Csaba Asztalos, Consiliul pentru Combaterea Discriminării: Până când Ministerul Educației și autoritățile nu vor simți că sunt răspunzătoare și față de predarea în limbile minorităților, vor fi discriminări

Csaba Asztalos / Foto: Facebook.com

“Învățământul în limba maghiară este parte a sistemului de învățământ românesc, finanțat de statul român”, nicidecum unul “paralel”, așa cum este percepția generală și cum reiese dintr-un recent sondaj despre elevii maghiari și limba română, a spus, pentru EduPedu.ro, Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Acesta spune că problema discriminării în cazul probei de română la Bacalaureat a fost inclusiv subiectul unei decizii CNCD și că statul român are instrumentele legale pentru a rezolva în mare parte problemele de această natură, dar nu le folosește. Potrivit oficialului, discriminările față de elevii maghiari vor continua “până când MEC și autoritățile statului nu vor simți că sunt răspunzătoare, că și predarea în limbile minorităților face parte din sistemul de educație românesc”.

Întrebat în legătură cu percepția de discriminare, în rândul maghiarilor din România, când vine vorba despre modalitatea de susținere a Bacalaureatului la limba română, Csaba Asztalos a spus că “există inclusiv o decizie a CNCD. O decizie în care am arătat că actualul sistem și neaplicarea legislației au efecte discriminatorii în ceea ce privește dreptul maghiarilor sau al elevilor care învață în clase cu predare în maghiară de a învăța în limba oficilă a statului”.

El a arătat că sondajul menționat nu a adus nimic nou, neștiut în rândul maghiarilor, dar infirmă percepții existente la nivelul majorității și care au efecte de lungă durată în rândul comunității maghiare. Potrivit președintelui CNCD, “sondajul infirmă percepția falsă că maghiarii nu vor să învețe limva română, care este o opinie transmisă constant de formatori de opinie majoritari”.

Potrivit lui Csaba Asztalos, și în prin abordarea din sondaj, și în modalitatea de administrare a situației în interiorul Ministerului Educației “se creează public impresia că instituirea secțiilor în limba magiară nu ar aparține statului român, că statul român nu răspunde de limba maghiară. Or, avem un secretar de stat care răspunde de minorități, un departament la Minister, dar tot subiectul e tratat, cumva, ca ceva care nu ar fi al statului român. Asta se citește și în percepția celor care au fost întrebați în sondaj”.

Csaba Asztalos a insistat că “învățământul în limba maghiară este parte a sistemului de învățământ românesc, finanțat de statul român”, dar tot apare senzația că este vorba despre sisteme “paralele”. “Nu au fost înființate instituții maghiare independente, cum apare în articol, ci școli cu clase cu predare în limba maghiară. Instituții publice ale statului român”. Și în privat, spune el, tot românești sunt instituțiile: “Universitatea Sapientia este o universitate din România. Nu e o instituție maghiară independentă. Orice se înființează în România, e persoană juridică română. Sapientia funcționează după aceleași legi după care funcționează Cantemir, Maiorescu, ce universități doriți.”

Csaba Asztalos pentru EduPedu.ro:

Oficialul a reafirmat un comentariu scris în prealabil pe Facebook, anume că nu este de acord cu afirmațiile unuia dintre sociologii implicați în sondaj, cum că la clasele cu predare în limba maghiară ar fi rezultate mai slabe la Bacalaureat din cauza rezultatelor mai slabe la examenul de limba română: “Exista studii că elevii maghiari au rezultate mai slabe și la alte materii – matematică, fizică, biologie, materii a căror cunoaștere nu e legată de o problemă de limbă.”

Exit mobile version