Declarații contradictorii ale ministrului Educației, criticate de asociațiile elevilor: Sorin Cîmpeanu a anunțat burse de merit doar peste 9.50 pentru că elevii au avut medii „distorsionate” la orele online, burse care se vor acorda pe baza notelor din acest semestru, desfășurat fizic

3.202 vizualizări
Foto: AEC
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că din semestrul următor bursele de merit se vor acorda doar peste media 9.50, justificând măsura prin faptul că elevii ar fi avut medii „distorsionate” la orele online, scriu cinci asociații ale elevilor într-un comunicat comun. Bursele din semestrul următor se vor acorda pe baza notelor din acest semestru, desfășurat fizic, menționează reprezentanții elevilor, care remarcă „inconsistența” declarațiilor.

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE) solicită lui Sorin Cîmpeanu să nu modifice criteriile pentru acordarea burselor, se mai arată în comunicatul primit.

„Miercuri, 6 octombrie, Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a declarat public că va modifica criteriile pentru acordarea burselor de merit începând cu semestrul al doilea, trecând media necesară de la 8,5 la 9,5, argumentând decizia în baza faptului că rezultatele obţinute la orele online sunt rezultate distorsionate. Subliniem inconsistenţa în declaraţii, având în vedere faptul că elevii vor beneficia, din semestrul viitor, de burse conform notelor obţinute în semestrul actual, semestru desfăşurat fizic.

Mai mult, conform declaraţiilor ministrului, cuantumul minim de semestrul viitor va fi atât pentru bursa de merit, cât şi pentru bursa de ajutor social, de 200 de lei, iar pentru bursa de performanţă 500 de lei. Menţionăm faptul că cele două tipuri de burse corespund unor nevoi diferite, bursa de ajutor social adresându-se elevilor care fac parte din grupuri aflate la risc de abandon şcolar, ce au nevoie de fonduri suplimentare pentru a ajunge în mod echitabil la şcoală. Astfel, considerăm necesar ca aceasta să fie cel puţin egală cu bursa de performanţă”, potrivit documentului.

Reamintim că Guvernul a anunțat că a fost modificat cuantumul minim al burselor, prin hotărâre, miercuri seara.

„Bursele de merit se dublează, de la 100 la 200 de lei, în același timp crește plafonul de la care acestea vor putea fi acordate, de la media 8.50 la media 9.50. Aș vrea să vă reamintesc faptul că, urmare a predării online, urmare a renunțării la teze, rezultatele au fost mult distorsionate astfel încât 50% din elevii României s-ar fi încadrat la bursa de merit, ca urmare a rezultatelor înregistrate la nivelul anului școlar 2020-2021”, a declarat ministrul Cîmpeanu de la Guvern

„Aceste cuantumuri, similare cu cele din trecut, par a fi propuse din pix, fără o analiză reală în spate şi fără a se raporta la nevoile la care ele corespund”, mai spun elevii din cele 5 asociații semnatare.

Aceștia propun ca bursele elevilor să fie calculate în funcţie de salariul minim brut pe economie:

– Bursa de merit: 10% din salariul minim brut pe economie
– Bursa de studiu: 15% din salariul minim brut pe economie
– Bursa de ajutor social: 25% din salariul minim brut pe economie
– Bursa de performanţă: 25% din salariul minim brut pe economie

“De asemenea, subliniem faptul că Guvernul actual este interimar, şi că stabilirea de către acesta a unor tăieri ale burselor şi modificări ale criteriilor de beneficiere ce vor avea efect din semestrul viitor este o măsură riscantă, cauzând o incertitudine în rândul elevilor. Practic, Guvernul, în ultimele sale săptămâni, nu doreşte să facă altceva decât să se asigure că au distrus educaţia suficient de mult şi că au tăiat bursele.

Solicităm ministrului educaţiei, Sorin Cîmpeanu, să nu modifice criteriile de acordare a burselor de merit şi să asigure cuantumuri minime care să corespundă nevoilor elevilor!

„Sorin Cîmpeanu nu a făcut altceva decât să taie. Întâi a tăiat transportul, apoi a pus elevii să se testeze pe banii proprii, iar acum a decis, în contextul unui Guvern interimar, ca pe ultima sută de metrii să taie bursele elevilor din semestrul al doilea. Cuantumurile minime sunt din nou făcute din pix, criteriile pentru a beneficia de burse de merit se doresc a fi modificate, bursa socială, care ar trebui să combată abandonul şcolar, este mai puţin de jumătate din bursa de performanţă. Ceea ce se întâmplă este strigător la cer, iar Guvernanţii trebuie să înţeleagă, odată pentru totdeauna, că educaţia este o investiţie, nu un cost”, a declarat Ariana Dudună, preşedinte AEC.”


5 comments
  1. Pe baza a ce modificați criteriile de acordare a burselor? Doriți cumva creșterea performanței școlare? Ei bine, se transformă totul într-un fiasco total! Ce condiții sunt oferite de către școală sau sistem pentru a stimula dorința și puterea de învățare? Vi se pare că sunt prea ,,mulți” bani elevilor? Sume limitate de altfel, din care nu se pot achita costurile necesare lor. În curând veți tăia și cea mai mică finanțare acordată lor, în favoarea pensiilor speciale și a altor investiții eșuate. Sistemul de învățământ din România nu oferă un plus care să denote faptul că acești copii se pot lipsi de bursele școlare, fiecare depune efort într-o anumită măsură, efort care ar trebui răsplătit. Scoateți bursele, dar compensați cu altceva (nu clase supraaglomerate și deteriorate, băi mizere, personal cu lipsuri)

  2. Este incalificabil gestul ministrului care sancționează copiii pentru buna lor organizare, pentru interesul pe care l-au dovedit si pentru sarguinta lor, într-un an extrem, marcat de o pandemie căreia adulții cu greu i-au făcut fata. Acești copii au făcut tot ce a depins de ei, izolați în camera si in sufletul lor. Au facut fata testelor, proiectelor, au stat țintuit în fața calculatorului ore in sir, si-au facut mii de griji pentru netul care poate cădea exact la test, pentru curentul care se poate opri oricand, pentru părintele bolnav , izolat în camera alăturată, pentru bunicul tocmai îngropat din cauza acestui virus. Acești copii cu 8.50 sunt eroii acestei pandemii, domnule ministru. Unii invata bine ca sa isi poata cumpăra o camera mai bună, un microfon mai bun, o tableta mai bună, o pereche de ghete de iarnă. Stiti asta?
    O nota de 8.50 poate se obtine usor in anumite scoli dar in liceele bune, trebuie sa fii olimpic. Un copil bun, intrat la un liceu cu o medie mare, nu ia note usor. Unde trăiți? Nu stiti ce exigențe sunt? Nu stiti cate meditatii fac? Habar nu aveti ce a trăit, ce a simtit un copil de 8.50 in anul trecut, cand a obținut note ,nemeritate”. A reinventa scoala, si-a reinventa profesorii. Nu stiti, dumneavoastră nu ati fost in online.

    1. Dragă părinte, ai auzit de notele/pomană date online unde TOȚI au nota 10? și mai vii d-ta să spui cum că s-au organizat și au fost sârguincioși??? Dacă ceva primește toată lumea, NU MAI E DE MERIT. Cred că ți-e gru să ințelegi asta…

  3. Ordinul Ministrului Educației nr. 5576/2011 spune că elevii care beneficiază de bursă sunt acei elevi care “au obținut media generală de cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului primar, gimnazial, liceal sau profesional”.

    Prin urmare, elevii vor primi burse pentru media generală din anul trecut (2020-2021) pe durata acestui an (2021-2022), cu excepția celor care se află în prima clasă din ciclul de învățământ.

  4. Asa zisa crestere a mediilor din online este o minciuna. De ani de zile mediile sunt “asa de mari” – lucru firesc pentru ca sunt 15+ discipline pe an de studiu, din care multe cu o ora pe săptămână unde, tradițional, mediile sunt 8,9 si 10.
    Un calcul simplu arata ca daca un elev are 7 medii de 9, 3 de 10 si restul (5) de 6 are peste 8.50
    Notele si au pierdut semnificația, traim alte vremuri in care elevii participa cu succes la multe activități extrascolare.
    Daca un elev aduce premii la un sport sau disciplina tehnica, va fi evaluat prin proiecte – perfect legal – la alte discipline si notat in consecință.
    Daca elevii de la licee tehnologice care intra cu medii sub 7 ar fi notati doar cu 5 si 6, acele licee s-ar depopula masiv – cat poti rezista sa fi facut prost zilnic.
    Asociatiile elevilor au dreptate, le sugerez daca au timp sa ceara/studieze statistici din anii ultimii 10 ani, vor vedea rapid ca argumentele ministrului nu se sustin.
    Inca ceva, calul troian sunt cele 10 absențe – practic vor urma controale pe absențe. Absențele sunt normale, ele ar trebui pur si simplu incluse in nota ca procent sau participarea la evaluare sa fie conditionata de o prezenta de peste sa zicem 60% – ca la facultate si apropo, elevul nu ramane neincheiat si rezolva un an intr-o zi, ci recupereaza in vacanțe.
    Absențele sunt un criteriu discriminator masiv pentru ca 1. se pot motiva usor daca ai “relatii” sau “informatii” 2. depind de diriginte si/sau de politica scolii 3. defavorieaza elevii care fac naveta.
    Burse sociale mari sunt cheia creșterii “alfabetizarii”, scoala trebuie sa aduca bani pentru a i se schimba percepția de timp irosit in anumite comunități. Iar conditia de acordare ar trebui sa fie un raport al protecției copilului care viziteaza pe bune acel copil – saracia are multe fețe, iar actele doveditoare sunt greu de obținut. (caz banal un batran bolnav/persoana cu nevoi speciale in întreținere, in aceste cazuri venitul pe persoana e o prostie).
    Inca o data bravo elevilor care rezista imposturii si arata ca regele e gol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Conducerea Consiliului Național al Elevilor reacționează după criticile fostei președinte a Consiliului Județean al Elevilor Călărași: Fiecare membru își poate exprima opinia liber și neîngrădit, atât în spațiul public, cât și în cadrul dezbaterilor interne

„Domnișoara Alexia Nica (n.red. fosta președintă a Consiliului Județean al Elevilor Călărași) nu a transmis niciodată feedback Consiliului Național al Elevilor cu privire la pozițiile ce țin de domeniul educațional”,…
Vezi articolul