Competițiile sportive internaționale la care au participat elevii români în anul școlar trecut și pentru care pot primi burse de excelență, actualizate printr-o erată a Ministerului Educației. Secretarul de stat Florian Lixandru: Vor primi banii și pe lunile din urmă

Foto: © Sports Images | Dreamstime.com

Lista competițiilor școlare sportive internaționale la care au participat elevii români în anul școlar 2022-2023 și pentru care pot primi în prezent burse de excelență I a fost actualizată printr-o erată publicată de Ministerul Educației. Mai exact, o anexă cu zece competiții la care nu s-a mai participat, și care nu a fost actualizată pe parcurs de când a fost publicată în ianuarie, a fost înlocuită cu alte două competiții la care elevii români au participat, inițial chiar neprevăzute în listă.

Mai exact, cele zece campionate mondiale și europene din anexa 6 la ordinul de ministru (OME) 3.027 care aprobă listele cu concursurile și olimpiadele școlare și sportive au fost înlocuite cu două competiții internaționale.

Lista care a fost întocmită de Federația Națională a Sportului Școlar și Universitar (FNSSU) din subordinea Ministerului Educației nu a mai fost actualizată până acum cu aceste competiții nou incluse în calendar după ce s-a găsit finanțare pentru participarea elevilor la ele și nici pentru eliminarea competițiilor inițial consemnate în listă, la care nu au mai fost trimiși elevi, explică secretarul de stat Florian Lixandru pentru Edupedu.ro.

Pentru că bursele elevilor în anul școlar 2023-2024, în cazul celor care se acordă pentru rezultate la concursuri și olimpiade școlare și competiții sportive, se acordă în baza listelor cu concursurile recunoscute de Ministerul Educației și aceste competiții nu erau trecute nicăieri, s-a publicat miercuri, 29 noiembrie, pe site-ul Ministerului Educației, această erată:

Elevii aflați în această situație, care au participat și au fost premiați la cele două competiții, „Gimnaziada U15” și „Campionatul European Școlar Combat Games”, pot depune la școlile lor diplomele pentru bursele de excelență și în prezent, la aproape două luni de la trecerea termenului de 6 octombrie și vor primi banii de burse de excelență olimpică I pe lunile trecute de la începutul cursurilor acestui an școlar, a mai precizat secretarul de stat Lixandru pentru Edupedu.ro.

Lista inițială din 22 ianuarie arăta astfel:

Foto: © Sports Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version