Declarații contradictorii ale ministrului Educației, criticate de asociațiile elevilor: Sorin Cîmpeanu a anunțat burse de merit doar peste 9.50 pentru că elevii au avut medii „distorsionate” la orele online, burse care se vor acorda pe baza notelor din acest semestru, desfășurat fizic

Foto: AEC

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că din semestrul următor bursele de merit se vor acorda doar peste media 9.50, justificând măsura prin faptul că elevii ar fi avut medii „distorsionate” la orele online, scriu cinci asociații ale elevilor într-un comunicat comun. Bursele din semestrul următor se vor acorda pe baza notelor din acest semestru, desfășurat fizic, menționează reprezentanții elevilor, care remarcă „inconsistența” declarațiilor.

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) solicită lui Sorin Cîmpeanu să nu modifice criteriile pentru acordarea burselor, se mai arată în comunicatul primit.

„Miercuri, 6 octombrie, Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat public că va modifica criteriile pentru acordarea burselor de merit începând cu semestrul al doilea, trecând media necesară de la 8,5 la 9,5, argumentând decizia în baza faptului că rezultatele obţinute la orele online sunt rezultate distorsionate. Subliniem inconsistenţa în declaraţii, având în vedere faptul că elevii vor beneficia, din semestrul viitor, de burse conform notelor obţinute în semestrul actual, semestru desfăşurat fizic.

Mai mult, conform declaraţiilor ministrului, cuantumul minim de semestrul viitor va fi atât pentru bursa de merit, cât şi pentru bursa de ajutor social, de 200 de lei, iar pentru bursa de performanţă 500 de lei. Menţionăm faptul că cele două tipuri de burse corespund unor nevoi diferite, bursa de ajutor social adresându-se elevilor care fac parte din grupuri aflate la risc de abandon şcolar, ce au nevoie de fonduri suplimentare pentru a ajunge în mod echitabil la şcoală. Astfel, considerăm necesar ca aceasta să fie cel puţin egală cu bursa de performanţă”, potrivit documentului.

Reamintim că Guvernul a anunțat că a fost modificat cuantumul minim al burselor, prin hotărâre, miercuri seara.

„Bursele de merit se dublează, de la 100 la 200 de lei, în același timp crește plafonul de la care acestea vor putea fi acordate, de la media 8.50 la media 9.50. Aș vrea să vă reamintesc faptul că, urmare a predării online, urmare a renunțării la teze, rezultatele au fost mult distorsionate astfel încât 50% din elevii României s-ar fi încadrat la bursa de merit, ca urmare a rezultatelor înregistrate la nivelul anului școlar 2020-2021”, a declarat ministrul Cîmpeanu de la Guvern

„Aceste cuantumuri, similare cu cele din trecut, par a fi propuse din pix, fără o analiză reală în spate şi fără a se raporta la nevoile la care ele corespund”, mai spun elevii din cele 5 asociații semnatare.

Aceștia propun ca bursele elevilor să fie calculate în funcţie de salariul minim brut pe economie:

– Bursa de merit: 10% din salariul minim brut pe economie
– Bursa de studiu: 15% din salariul minim brut pe economie
– Bursa de ajutor social: 25% din salariul minim brut pe economie
– Bursa de performanţă: 25% din salariul minim brut pe economie

“De asemenea, subliniem faptul că Guvernul actual este interimar, şi că stabilirea de către acesta a unor tăieri ale burselor şi modificări ale criteriilor de beneficiere ce vor avea efect din semestrul viitor este o măsură riscantă, cauzând o incertitudine în rândul elevilor. Practic, Guvernul, în ultimele sale săptămâni, nu doreşte să facă altceva decât să se asigure că au distrus educaţia suficient de mult şi că au tăiat bursele.

Solicităm ministrului educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să nu modifice criteriile de acordare a burselor de merit şi să asigure cuantumuri minime care să corespundă nevoilor elevilor!

„Sorin Cîmpeanu nu a făcut altceva decât să taie. Întâi a tăiat transportul, apoi a pus elevii să se testeze pe banii proprii, iar acum a decis, în contextul unui Guvern interimar, ca pe ultima sută de metrii să taie bursele elevilor din semestrul al doilea. Cuantumurile minime sunt din nou făcute din pix, criteriile pentru a beneficia de burse de merit se doresc a fi modificate, bursa socială, care ar trebui să combată abandonul şcolar, este mai puţin de jumătate din bursa de performanţă. Ceea ce se întâmplă este strigător la cer, iar Guvernanţii trebuie să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că educaţia este o investiţie, nu un cost”, a declarat Ariana Dudună, preşedinte AEC.”

Exit mobile version