Confuzie la Ministerul Educației. Semestre, în loc de module, în proiectul cu regulile pentru plata cu ora în anul școlar 2025-2026 / Din toamna anului 2022 s-a renunțat la organizarea pe semestre

Foto: captură proiect

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultate publică, miercuri, 20 august, normele metodologice care reglementează salarizarea prin plata cu ora, în anul școlar 2025-2026, pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste. De menționat este că, în anexa documentului, apare formularea „semestre”, deși anul școlar 2025-2026 este organizat pe module.

Organizarea pe module a început din anul școlar 2022-2023, moment în care a fost eliminată denumirea de „semestre”. Împărțirea anului școlar pe semestre a fost introdusă din anul 1998. 

Concret, în anexa nr. 1 a proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării apare mențiunea „semestru” și nu modul.

Informații de context despre plata cu ora

Vom vedea la sfârșitul lunii august câți titulari, câți suplinitori avem și câte ore au rămas la plata cu ora neacoperite. Eu sper să nu fie o reducere în zona suplinitorilor și să fie o reducere decisivă majoră în zona a ceea ce numim plata cu ora”, a declarat Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, la Euronews România, pe 14 august, întrebat dacă este posibil ca măsura creșterii normei didactice să ducă la mai puțini profesori suplinitori.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate”.

Reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora va veni cu un cost mare asupra „calității actului de predare-învățare-evaluare”, a afirmat, marți Cornelia Popa Stavri, președinte la Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4, la DC Edu.

Adrian Balog, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a vorbit despre efectele pe care ar putea să le aibă reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora. „Vor exista situații în care unii colegi – asta e valabil în toată țara – să nu mai accepte acele ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore”, a spus acesta la dezbaterea de marți, 5 august, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că nu știe cine va mai lua „plata cu ora la 22 de lei”. „Cine dorește să muncească gratis sau să muncească pe extrem de puțini bani? Este o muncă ce presupune un efort intelectual foarte mare”, a menționat profesoara. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Timișoara.

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

De remarcat că în contextul prezentării acestei măsuri de reducere a sumei pentru plata cu ora, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 8 iulie 2025 că „este un calcul corect și atât își permite în acest moment țara”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are diminuarea cuantumului la plata cu ora pentru profesori: „În toamnă nu vor fi la plata cu ora profesori. Vor rămâne zeci de mii de copii, sute de mii de copii fără profesori”.

Referitor la plata cu ora, Daniel David a anunțat, joi, 3 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, că valoarea pe care o dăm pentru o oră se va schimba.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

DOCUMENT Proiect Ordin pentru aprobarea normelor metodologice privind salarizarea prin plata cu ora a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi a cadrelor didactice metodiste din învăţământul preuniversitar de stat 

Citește și:
Regulile privind plata cu ora pentru profesori, directori și inspectori în anul școlar 2025-2026, puse în consultare publică de Minister: cum se calculează tariful și excepțiile care se aplică în acest an școlar / Model Fișa de evidență lunară
Exit mobile version