Introducerea standardelor naționale de evaluare ar putea crește încrederea părinților în notele primite de elevi și ar reduce situațiile în care aceștia apelează la meditații doar pentru a verifica dacă evaluarea făcută la clasă este corectă, a susținut Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare, la Euronews România pe 25 iunie.
Standardele naționale de evaluare, care urmează să fie introduse în școli, vor avea un efect important asupra încrederii în modul în care sunt acordate notele elevilor, consideră Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare. Părinții vor înțelege mai bine de ce un elev primește o anumită notă, iar suspiciunile că profesorii îi nedreptățesc pe copii ar putea scădea.
„Mai este un câștig foarte important, în opinia mea. Foarte des, părintele spune: «Copilul meu are șapte la clasă, dar nu știu dacă e de atât». Și atunci mă duc la un alt profesor, mă duc în altă parte, mă tem că profesorul pune mai puțin..”, a declarat Bogdan Cristescu.
Bogdan Cristescu susține că standardele naționale de evaluare ar putea reduce aceste situații, deoarece părinții vor avea repere clare privind nivelul de performanță corespunzător fiecărei note.
„Tocmai de asta este foarte important ca efect, pentru că în secunda în care eu, ca părinte, voi ști de ce copilul meu este evaluat acolo, deja va crește încrederea în sistem”, a spus acesta.
Noile standarde pot contribui și la diminuarea percepției că elevii sunt evaluați subiectiv.
„Nu voi mai bănui că profesorul mă nedreptățește. Pentru că există temeri. Uneori noi trăim cu ideea că suntem furați, că există un sistem care…”, a afirmat Bogdan Cristescu.
Informații de context
Pilotarea standardelor de evaluare și notare pentru ciclurile primar și gimnazial se va face în 75 de școli în perioada martie-mai 2026. Pilotarea va fi realizată pentru toate disciplinele de trunchi comun din învățământul primar și gimnazial. După pilotare, standardele vor fi puse în transparență, urmând să se aplice din septembrie 2026 pentru clasele I-IX, potrivit unui răspuns oferit de Ministerul Educației și Cercetării la solicitarea Edupedu.ro.
Pilotarea nu presupune controale sau evaluări ale profesorilor, a precizat ministerul.
Fostul ministru al Educației, Daniel David, declara pe 5 noiembrie 2025 că probabil anul viitor în iunie „vom încheia procesul care implică elaborarea standardelor de evaluare și notare, pregătire a profesorilor, pentru primar și gimnaziu. Tot atunci îmi propun să terminăm și aceste standarde pentru învățământul liceal”.
- Rezultatele evaluării sunt exprimate prin calificative, note sau rapoarte, iar respectarea acestor standarde este supravegheată prin inspecția școlară. Nerespectarea standardelor de evaluare este considerată abatere disciplinară, potrivit legii învățământului preuniversitar.
Bogdan Cristescu a explicat că aceste standarde descriu niveluri de performanță – de exemplu, nivel avansat. „În secunda în care noi spunem ca la nivelul avansat, care este un nivel corespondent, dacă vreți, unei plaje orare 9-10, elevul trebuie să facă cutare, cutare, cutare, și pentru ele, un descriptor de performanță este consolidat sau avansat, ne dăm seama când apare nota 10 și când apare nota 9”, a precizat acesta.
Daniel David a precizat că după adoptarea noilor standarde se va putea relua „problematizarea Evaluării Naționale”: „Vei putea lua în calcul și portofoliul pe note, pe medii, pe diverse discipline, fiindcă vom avea acele standarde”.
Bogdan Cristescu a declarat că admiterea la liceu ar putea să nu se mai facă strict pe baza notelor obținute la Evaluarea Națională dacă elevii vor fi evaluați pe baza noilor standarde de evaluare.
- „În mod cert, vom putea să folosim, într-un grad suficient de mare, evaluarea profesorilor la clasă, pentru că în secunda în care evaluarea profesorilor la clasă va fi unitară, pe baza standardelor și validată prin evaluări externe, este absolut normal și necesar ca evaluarea pe parcursul unui întreg ciclu al copiilor să conteze la admitere”, a mai precizat acesta.
