Consilierul Ion al premierului Nicolae Ciucă, fiasco la prima ieşire în public: ”La revedere Ion! La revedere Ion! Cred că… resetare Ion!”

Foto: G4Media.ro

Consilierul Ion al prim-ministrului Nicolae Ciucă a avut luni prima ieşire în public. Robotul despre care guvernul susține că s-ar baza pe inteligenţă artificială a fost dus în mijlocul elevilor de la Liceul „Aurel Vlaicu” din București pentru a interacţiona cu aceştia. Numai că deja celebrul consilier guvernamental Ion nu prea s-a ridicat la nivelul aşteptărilor elevilor prezenţi la evenimentul plin de stângăcii, scrie G4Media.ro.

„Bună ziua. Eu sunt Ion, consilierul dvs. Îmi propun să ascult cu atenţie şi să înţeleg problemele dvs.”, aşa s-a prezentat robotul Ion în faţa elevilor. Luat însă la întrebări de elevii Liceului Aurel Vlaicu, consilierul premierului Nicolae Ciucă a fost prins cu lecţiile nefăcute.

Elev: „Eu cred că în primul rând ar trebui să integrăm în şcoli un mod de educaţie tehnologică deoarece România are această stigmă de dezvoltare şi evoluţie.”

**Ion nu a avut nicio reacţie.**

Coordonator echipă Ion: „De exemplu, acum nu a înţeles cuvântul magic, dar poţi reîncerca.”

Elev: „Eu cred…”

Coordonator echipă Ion: „Nu! Eu cred că.”

Elev: „Eu cred că statul român…”

Coordonator echipă Ion: „A înţeles doar statul român. Haide să îi dăm o resetare.”

Pentru a-l mai salva pe consilierul Ion din unele situaţii stânjenitoare, reprezentantul companiei care l-a creat a venit de fiecare dată cu explicaţii:

„Ion în momentul de faţă funcţionează ca un consilier. Este o confuzie generală că Ion ar trebui să aibă un comportament similar ChatGPT. ChatGPT răspunde la întrebări. Rolul lui Ion este să colecteze informaţii de la poporul român. Cum face chestia asta? Noi am dezvoltat acest AI care în baza răspunsurilor pe care le dai, formulează din în ce mai multe întrebări”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Exit mobile version