Condiționare pentru școli și grădinițe. Cabinetele medicale vor fi înființate doar dacă sunt peste 300 de elevi în unitatea de învățământ, prevede proiectul Legii Deca

Deschiderea școlilor

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Cabinetele medicale din unitățile de învățământ vor fi înființate doar dacă sunt peste 300 de elevi, copii de grădiniță sau antepreșcolari, după cum prevede proiectul Legii învățământului preuniversitar. Până acum, înființarea cabinetelor de medicină școlară nu a fost condiționată de numărul copiilor dintr-o școală sau grădiniță.

Art. 79 – „(1) În fiecare unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică din România, cu un număr de peste 300 elevi/preșcolari/antepreșcolari se înființează/organizează cabinete de medicină școlară”, conform proiectului de lege.

Grădinițele care nu își pot organiza cabinet medical propriu, conform prevederii de mai sus, sunt arondate cabinetului medical din unitatea de învățământ preuniversitar cea mai apropiată, se arată în document.

Pentru școlile care au peste 300 de elevi și nu există cabinete medicale, statul român are obligația să le înființeze în termen de un an după ce intră în vigoare noua lege a educației. Dacă legea va fi adoptată în 2023, atunci cabinete medicale ar putea fi înființate în 2024.

Art. 79 – „(4) Acolo unde nu există cabinete medicale în unitățile de învățământ preuniversitar, conform alin. (1), statul român are obligația să le înființeze în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentei legi.”

Conform proiectului legii învățământului preuniversitar, asistența medicală din cadrul cabinetelor de medicină școlară se asigură de medici cu drept de liberă practică și de asistenți medicali, așa cum sunt definiți de legislația specială. 

Cum se face finanțarea cabinetelor de medicină școală, potrivit proiectului de lege

„Finanțarea cabinetelor de medicină școlară din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, precum și din unitățile de învățământ special, inclusiv în ceea ce privește inclusiv cheltuielile de personal și asigurarea dotărilor, se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, prin fondurile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Finanțarea poate fi suplimentată din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din fonduri externe nerambursabile, donații sau sponsorizări, conform legii.”

Alin. 9 de la art. 79 prevede că „unitățile administrativ-teritoriale au obligația de a asigura funcționalitatea cabinetelor de medicină școlară din cadrul unităților de învățământ de stat care au fost înființate și dotate prin fonduri europene nerambursabile, ulterior finalizării perioadei de implementare a proiectului, primind finanțare în acest sens de la Bugetul de stat.”

Foto: Captură proiectul Legii învățământului preuniversitar, varianta care a fost prezentată în ședința de Guvern din data de 9 martie 2023

În Legea Educației Naționale 1/2011 este precizat că elevii și copiii din școli și grădinițe beneficiază de asistență medicală, psihologică și logopedică gratuită, în cabinete medicale, psihologice și logopedice școlare ori în unități medicale de stat.

FOTO DOCUMENT Ce prevede Legea Educației Naționale 1/2011 – cabinetele de medicină școlară
Foto: Captură Legea Educației Naționale 1/2011 / legislatie.just
Informații de context

În luna februarie a acestui an, Ministerul Educației a solicitat școlilor numărul cabinetelor medicale și stomatologice din unitățile de învățământ, potrivit unei informări primite de inspectoratele școlare.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în 2021, erau în total 2.031 de cabinete medicale școlare. Dintre acestea, 2.009 se aflau în mediul urban, iar 22 în mediul rural.

Foto: Captură Institutul Național de Statistică

La începutul lunii ianuarie, președintele Federației Naționale a Părinților – Edupart, Iulian Cristache, semnala că personalul medical din cabinetele școlare nu este numeros: „Cabinetele școlare, care țin de CL (Consiliul Local – n. red.), nu au un personal medical numeros. Să ne sprijine cu medici de familie și cu personal din spitale, dacă există această posibilitate”.

Foto: © Savannah1969 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministerul Educației cere școlilor numărul cabinetelor medicale și stomatologice din unitățile de învățământ – document
Exit mobile version