VIDEO Elevii ar urma să fie testați de două ori pe săptămână, anunță Cîmpeanu: Testele de salivă nu vor fi omologate, ci autorizate. Este nevoie de 70 de milioane de teste până la finalul semestrului

Sorin Cîmpeanu / Foto: Silviu Matei - Agerpres Foto

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat astăzi că elevii ar urma să fie testați de două ori pe săptămână și că pentru asta este nevoie de 70 de milioane de teste până la finalul semestrului. Într-o conferință de presă de luni, Cîmpeanu a venit cu „precizări suplimentare privind aplicarea ordinului comun ME – MS, aprobat vineri, 1.10.2021”.

Declarațiile ministrului Educației:

„În primul rând, atât prim-ministrul, cât și ministrul Sănătății au solicitat Agenției Naționale pentru Medicamente ca în cursul zilei de astăzi să elaboreze cerințele de reglementare și cerințele minime de performanță pentru a le transmite Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate. De asemenea, Ministerul Educației lucrează tot în cursul zilei de astăzi pentru a estima numărul necesar de teste non-invazive, pe bază de salivă, care să fie administrate, conform ordinului comun Educație-Sănătate, preșcolarilor, elevilor, personalului didactic, auxiliar și nedidactic din școli și grădinițe. De asemenea, ordinul comun prevede intensificarea acțiunilor de control în școli în vederea verificării condițiilor de siguranță sanitară.”

Întrebat ce se va întâmpla dacă rata de creștere a incidenței va ajunge la 15 la mia de locuitori, dacă se vor mai duce copiii fizic la școală, Cîmpeanu a răspuns: „În condițiile în care rata de infectare crește foarte mult, Departamentul pentru Situații de Urgență poate dispune carantinarea acelei localități prin ordinele de carantinare se precizează și activitățile esențiale care se pot desfășura precum și activitățile care nu se mai pot desfășura în cazul carantinării, știut fiind faptul că declararea carantinei depinde nu numai de rata de incidență din localitate, ci și de mulți alți factori”.

Întrebat dacă există un orizont de timp până la care vor fi achiziționate testele non-invazive pentru școli, Cîmpeanu a răspuns: „E vorba de o achiziție de nivel foarte mare pentru că au rămas din cele 14 săptămâni de școală, din semestrul I, un număr de 11 săptămâni… avem 3,2 milioane de beneficiari, având în vedere că procesul de screening necesită posibilitatea de testare a tuturor, înseamnă circa 2,3 milioane de beneficiari în sistemul de Educație, asta înseamnă 6,4 milioane de teste non-invazive necesare săptămânal și dacă vorbim de 11 săptămâni, rezultă 70 de milioane de teste non-invazive pe bază de salivă. Autoritatea Națională a Medicamentului urmează să stabilească testul și cerințele minime de performanță”.

Întrebat când crede că vor fi omologate aceste teste, Cîmpeanu a răspuns că „Nu vor fi omologate, vor fi autorizate pe baza identificării acestor cerințe minime de performanță și a cerințelor de reglementare. Sunt convins că vorbim de zile”.

Întrebat, de asemenea, ce se va întâmpla în toată această perioadă, dacă se mai fac teste în școli, Cîmpeanu a răspuns: „În toată această perioadă se fac teste în școli. Ministerul Sănătății a suplimentat la finalul săptămânii trecute cu 280.000 numărul de teste antigen aflate la dispoziția școlilor, doar suplimentarea, se adaugă celor minimum 5.000 de teste existente în fiecare județ. Aceste teste sunt în continuare la dispoziția școlilor, aceste teste vor putea fi utilizate nu numai în cazul apariției unor persoane cu simptome, vorbim de elevi și profesori, ci vor putea fi utilizate, tocmai am transmis o instrucțiune către toate inspectoratele școlare, și pentru testarea acelor elevi care vor să revină în cea de-a opta zi la școală, pe baza prezentării unui test negativ (antigen rapid sau PCR). Acolo unde există cabinete școlare există și teste, acolo unde nu există cabinete școlare medicale, am solicitat să se adreseze direcțiilor de sănătate publică”.

„Această posibilitate de revenire în a 8-a zi la școală, cu condiția prezentării unui test PCR sau antigen negativ, a existat din data de 13 septembrie. Vreme de trei săptămâni, în toată România, nu am înregistrat nicio situație în care să se solicite efectuarea acestor teste, nici măcar una.”

Întrebat dacă ministerul are la acest moment date privind disponibilitatea de vaccinare a profesorilor, Cîmpeanu a răspuns că nu are aceste date acum – „Pentru vaccinarea personalului din învățământ este nevoie de o raportare la nivelul fiecărei școli, un lucru care nu este deloc simplu în condițiile în care informatizarea nu a ajuns la nivelul pe care-l dorim”.

„Miercuri vom prezenta situația actualizată a numărului de îmbolnăviri în rândul elevilor și a cadrelor didactice, iar astăzi încercăm să centralizăm rezultatele formularelor privind intenția de vaccinare în rândul elevilor… semnalele, din păcate, nu sunt dintre cele mai bune, dar să așteptăm finalul zilei și vom face public rezultatul”.

„Vă reamintesc că testele antigen rapide, 1,3 milioane la dispoziția școlilor, au fost folosite într-o proporție de 2%, puțin peste 20.000. Este nevoie de acordul părinților pentru testarea elevilor minori.”

„Nici în România și în niciun alt stat, indiferent care va fi tipul testelor non-invazive pe bază de salivă, acestea nu vor putea fi folosite pentru raportare în CoronaForms a cazurilor de persoane infectate. Ele vor trebui în continuare să fie confirmate atunci când în procesul de screening vom avea acele semnale de atenție – rezultat pozitiv la teste pe bază de salivă – vor trebui să fie confirmate prin teste PCR”.

Reamintim că noul ordin al miniștrilor Educației – nr. 5.338/01.10.2021 și Sănătății – nr. 1.082/01.10.2021 prevede măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 a intrat în vigoare din data de 1 octombrie. Principala reglementare introdusă în noul ordin este următoarea:

Așa că, cele două scenarii care erau până acum construite în jurul pragului de infectare de 6/1000 de locuitori, se transformă, potrivit noului ordin comun, în următoarele situații:

Articolul este în curs de actualizare

Vezi și: Grupate de EduPedu.ro: toate articolele relevante – știri, noutăți, proceduri pentru anul școlar 2021-2022
Exit mobile version