Dacă educația este tratată ca un cost, Europa nu va rămâne competitivă, iar democrația va avea de suferit – concluzie a Summitului UE pentru Educație și Competențe 2025 / Capitalul uman va fi ținta unor recomandări anuale la nivel UE, ce vor aborda teme critice, potrivit vicepreședintei CE, Roxana Mînzatu

Roxana Mînzatu (a doua din dreapta) la Summitul UE pentru Educație și Competențe 2025 / Sursa: Captură - Education.ec.europa.eu


Domeniile critice ce țin de educație și formarea capitalului uman vor fi abordate anual din 2026, prin recomandări susținute de date, în Semestrul European, adică în cadrul organizatoric prin care UE își coordonează politicile economice și sociale, după cum a anunțat vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu Educația, Roxana Mînzatu. Anunțul a fost făcut de aceasta la Summitul UE pentru Educație și Competențe 2025, desfășurat la mijlocul lunii, eveniment în cadrul căruia participanții au insistat pe rolul esențial pe care educația îl joacă în contextul riscurilor și nevoilor ce se fac simțite în societatea de astăzi.

O sinteză a principalelor perspective prezentate în cadrul summitului a fost realizată de Grupul Tineretului European pentru Schimbare (Group of the European Youth for Change – GEYC. Potrivit acesteia, principala concluzie a fost aceea că „Europa nu va rămâne competitivă dacă educația este tratată ca un cost, iar democrația nu-și va păstra reziliența dacă educația este redusă la statutul de conductă îngustă de alimentare a pieței muncii cu talente”.

Ideea a fost semnalată, în cele două intervenții ale sale din cadrul evenimentului, de Roxana Mînzatu, al cărei mandat în cadrul Comisiei Europene include educația. 

Aceasta a arătat că sistemul de educație are nevoie de o „revizuire serioasă”, dacă Europa dorește să rămână competitivă, pe de o parte, iar pe de altă parte să facă față provocărilor ce afectează însăși democrația, precum dezinformarea.

Ea a prezentat diversele Inițiative existente la nivel UE în ceea ce privește educația. Iar în a doua sa intervenție a precizat că, de anul viitor, capitalul uman va face obiectul unor recomandări bazate pe date, în cadrul Semestrului European.

Potrivit Roxanei Mînzatu:

„Cum ar fi dacă fiecare companie ar adopta o școală?”

În cadrul primei sale intervenții, oficialul european a arătat că la nivelul UE sunt avute în vedere două „priorități absolute” în ceea ce privește competențele – susținerea competențelor de bază, respectiv întărirea parteneriatului dintre sistemele de educație și mediul privat / economie. Companiile, spune ea, ar putea să „adopte” câte o școală, pentru a susține educația. 

Potrivit Roxanei Mînzatu:

Exit mobile version