De Ziua Lecturii, am rugat liderii politici să ne recomande o carte. Iată ce a ieșit – Cultura la dubă

Foto: Culturaladuba.ro

România sărbătorește azi, pentru prima dată, o Zi Națională a Lecturii, după o lege adoptată în acest sens de Parlament. Sărbătoarea are loc pe 15 februarie, de ziua de naștere a lui Titu Maiorescu și a lui Spiru Haret, și e menită să atragă atenția asupra importanței cititului într-o țară care se află la coada clasamentelor europene privind consumul de carte, scrie Culturaladubă.ro.

Cu această ocazie, Cultura la dubă a contactat cei mai importanți politicieni ai momentului, de la președintele țării la primari, din toate partidele politice parlamentare, pentru a vedea dacă și ce fel de cărți citesc cei care ne conduc.

Misiunea nu a fost simplă, fiindcă niciodată nu e ușor să aduci cultura în atenția politicienilor, mai ales în plină criză economică și cu un război care ar putea să izbucnească în orice moment la vecinii ucraineni.

Din 23 de politicieni cărora Culturaladuba.ro le-a adresat rugămintea de a recomanda o carte pe care au citit-o, doar 11 au putut să facă asta. Au răspuns prim-ministrul țării, președintele Camerei Deputaților, câțiva miniștri și primari, președinți de partide. Nu au răspuns, însă, de Ziua Lecturii, ministrul Culturii și cel al Educației.

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României, vicepreședinte PNL – “Patimi și iluminări din captivitatea sovietică”, Radu Mărculescu

Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, președintele PSD – “Homo Deus”, Yuval Noah Harari

George Simion, deputat, copreședinte AUR – “Portocala mecanică”, Anthony Burgess

Cătălin Drulă, deputat, președintele USR PLUS – “Jurnal 1935 – 1944”, Mihail Sebastian

Gabriela Firea, ministrul Familiei, prim-vicepreședinte PSD – “Dragoste în vremea holerei”, Gabriel Garcia Marquez

Rareș Bogdan, europarlamentar, prim-vicepreședinte PNL – “Inamici publici”, Michel Houellebecq, Bernard – Henri Levy

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, membru fondator USR – “Vine Iarna! De ce trebuie opriți Vladimir Putin și inamicii lumii libere”, Garry Kasparov

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, președinte al Consiliului Național PSD – “Demența digitală”, Manfred Spitzer

Dan Barna, deputat, vicepreședinte USR PLUS – “Tatuatorul de la Auschwitz” și “Călătoria Cilkăi”, Heather Morris

Gigel Știrbu, deputat, vicepreședinte PNL – “Balcanii în secolul XX”, Oliver Jens Schmitt

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, președinte USR PLUS Timiș – “Jacob se hotărăște să iubească”, Cătălin Dorian Florescu

Citește și:
Educația și “demența digitală”, teme-cheie în discursul susținut la Ateneu de un specialist în neuroștiințe tradiționalist. Exercițiu de media literacy cu un contestatar al alfabetizării media – cercetătorul german Manfred Spitzer
Exit mobile version