Bursele de merit, doar pentru elevii cu medii peste 9.50, nu de la 8.50 cum este în prezent. Cuantumul minim al acestora se dublează din semestrul viitor, anunță Ministrul Educației

133.648 de vizualizări
Foto: Max Fischer – Pexels.com
Bursele de merit vor fi acordate doar pentru elevii cu medii peste 9.50, nu de la 8.50 cum sunt acordate în prezent, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la briefingul de la Palatul Victoria. Cuantumul minim al acestora se dublează din semestrul viitor, a mai spus oficialul.

„Bursele de merit se dublează, de la 100 la 200 de lei, în același timp crește plafonul de la care acestea vor putea fi acordate, de la media 8.50 la media 9.50. Aș vrea să vă reamintesc faptul că, urmare a predării online, urmare a renunțării la teze, rezultatele au fost mult distorsionate astfel încât 50% din elevii României s-ar fi încadrat la bursa de merit, ca urmare a rezultatelor înregistrate la nivelul anului școlar 2020-2021”, a declarat ministrul Cîmpeanu.

Acesta a mai spus că o condiție suplimentară este ca elevii să nu aibă mai mult de 10 absențe nemotivate, condiție care va fi stabilită prin ordin de ministru.

Ministrul a declarat că în ședința de azi a Guvernului a fost adoptată hotărârea de Guvern prin care cuantumul minim al burselor școlare se modifică în felul următor:

  • 500 ron, pentru bursa de performanță,
  • 200 ron, pentru bursa de merit,
  • 150 ron, pentru bursa de studiu,
  • 200 ron, pentru bursa de ajutor social.

Datele ministerului Educației arată că peste 532 de mii de elevi au primit bursă de merit în anul școlar trecut, aceasta acordându-se pentru cei care au peste media 8,50.

În total, în anul școlar trecut au fost înscriși aproximativ 2,9 milioane de elevi, ceea ce înseamnă că numărul celor cu medii peste 8,50, potrivit datelor oficiale ale ministerului Educației, este în jur de 18,2%.

Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învăţătură: au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional. De asemenea, se mai acordă elevilor care au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de minister.

Amintim că, la finalul anului școlar 2020-2021, numărul total de beneficiari de burse școlare, acordate conform OMECTS nr. 5576/2011, a fost de:

  • 2.884 beneficiari pentru bursa de performanță,
  • 532.810 de beneficiari pentru bursa de merit,
  • 31.857 de beneficiari pentru bursa de studiu,
  • 156.038 beneficiari pentru bursa de ajutor social.

Datele au fost făcute publice de Ministerul Educației în nota de fundamentare de la o hotărâre de guvern prin care vrea să modifice cuantumurile minime ale burselor.

„Față de estimările realizate de inspectoratele școlare la finalul anului 2020, bazate pe rezultatele anului școlar anterior, s-a observat o creștere a numărului de beneficiari ai burselor de merit cu 152.360 de beneficiari.

Totodată, centralizând datele referitoare la rezultatele școlare ale elevilor pe tranșe de medie, rezultă un număr de 346.698 elevi care au obținut media anuală mai mare sau egală cu 9.50”, se arată în proiectul de hotărâre.

Articolul este în curs de actualizare


32 comments
  1. Copilul meu a mers la olimpiada județeană a luat maximul de puncte dar nu a primit absolut nimic decât o simplă diploma doar atât a meritat

    1. Bravo lui , inseamna ca a invatat , nu trebuie neaparat sa fie rasplatit cu bani sau alte obiecte fizice , il v a ajuta in viitor acea diploma cand va vrea sa mearga la facultate , daca va vrea .

      1. Serios?! Pe principiul asta nici sportivii nu ar trebui să primească premii si medalii..ca doar merg la Olimpiadă. Îngrozitoare mentalitate!

        1. Fiicei mele deși face parte din lotul național (cu un loc 2 la un concurs european?) și alte premii 2-3 la concursuri gen formidabilii și fii inteligent la matematica nu i sa aprobat cererea pt bursa de performanță

  2. Oricum tot cum vor ei fac, fetita mea a luat media 9,47, e foarte suparata și descurajata, Dumnezeu să-i bata pe cei care au schimbat legea putea sa fie măcar de la media 9

    1. eu am luat ca medie finală 10 am 12 ani ,chiar și mie mi se pare incorect, mulți colegi de ai mei au media 9,40/8,50 și și ei ar merita bursa, dar ei își umfla salariile în loc sa dea copiilor burse,RUȘINE!!

  3. 500 ron, pentru bursa de performanță,
    200 ron, pentru bursa de merit,
    150 ron, pentru bursa de studiu,
    200 ron, pentru bursa de ajutor social.
    Astea sunt burse domnilor ?
    Bursa de merit esta egala cu bursa de ajutor social?
    Bursa de studiu nici cât cea de ajutor social?
    Ne umiliți copiii , dați tuturor 500 RON!!!
    Performanta se plătește scump cu mult efort din partea copiilor si părinților. ( nu cu 500 de RON)
    Nu face diferențe prin niște sume derizorii.

  4. Sunteti niste mizerabili!
    V-ati gasit de unde sa taiati!
    Inteleg sa ridicati baremul pentru absoventi 2020 – 2021 dar cu cei care tocmai termina semestrul 1 al clasei a 5-a ce ati avut? Ca ei au mers la scoala, nu au dat teste online!

  5. Este rusinos ca un elev cu media peste 9,90 sa primeasca bursa de merit 100 ron pe semestru. Asta este modalitatea lor de a stimula elevii sa invete? Pentru copiii care isi dau silinta nu avem bani dar pentru mizeriile lor, da! As vrea sa stiu in ce tara civilizata si democratica se mai acorda asemenea “burse de merit”.

  6. F frumos…felicitari !!! Sunt atati mediocri in tara asta si iau salarii cat ar lua 20 angajati salariul minim pe economie…de ce copiii nostri sa merite burse????? Rusine faceti orice sa va ramana bani pentru salarii mai mari…ce inimi aveti???

  7. Au gasit repede de unde sa taie. Ce dezamagire pentru elev sa completeze dosar, fugi pe la banca sa faca cont si sa anuleze un nimic de om acei banuti.
    Lehamite!

  8. Realitatea este că media de 8,50 este a unui un elev mediocru, de regulă cu medii de 6 și 7 la materiile de examen, dar cu 10 la sport, tehnologică, desen, muzică, religie.
    Este incorect să primească aceeasi bursă și cei de 8,50, și cei de 9,50-10.

  9. Da Paula, asta tot spun de ani de zile. Sunt școli în care se dau numai note de 9 și 10 indiferent de cât și cum învață elevii acelei școli. Dacă un elev are media 9.50 sau 10 în ziua de azi nu înseamnă că notele sunt luate pe merit. Sunt școli în care 90% dintre elevi au medii de burse de merit. Pe bune! Atâtea genii într-o școală?

  10. Pentru acordarea “burselor de performanta” se iau in considerare, la capitolul sportiv, doar competitii organizate de Ministerul Educatiei. Adica … mai nimic!
    In Ordinul 5576/2011 in baza caruia se dau aceste burse este specificat “organizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului”. Faptul ca intre timp acest minunat MECTS s-a divizat, nu conteaza! Nu se intentioneaza a fi luate in considerare si consursurile organizate de Ministerul Tineretului si Sportului sau Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
    Ca sa inteleaga totata lumea: copiii mei, medaliati cu aur si bronz la campionatul national de juniori la handbal – organizat de Federatia Romana de Handbal sub egida Ministerul Tineretului si Sportului – nu primesc bursa de performanta (in conditiile in care au si medii anuale peste 8,50 …), dar se califica pentru acest tip de bursa un copil medaliat la “Campionatul scolar de … aruncarea cu maslina” …

    DA!!! Asa se face economie la cheltuielile bugetare!!!
    Asta da exemplu clar de cat jigodism incape intr-un singur guvern!!!

  11. Fata mea a avut media 9:66 și nu a beneficiat de bursă pe motiv că sunt prea mulți copii cu medii peste 9, au luat cei de la 9:70 în sus.

  12. Începe iar nebunia, adică presiunea părinților, directorilor, asupra cadrelor didactice să pună note mari. Cum a fost posibil ca un elev care nu are nici măcar minimele noțiuni să ia bursă anul școlar trecut doar pentru că părinții au sunat la școală că doresc bursă pentru lepra lor. Părinții care sunt direct implicați în viața școlii sigur știu acest lucru. Alt elev care nu a fost prezent la orele online a terminat anul școlar cu medie peste 9.50 și cu bursă cum altfel. Și cazurile sunt cu miile. Drept dovadă a ceea ce spun stă analfabetismul funcțional, în cataloage predomină notele de 9 și 10 sau Fb, dar când sunt puși să citească nu înțeleg nimic, tabla înmulțirii, împărțirii sunt extratereștrii.

  13. Bursele copiilor pot fi tăiate dar pensiile speciale, nu! Asa stimulați copii sa învețe, bravo vouă! Am ajuns sa ne conducă o adunătură, o pleava a societății.
    Nimic nu le iese bine.

  14. Nu acum e momentul, ca sa se fure niste bani si sa spele putinica? Acest guvern nelegitim picat prin motiune nu ar trebui sa emita hotarari ordonante decat in situatii speciale, calamitate dezastre naturale. Unde sunt mastile sanitare ce trebuiesc distribuite in mod gratuit domnule Campeanu ?

  15. 2 amendamente:
    1. 10 absente nemotivate= 1 punct scazut la purtare (conform Statut elev). Este in regula sa oferim burse elevilor merituosi (peste 9.50), dar, totusi, cu posibilitatea mediei scazute la purtare(9.00, conform noilor propuneri avansate in data de 6 octombrie 2021)?
    In acest sens, exista contradictii in articolul mai sus mentionat.
    Corect ar fi sa se mentioneze:” cel mult 9 absente nemotivate”, NU “cel mult 10 absente nemotivate”.
    2. Merita stimulati prin acordarea de burse si elevii care obtin medii peste 8.50 (conform legislatiei in vigoare pot fi premiati elevii care obtin medii peste 8.50). De ce nu ar ramane asa si pentru bursele de merit?
    Recompensa tuturor eforturilor intelectuale trebuie mentinuta si sustinuta!

    1. Faptul că apare acea mențiune cu “10 absențe nemotivate” arată clar că domnul ministru habar nu are că în legislația în vigoare este precizat clar că doar elevii cu notă 10 la purtare pot lua bursă, deci elevii care au mai puțin de 10 absențe nemotivate.

  16. Normal se face economie la buget, nu le pasa deloc de elevi si cat invata, ii doare doar ca multi au medii mari si nu vor sa le dea sumele alea ridicole

  17. Ce bun prilej să se mai facă economie la bugetul statului!!! Și tot de la copii??? Nu a fost suficient că, abuziv, nu s-a pus în aplicare LEGEA de majorare a alocațiilor? Și pentru asta, în continuare, dl ministru uită, sau nu a fost informat că, printr-un ordin semnat de d-na Monica Anisie, au dispărut bursele de performanță prin abrogarea ordinului de aprobare a CAEN și a olimpiadelor școlare. În acest context, elevii care ar fi putut lua burse de performanță (mulți, mai ales de la Palatele și Cluburile copiilor) au optat pentru bursele de merit. De aceea a crescut numărul burselor de merit, nu din pricina unei presupuse ”evaluări distorsionate” (?!!?) din perioada cursurilor online de anul trecut (școlar). Rugăm să se analizeze cu mare atenție și să nu se mai învinuiască mereu personalul didactic. Elevii performanți în toate domeniile și-au continuat cum au putut pregătirile și au participat la concursuri și festivaluri organizate de unitățile școlare sau ong-urile aplicante și care au fost desfășurate cu sprijinul aurorităților locale sau a agenților economici, de la caz la caz, dar rezultatele obținute nu se iau în seamă pentru acordarea burselor de performanță, pentru că așa prevede ordinul din mai 2020. Felicitări elevilor și profesorilor care au continuat aceste activități, fapt ce denotă că pentru ei contează dezvoltarea personală și rezultatele obținute. Bursa de performanță este una din modalitățile de recunoaștere din partea statului a performerilor. (…sau nu?!?)

  18. Nu cumva să sărăciți .Nu vă e rușine ? De ce nu vă tăiați din salariile voastre nesimțite .În loc să motivați acei copii voi le tăiați craca de sub picioare .De asta pleacă tineretul din țară .Conducere de rahat …

  19. Alba-neagra cu bursele copiilor, pe campia educatiei, condusa de agronomu sef! Romania educata in minciuna si inselatorie! Rusine!

  20. Adica ia de la cei multi cu medii intre 8,50 si 9,50 si o parte mica din acei bani se adauga burselor celor putini cu medii peste 9,50.
    Restul banilor rămân la buget.
    Tipic penteu scârțarul Câtu si pentru Câmpeanu, care ne crede la fel de greu de cap ca…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like