuia să-l negocieze în timp util, astfel încât să nu apară niciun fel de problemă”.

Laviniu Lacustă, președintele Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul preuniversitar, Iași scrie pe pagina sa de Facebook că ia în calcul noi proteste: “În acest context luăm în calcul organizarea la începutul lunii martie a unui nou protest care să reunească toate categoriile menționate. Vom propune și un calendar de acțiuni care să determine Guvernul să ia în considerare revendicările noastre”.

Cu cât vor crește salariile și cine va primi majorările

Pentru salariul din ianuarie, profesorii vor primi între 3% și 8.5% în plus în luna februarie, în timp ce personalul nedidactic va avea creșteri de 10%, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform acelorași surse, funcțiile de conducere din școli și inspectorate nu au primit majorare, deoarece erau pe maximum din lege.

Potrivit președintelui Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor “singurele salarii care cresc cu 10 % sunt ale personalului nedidactic și înseamnă cel mult 150 de lei în plus. În rest, celelalte salarii cresc cu 0 %, 3 %, 2 %, 1 %, 6 %, astfel încât pe medie, creșterea va fi de 5-6 %. Cei care au maximul prevăzut de legea 53, adică tot ceea ce înseamnă funcții de conducere directori, directori, adjuncți, secretari, șef de contabil, șefi și profesori care au vechime peste 30 de ani, e sunt pe maximul de grila, așa că acolo nu discutăm de niciun fel de creștere salarială”, a explicat Marius Nistor.

Informații de context

La sfârșitul anului trecut, Ligia Deca a anunțat că, pentru anul 2023, creșterile salariale ale profesorilor sunt moderate. De asemenea, Deca a mai anunțat creșteri salariale de până la 24% pentru personalul din școli. Nu e clar dacă aceste creșteri sunt prinse deja în bugetul pentru 2023 sau sunt planuri pentru următoarea lege a salarizării.

Amintim că miercuri, 1 februarie, principalele sindicate din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“, vor protesta în fața Guvernului. – detalii aici

„Federațiile sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar și superior consideră că, în perioada imediat următoare, Guvernul României trebuie să adopte un act normativ prin care personalului nedidactic să i se acorde salariile de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, concomitent cu acordarea sporurilor pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ. De asemenea, este absolut necesară adoptarea unui act normativ care să repoziționeze salariații din învățământ în ierarhia funcțiilor bugetare, astfel încât funcțiile didactice să nu se mai regăsească în pătrimea inferioară, ci, să fie poziționate în raport cu nivelul de calificare profesională și importanța pentru societate a activității de educare a tinerelor generații”, se arată în comunicatul primit de Edupedu.ro.

Potrivit Hotărârii de Guvern privind majorarea costului standard per elev în anul 2023, salariile în învățământ vor crește, în medie, cu 7% anul acesta. – Detalii aici

În luna decembrie, sindicatele au ieșit în stradă. Premierul Ciucă spunea că analizează o formulă de „abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației”. – Detalii aici

Amintim că Edupedu.ro a scris că salariile cadrelor didactice și ale angajaților din Învățământ cresc cu doar 4,3%, în medie, în 2023, conform fișei bugetare a Ministerului Educației. – detalii aici

Foto: © Mykhailo Polenok | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Sindicatele din educație reclamă probleme la aplicația de salarizare a profesorilor, EduSal: sistemul merge greu, datele nu se salvează mereu și apar discordanțe între vechimea în muncă și sporul aferent – adresă FSLI către Ministerul Educației
Probleme la calcularea salariilor profesorilor în aplicația Edusal, acuză liderul sindical Marius Nistor: Au fost calculate sume în minus între 10.000 și 24.000 de lei / Pentru ministrul Ligia Deca acordarea tranșelor de bani prin Ordonanța 48 a părut ca o noutate
Ministerul Educației: Nu există disfuncționalități în asigurarea salariilor personalului din învățământ / În data de 1 noiembrie va pune la dispoziția inspectoratelor sumele pentru plățile pe Ordonanța 48
SURSE Profesorii vor primi între 3% și 8% în plus la salariu în luna februarie, pentru salariul din ianuarie. Personalul nedidactic ar urma să primească creșteri de 10% / Pentru 2023, Ligia Deca anunța în decembrie creșteri de până la 24% pentru personalul din școli

12 comments
  1. Buna ziua ! Noua Varianta Edusal 2,39 are multe erori ,cea mai mare este pentru administratorii financiari (contabili sefi) ,care au care au la net numai norma de hrana. Aceasta varianta este praf.

  2. Salariile angajatilor din sistemul bugetar cresc cu 10 %, noi nu suntem bugetari. Un salariat cu studii medii dintr-o instituție administrativa are un salariu cat al unui director dintr-o unitate de invatamant! Ne meritm soarta! Sustinem prin munca noastra o suită de șefi care plimbă hartiile facute tot de noi!

  3. Oare de ce nu ma mir !?
    Nu e prima data cand acest minister actioneaza impotriva oamenilor din sistem.
    Cred ca e cam singurul minister ce actioneaza impotriva propriilor angajati, atunci cand trebuie sa puna in practica diverse modificari legislative.
    Vina nu e doar a doamnei Deca (sau a dl. Cimpeanu, in trecut ). In acest caz, vina apartine compartimentului economic din minister, in speta domnului Paunica. Acest domn trebuia sa faca toate demersurile necesare pentru actualizarea contractelor cu firma ce asigura acel soft, astfel incat modificarile legislative (ce nu au aparut zilele trecute) sa poata fi puse in aplicare in timp util. Din cate se pare, acel soft e insotit periodic de erori si toate in defavoarea angatilor. Vi se pare intamplator?
    Ar trebui demarata cel putin o cercetare disciplinara in acest caz.
    Cei pagubiti ar trebui sa se adreseze in scris in acest sens institutiei (ministerului, care ar trebui sa raspunda in scris daca a demarat procedura sau motivele pentru care nu a facut-o) sau justitiei.
    Va mai dau un exemplu:
    Decizia nr. 64 /2020 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a devenit obligatorie (si pentru Ministerul Educației ) în momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2021. Prevederile acestei decizii au fost puse în aplicare prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4638/17 august 2021 și publicat în Monitorul Oficial nr. 819 din 26 august 2021, începând cu 1 septembrie 2021. Adica cu o intarziere de peste o jumatate de an si nu de la data legala, incalcare flagranta a legii.
    Vinovatii ? Prin fisa postului, seful compartimentului juridic si dl Paunica erau obligati sa informeze conducerea ministerului (inca de la pronuntarea deciziei, inainte de publicare in M.O.) asupra implicatiilor juridice si financiare ale acestei decizii a ICCj, iar apoi, dupa publicare, sa faca demersurile pentru punerea in aplicare in termenul legal. Daca nu au facut-o , trebuiau supusi (cel putin) unei cercetari disciplinare sau formulata plangere penala de catre cei pagubiti.
    Daca dl Cimpeanu (ministru in functiela data aceea) a refuzat punerea in aplicare a deciziei ICCj la termenul legal, el trebuia sa fie subiectul unei plangeriu penale.
    Imi amintesc ca dl ministru s-a executat imediat cand , intaziind cu o zi adoptarea unui ordin de ministru, a fost actionat in judecata de o asociatie de elevi.

    Concluzia: domnilor, aparati-va drepturile prin toate caile legale: actionand pe cei vinovati in justitie, obligand sindicatele sa fie mai combative etc !

    Ma indoiesc insa ca o sa se intample asa ceva…. In Franta, cand s-a propus cresterea varstei de pensionare cu doi ani (sub varsta de la noi, parca !!!) , au iesit in strada cu sutele de mii. La noi…..

  4. Din comunicat sindicatelor reiese ca cresc salariile profesorilor cu 0-6%, acum au aflat?
    Cine ne-a mintit ca cresc cu 10%, mai ales ca aceste cresteri sunt pe brut?

    1. 10% la brut este tot una cu 10% la net :)). Nu conteaza unde aplici procentul. Este in invatamant altfel decat la restul muritorilor?

      1. Pe ce lume trăiești nene ? 10% creștere in educație nu a însemnat niciodată 10% in net după toată pletora de deducții. Se vede ca nu ești din sistem.
        Plus ca Mihai are dreptate, creșterile sunt de 0-3% mai mult.
        O Rușine de stat in care trăim, medicii și cei din sistemul sanitar fac iarăși proteste deși au salariile din străinătate. In educație sunt cele mai corupte și slabe Sindicate posibile…

        1. Felicitari sindicatelor din aparare care au obtinut cresteri!
          Felicitari sindicatelor din sanatate care au inceput un protest adevarat!
          Rusine sindicatelor din educatie care pun botul la orice!

      2. Cu cateva exceptii profii par a fi fericiti. Ma mira ca nu iese cineva sa spuna ca salariile ar trebui sa scada cu 10% pentru ca sunt prea mari.

        Francezii au iesit cu zecile de mii in strada sa-si ceara drepturile. Mamaliga romaneasca fierbe, dar nimeni nu face vreo demonstratie sau greva :)).

  5. O noua realizare a doctor Deca, un ministru sinistru de incompetent. Dupa ce ca invatamantul merge prost Deca & Co induc nesiguranta in sistem ca sa mearga si mai prost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like