Bogdan Cristescu: Evaluarea Națională ar putea să nu mai fie singurul criteriu de admitere la liceu, dacă evaluarea făcută de profesori la clasa va fi unitară, bazată pe standardele naționale de evaluare și validată extern

6.182 de vizualizări
Foto: Agerpres Foto / Alex Tudor
Evaluarea Națională ar putea să nu mai fie unica metodă de selecție pentru admiterea la liceu, în condițiile în care vor exista standarde unitare de evaluare la nivel național, validate prin evaluări externe, a declarat Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE), într-un interviu acordat jurnalistei Andreea Daraban pentru Radio Iași.

Întrebat dacă introducerea unor standarde uniformizate ar permite alte modalități de trecere de la un ciclu de învățământ la altul, inclusiv renunțarea la Evaluarea Națională ca instrument de selecție pentru liceu, Bogdan Cristescu a spus ca „aceasta este o decizie de luat”.

„Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, vom vedea că a fost o perioadă în care nu se foloseau foarte mult evaluările externe, acestea cu miză mare, pentru că sunt un stres pentru copii, mai ales la 14 ani, ci se punea foarte mult accent pe expertiza profesorilor, validată prin evaluări externe”, a spus acesta.

Cristescu a spus că tendințele recente indică o revenire a evaluărilor externe. „Este un studiu OECD care abia este publicat și care arată un demers de recreștere a ponderilor evaluărilor externe, pentru că și părinții și conducerile școlilor simt, uneori, o validare externă, în afară de cea a profesorilor”, a precizat el.

„În mod cert, vom putea să folosim, într-un grad suficient de mare, evaluarea profesorilor la clasă, pentru că în secunda în care evaluarea profesorilor la clasă va fi unitară, pe baza standardelor și validată prin evaluări externe, este absolut normal și necesar ca evaluarea pe parcursul unui întreg ciclu al copiilor să conteze la admitere”, a declarat Bogdan Cristescu.

„Nu aș putea spune dacă ar fi doar atât sau combinat cu niște evaluări externe. Eu cred că aceasta ar fi situația ideală, dar este o opinie personală”, a adăugat el.

În final, Bogdan Cristescu a arătat că o astfel de schimbare ar putea duce la o mai bună echilibrare a notelor. „În mod cert, evaluările la toate disciplinele vor fi luate în calcul și poate vom avea, dacă vreți, o distribuție de note mai echilibrate decât avem acum la toate disciplinele”, a concluzionat acesta.

Citește interviul integral pe Radio România Iași

Informații de context despre standardele naționale de evaluare

Ministerul Educației va pilota noile standarde de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial în ultimele două module din anul școlar 2025-2026. Școlile se pot înscrie în perioada 12-23 ianuarie

Pilotarea nu presupune controale sau evaluări ale profesorilor, a precizat ministerul. 

Ministrul Educației Daniel David declara pe 5 noiembrie 2025 că probabil anul viitor în iunie „vom încheia procesul care implică elaborarea standardelor de evaluare și notare, pregătire a profesorilor, pentru primar și gimnaziu. Tot atunci îmi propun să terminăm și aceste standarde pentru învățământul liceal”. 

  • Elaborarea standardelor de evaluare ar fi trebuit să se aplice din acest an școlar, potrivit ROFUIP 2024
  • Rezultatele evaluării sunt exprimate prin calificative, note sau rapoarte, iar respectarea acestor standarde este supravegheată prin inspecția școlară. Nerespectarea standardelor de evaluare este considerată abatere disciplinară, potrivit legii învățământului preuniversitar.


1 comment
  1. Așa de mulți incompeteți sunt in Ministerul Educație? Ăștia habar nu au pe ce lume trăiesc și culmea au tupeu să și vorbească. Când ești prost este bine să taci din gură.
    Foarte buni evaluatori sunt părinții, bravo !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

După 12 ani de școală, elevii au probleme cu lexicul, cu localizarea informației, spune Bogdan Rațiu, profesor de limba română, despre rezultatele simulării la BAC: La liceu se simte că stagnăm de foarte mulți ani, iar standardele s-au diminuat – în anii 2000 se cereau 3-4 pagini de eseu, acum 400 de cuvinte

Bogdan Rațiu, profesor de limba și literatura română la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș, spune că „rezultatele simulării de la BAC 2024 nu sunt foarte bune per ansamblu”,…
Vezi articolul

Cum se trec corect notele în catalog și în ce condiții se motivează absențele, potrivit Ministerului Educației: Nu se admit modificări de note în catalogul școlar

Profesorii sunt obligați să noteze zilnic absențele elevilor în rubricile rezervate la fiecare disciplină, potrivit unor norme pentru completarea catalogului clasei. Documentele precizează că învățătorul sau dirigintele trebuie să întocmească…
Vezi articolul

Sergiu Jiduc, specialist de mediu cu un master of science la Imperial College London, despre propunerea Ministerului Educației de eliminare a Geografiei din trunchiul comun la clasele a XI-a și a XII-a: Este o șansă ratată și ar avea consecințe pe termen lung, nu doar asupra educației

Specialistul în științele mediului Sergiu Jiduc, i-a adresat o scrisoare ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, consultată de Edupedu.ro, în care critică propunerile pentru planurile-cadru de liceu care presupun și…
Vezi articolul

FOTO O profesoară de limba română din Oradea a fost nominalizată în Top 50 „Global Teacher Prize”, ai celor mai buni profesori din lume. Mirela Tanc: Am creat mai multe soluții la problemele cu care se confruntă învățământul în acest moment, i-am învățat pe elevi nu numai să memoreze, dar să și gândească critic

O profesoară orădeană de limba și literatura română a fost nominalizată în Top 50 Global Teacher Prize – „Oscarul din Educație” pentru profesori merituoși din întreaga lume, în valoare de…
Vezi articolul

EXCLUSIV Ministerul Educației întreabă părinții și profesorii ce discipline obligatorii să taie din cele 18 de la gimnaziu, câte ore să reducă și ce materii ar trebui introduse. Chestionarele online trebuie completate până pe 15 martie

Două chestionare online, unul pentru părinți și altul pentru profesori, prin care ministerul vrea să afle câte ore să taie de la disciplinele obligatorii din gimnaziu, ce materii ar trebui…
Vezi articolul