Ordinea ședințelor de repartizare pentru profesori – calendar

28.290 de vizualizări
Candidații care au participat la concursul național de Titularizare 2024 intră în etapa ședințelor de repartizare, după ce rezultatele inițiale au fost anunțate marți, iar cele finale vor fi publicate până pe 31 iulie. Pe 1 august au loc ședințele de repartizare pentru cei care au luat peste nota 7, potrivit metodologiei. Vezi mai jos, în articol, calendarul complet al ședințelor.

Pe scurt, calendarul repartizărilor este acesta, potrivit datelor publicate de grupul pentru profesori Titularizare&Definitivat2024&Învățământ preuniversitar, pe baza metodologiei de mobilitate 2024:

1-2 august 2024 – ședințe de repartizare a posturilor titularizabile (complete/incomplete,pe perioadă nedeterminată): participă candidații care au obținut peste 7 la Titularizare 2024 atât la proba scrisă, cât si la inspecție/probă practică, conform art. 64 alin. (8), în limita posturilor titularizabile, dacă există – art. 74 alin. (3), lit. a);

5 august 2024 – ședința de repartizare la care participă candidații care au obținut peste 7 la Titularizare 2023, deja titulari, pentru detașare prin concurs, completare de normă sau candidați aflați pe viabilitate, pentru completare de normă – art. 74 alin. (3) lit. b), c) și d);

6 august 2024 – ședința de repartizare la care participă candidați angajați pe viabilitate, care vor ocupa postul pe care sunt angajați, pe perioadă nedeterminată – art. 74 alin. (3) lit. e) și f)

20-21 august 2024 – ședința de repartizare a posturilor de suplinire (pe perioadă determinată): participă candidații care au obținut medii peste 7 la Titularizare 2024 și care nu au reușit să ocupe posturi titularizabile în ședința din 1-2 august sau nu au existat posturi titularizabile;

22 august 2024 – ședința de repartizare a candidaților titulari anterior concursului din acest an, care au depus dosar de detașare la cerere prin concurs specific, în ordinea descrescătoare a punctajului;

22-23 august 2024 – repartizarea continuităților pe art. 87;

23 și 26 august 2024 – ședința de repartizare a posturilor de suplinire (pe perioadă determinată): participă candidații care au obținut medii sub 7 la Titularizare 2024, candidați cu rezultate peste 7 din ultimii 6 ani (2023, 2022, 2021, 2020, 2019, 2018), candidații cu rezultate sub 7 din ultimii 3 ani (2023, 2022, 2021), candidați pe a doua specializare, conform Anexei 18 din Metodologie.

Informații actualizare

Candidații care nu au depus cereri/dosare pentru a participa cu note din anii anteriori în perioada 8-17 mai, pot depune cereri/dosare pe 27-28 august, participând ulterior la ședința din 3-4 septembrie.

Repartizarea candidaţilor şi a cadrelor didactice pe posturile didactice/catedrele declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar

Art. 74 (1) Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru concurs se repartizează în şedinţă de repartizare organizată de comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare şi desfăşurare a concursului.
(2) Repartizarea posturilor/catedrelor se realizează în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare obţinute la concurs, conform art. 64 alin. (8) şi (9), în limita numărului de posturi didactice/catedre vacante/rezervate din lista afişată pentru concurs, cu respectarea condiţiilor prezentei Metodologii. În cazul mediilor de repartizare egale obţinute la concurs se aplică prevederile art. 65.

În cadrul şedinţelor de repartizare, opţiunea fiecărui candidat se exprimă în scris, conform cererii tip şi se consemnează în procesul verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. După consemnarea în procesul verbal a opţiunii făcute, comisia de organizare şi desfăşurare a concursului eliberează adresa de repartizare pe postul didactic/catedra solicitat(ă). În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa de repartizare, cererea acestuia nu se soluţionează.

(3) Repartizarea candidaţilor se realizează conform prezentei Metodologii, în ordine, astfel:

a) repartizarea candidaţilor care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2024, indiferent de statutul acestora, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, cu respectarea condiţiilor prezentei Metodologii; situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Comisiei naţionale de monitorizare a concursului;

b) repartizarea pentru completarea normei didactice de predare a cadrelor didactice titulare şi a cadrelor didactice debutante prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6);

c) repartizarea prin transfer sau detaşare în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată a cadrelor didactice titulare aflate în restrângere de activitate;

d) repartizarea pentru completarea normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei rămase cu norma didactică de predare incompletă;

e) repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante indiferent de viabilitatea acestora, la nivelul judeţului în care au susţinut proba practică sau inspecţia specială la clasă în profilul postului, indiferent de judeţul în care au susţinut proba scrisă, a candidaţilor cu statut de cadre didactice titulare în învăţământul preuniversitar de stat sau particular acreditat anterior înscrierii la concurs, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular şi a cadrelor didactice debutante din învățământul preuniversitar de stat sau particular acreditat prevăzute la art. 24 alin. (4) şi (6), care au promovat examenul național pentru obținerea definitivării în învățământ, sesiunea 2024, şi au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2024, ierarhizați pe o listă unică, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare; situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Comisiei naţionale de monitorizare a concursului;

f) repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au obţinut media de repartizare minimum 7 (şapte), conform art. 64 alin. (8), la concursul naţional, sesiunea 2024, pe posturile didactice/catedrele pe care sunt angajate, conform art. 64 alin. (13).

(4) În etapele de repartizare prevăzute la alin. (3) lit. a) şi e) pot fi repartizate şi catedre vacante incomplete. Dacă un candidat/cadru didactic optează pentru repartizarea pe catedre vacante incomplete, atunci acesta îşi constituie o catedră completă din 2-3 catedre vacante incomplete, cu cel mult 4 (patru) ore opţionale, fără a depăși 20 de ore/săptămână pentru profesori, respectiv 24 de ore pentru profesori de instruire practică/maiștri instructori.

(5) În situaţia în care candidaţii care nu sunt titulari, repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate, renunţă la opţiunea făcută sau nu se prezintă la posturile didactice/catedrele pe care au fost repartizaţi, se mai pot prezenta la o altă repartizare înainte de atribuirea orelor în regim de plata cu ora, conform Calendarului. Situaţiile excepţionale se soluţionează cu avizul Ministerului Educației.

(6) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor publicate pentru concurs care necesită probă practică/orală, candidaţii trebuie să fi promovat această probă. Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor publicate pentru concurs care necesită atestate/avize suplimentare, candidaţii trebuie să posede atestatele/avizele necesare, anexate la cererea de înscriere în perioadele de înscriere/validare a înscrierii, conform Calendarului. Excepție fac situaţiile prevăzute la art. 4 alin. (3). (7) În condiţiile art. 67 alin. (4), repartizarea candidaţilor se realizează în baza datelor existente în sistemul informatizat”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florian Lixandru, secretar de stat: Meditațiile sunt în mare parte o modă, dar și o necesitate în anumite situații / Nu mi se pare deontologic ca un cadru didactic să lucreze în particular cu elevii de la clasă, nici măcar activitatea în afterschool-uri

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru, spune că „meditațiile sunt o modă”, dar recunoaște că sunt și o necesitate, atunci când în clasă sunt copii „capabili de performanță…
Vezi articolul

Material susținut de NextLab.tech

INTERVIU Gabriela Cobel, profesor de fizică: Am construit împreună, am învățat împreună și am făcut tot felul de roboți, iar pentru ceea ce nu am știut, primii mei profesori au fost elevii. Au venit și în vacanță la clubul de robotică

Din dorința și pasiunea elevilor pentru ceva nou, Gabriela Cobel, profesor de fizică și director adjunct la Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Sighetu Marmației, a înființat în aprilie 2023 un…
Vezi articolul

ANALIZĂ Paradoxul cadourilor pentru educatoare și profesori la privat, explicat de un psiholog și un antropolog. De unde vine febra cadourilor dezbătute pe Whatsapp?

Câți bani punem pentru doamna și ce luăm? “Atențiile” pentru profesori și educatoare monopolizează zilele acestea discuțiile dintre părinți, pe grupurile de Whatsapp. Iar febra strânsului de bani pentru profesori…
Vezi articolul

DOCUMENT Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, gradul școlilor și de categoria acestora, publicate de Ministerul Educației – proiect

Un proiect de hotărâre de guvern cu grilele detaliate pentru salariile directorilor și ale personalului didactic auxiliar de conducere a fost pus în transparență decizională de Ministerul Educației. Grilele sunt…
Vezi articolul