VIDEO Elevii ar urma să fie testați de două ori pe săptămână, anunță Cîmpeanu: Testele de salivă nu vor fi omologate, ci autorizate. Este nevoie de 70 de milioane de teste până la finalul semestrului

9.340 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: Silviu Matei – Agerpres Foto
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat astăzi că elevii ar urma să fie testați de două ori pe săptămână și că pentru asta este nevoie de 70 de milioane de teste până la finalul semestrului. Într-o conferință de presă de luni, Cîmpeanu a venit cu „precizări suplimentare privind aplicarea ordinului comun ME – MS, aprobat vineri, 1.10.2021”.

Declarațiile ministrului Educației:

„În primul rând, atât prim-ministrul, cât și ministrul Sănătății au solicitat Agenției Naționale pentru Medicamente ca în cursul zilei de astăzi să elaboreze cerințele de reglementare și cerințele minime de performanță pentru a le transmite Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate. De asemenea, Ministerul Educației lucrează tot în cursul zilei de astăzi pentru a estima numărul necesar de teste non-invazive, pe bază de salivă, care să fie administrate, conform ordinului comun Educație-Sănătate, preșcolarilor, elevilor, personalului didactic, auxiliar și nedidactic din școli și grădinițe. De asemenea, ordinul comun prevede intensificarea acțiunilor de control în școli în vederea verificării condițiilor de siguranță sanitară.”

Întrebat ce se va întâmpla dacă rata de creștere a incidenței va ajunge la 15 la mia de locuitori, dacă se vor mai duce copiii fizic la școală, Cîmpeanu a răspuns: „În condițiile în care rata de infectare crește foarte mult, Departamentul pentru Situații de Urgență poate dispune carantinarea acelei localități prin ordinele de carantinare se precizează și activitățile esențiale care se pot desfășura precum și activitățile care nu se mai pot desfășura în cazul carantinării, știut fiind faptul că declararea carantinei depinde nu numai de rata de incidență din localitate, ci și de mulți alți factori”.

Întrebat dacă există un orizont de timp până la care vor fi achiziționate testele non-invazive pentru școli, Cîmpeanu a răspuns: „E vorba de o achiziție de nivel foarte mare pentru că au rămas din cele 14 săptămâni de școală, din semestrul I, un număr de 11 săptămâni… avem 3,2 milioane de beneficiari, având în vedere că procesul de screening necesită posibilitatea de testare a tuturor, înseamnă circa 2,3 milioane de beneficiari în sistemul de Educație, asta înseamnă 6,4 milioane de teste non-invazive necesare săptămânal și dacă vorbim de 11 săptămâni, rezultă 70 de milioane de teste non-invazive pe bază de salivă. Autoritatea Națională a Medicamentului urmează să stabilească testul și cerințele minime de performanță”.

Întrebat când crede că vor fi omologate aceste teste, Cîmpeanu a răspuns că „Nu vor fi omologate, vor fi autorizate pe baza identificării acestor cerințe minime de performanță și a cerințelor de reglementare. Sunt convins că vorbim de zile”.

Întrebat, de asemenea, ce se va întâmpla în toată această perioadă, dacă se mai fac teste în școli, Cîmpeanu a răspuns: „În toată această perioadă se fac teste în școli. Ministerul Sănătății a suplimentat la finalul săptămânii trecute cu 280.000 numărul de teste antigen aflate la dispoziția școlilor, doar suplimentarea, se adaugă celor minimum 5.000 de teste existente în fiecare județ. Aceste teste sunt în continuare la dispoziția școlilor, aceste teste vor putea fi utilizate nu numai în cazul apariției unor persoane cu simptome, vorbim de elevi și profesori, ci vor putea fi utilizate, tocmai am transmis o instrucțiune către toate inspectoratele școlare, și pentru testarea acelor elevi care vor să revină în cea de-a opta zi la școală, pe baza prezentării unui test negativ (antigen rapid sau PCR). Acolo unde există cabinete școlare există și teste, acolo unde nu există cabinete școlare medicale, am solicitat să se adreseze direcțiilor de sănătate publică”.

„Această posibilitate de revenire în a 8-a zi la școală, cu condiția prezentării unui test PCR sau antigen negativ, a existat din data de 13 septembrie. Vreme de trei săptămâni, în toată România, nu am înregistrat nicio situație în care să se solicite efectuarea acestor teste, nici măcar una.”

Întrebat dacă ministerul are la acest moment date privind disponibilitatea de vaccinare a profesorilor, Cîmpeanu a răspuns că nu are aceste date acum – „Pentru vaccinarea personalului din învățământ este nevoie de o raportare la nivelul fiecărei școli, un lucru care nu este deloc simplu în condițiile în care informatizarea nu a ajuns la nivelul pe care-l dorim”.

„Miercuri vom prezenta situația actualizată a numărului de îmbolnăviri în rândul elevilor și a cadrelor didactice, iar astăzi încercăm să centralizăm rezultatele formularelor privind intenția de vaccinare în rândul elevilor… semnalele, din păcate, nu sunt dintre cele mai bune, dar să așteptăm finalul zilei și vom face public rezultatul”.

„Vă reamintesc că testele antigen rapide, 1,3 milioane la dispoziția școlilor, au fost folosite într-o proporție de 2%, puțin peste 20.000. Este nevoie de acordul părinților pentru testarea elevilor minori.”

„Nici în România și în niciun alt stat, indiferent care va fi tipul testelor non-invazive pe bază de salivă, acestea nu vor putea fi folosite pentru raportare în CoronaForms a cazurilor de persoane infectate. Ele vor trebui în continuare să fie confirmate atunci când în procesul de screening vom avea acele semnale de atenție – rezultat pozitiv la teste pe bază de salivă – vor trebui să fie confirmate prin teste PCR”.

Reamintim că noul ordin al miniștrilor Educației – nr. 5.338/01.10.2021 și Sănătății – nr. 1.082/01.10.2021 prevede măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 a intrat în vigoare din data de 1 octombrie. Principala reglementare introdusă în noul ordin este următoarea:

  • Scenariul de funcționare al unității/ instituției de învățământ pe parcursul anului școlar/ universitar se va actualiza în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă/ grupă/ unitate de învățământ/ conexă.

Așa că, cele două scenarii care erau până acum construite în jurul pragului de infectare de 6/1000 de locuitori, se transformă, potrivit noului ordin comun, în următoarele situații:

  • Scenariul 1
    • participarea zilnică cu prezență fizică a tuturor antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de prevenire, indiferent de rata de incidență cumulată, până la suspendarea cursurilor cu prezență fizică, pe baza cazurilor confirmate într-o grupă/ clasă/ unitate de învățământ.
    • o unitate de învățământ în care niciun elev nu este confirmat pozitiv SARS-CoV-2, deci nicio grupă/ clasă nu este în sistem online
  • Scenariul 2
    • participarea zilnică în sistem online a elevilor, cu aplicarea dispozițiilor art. 6, în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă/ clasă/ unitate de învățământ, respectiv suspendarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul grupei/ clasei/ unității de învățământ.
    • dacă într-o unitate de învățământ, chiar și un singur elev este confirmat pozitiv SARS-CoV-2, o grupă/ clasă se află în sistem online. Elevii din grupele/clasele unde nu este confirmat niciun elev pozitiv SARS-CoV-2 vor continua cursurile cu prezență fizică
    • dacă unitățile de învățământ în care numărul claselor care se află în sistem online este mai mic decât 50% din totalul grupelor/claselor din unitatea de învățământ, elevii din grupele/clasele unde nu este confirmat niciun elev pozitiv SARS-CoV-2 vor continua cursurile cu prezență fizică.
    • în cazul în care 50% din numărul total de grupe/clase din unitatea de învățământ își desfășoară activitatea în sistem online, întreaga unitatea de învățământ va avea cursurile suspendate pentru o perioada de 14 zile.

Articolul este în curs de actualizare

Vezi și: Grupate de EduPedu.ro: toate articolele relevante – știri, noutăți, proceduri pentru anul școlar 2021-2022

17 comments
  1. Sa va bagati undeva porcăriile de teste.Nu ar putea fi omologate niciodata pentru ca dau eroare in mai mult de jumatate din cazuri.Ne jucam de-a testarea? Pe cine credeti ca pacaliti?

    1. Am și eu o întrebare legata de Scenariul 2:
      Daca un cadru didactic este confirmat pozitiv și elevii testati cu teste rapide antigen (dar nu la școală, ci în particular, ca aceasta este realitatea) au ieșit toți negativi, aceștia pot continua sa vina la școală sau trec obligatoriu în online?
      Ce se întâmplă dacă nu se testează toți elevii dintr-o clasa, în particular?
      Mai pot veni fizic, la școală, în situația explicata aici?

  2. No imaginați-vă acum sa nu mai poată lua nimeni nici o decizie! Asta se va întâmpla dacă pica guvernul Catu. Trebuie, ca partid opozant sa fi complet nebun de legat sa vrei sa rămânem toți, tocmai acum în toiul valului 4, în deriva și a nimănui.Daca pica guvernul nici o alta decizie nu se va mai putea lua.Daca se umplu spitalele mai tare, nu ar fi o tragedie 2 săptămâni de online național. Dar cine sa ia decizia, fara guvern cu drepturi depline? Nu va bazați pe profesori ca ei sunt cei ce nu vor onlinul, nu altii. Nu Câțu, nu Câmpeanu. Pe ei doar s-a pus presiune pe fondul plecării celor de la usr. Toate partidele opozante trebuie sa înțeleagă ca intr-o perioada de asemenea criza, guvernul trebuie sa fie stabil, sa poată decide.Opozantii știu clar ca dacă ar fi ei la putere, ar face exact ce face guvernul Câțu acum :vaccinare, distanțare, măști, testare. Azi însuși Simion a zis ca dacă ar fi ei la guvernare, în privința covid, ar asculta specialiștii. Și ceva mai important de atât : deși Simion n-a scos în strada atâția demonstranți ca sâmbăta seara, de când se știe el, totuși fiți atenți ca a zis în repetate rânduri, ca el nu e contra vecin, el vrea doar ca lumea sa nu fie obligata, sa poată alege. De sâmbătă și uite azi e luni, tot asta susține. Așadar, și el dacă ar fi prim ministru, ar asculta specialiștii și ar urma sfaturile lor. Asta face și Câțu acum!!! Deci sa speram așadar ca măcar unei tabere, din cele 3 opozante, le vine mintea la cap ce trebuie făcut acum în plin val 4 : Trebuie renunțat de îndată la ura și frica. Urgent. Ura și frica sunt cei mai puternici sabotori ai oricărei acțiuni raționale, bune și constructive. Dacă unele partide ar renunta la ura (și încăpățânarea dusa la extrem) fata de partidul de guvernare și premier, sau dacă unele partide și votanții lor ar renunța la frica de necunoscut și la scenariile izvorâte de aici, am putea trece peste pandemie cu bine. Toți.

  3. Numai incompetenti ….

    Nu exista un laptop, o camera de filmat, o platforma educationala platita de minister in perioada pandemiei, fiecare scoala s-a descurcat cu ajutorul si implicarea parintilor (acolo unde s-a putut).
    De testat elevii sau profesorii nici vorba, se imbolnavesc toti si la scoala, in primavara au dat repede vacanta in loc sa ii lase 3-4 saptamani in online.
    Eu as vedea hibridul acesta cu ore fizic la materiile de examen, iar la celelalte in online cat este incidenta asa de mare. Este inuman si jignitor sa stea un copil la scoala 6, chiar 7 ore pe zi. Nu are cum sa respecte regulile de igiena. Acum au scos alta talamba: trimit DSP-urile in control sa amendeze elevii si profesorii daca nu poarta corespunzator masca timp de …. 7 ore pe zi. Cata lipsa de educatie si cata incompetenta in minister ….

  4. Singura măsură pentru a opri răspândirea cu școala ”fizic” este testarea OBLIGATORIE! Cel puțin de două ori pe săptămână.
    Dacă testarea nu este obligatorie, o să le cumpere degeaba. Trebuie testați TOȚI care fac școală ”fizic”, inclusiv cei vaccinați (la clasele mari).
    Majoritatea părinților NU vor să-și testeze copilul! Ca să nu intre în carantină sau să intre clasa în online. PENTRU CA NU ÎȘI PERMIT SĂ LE FIE DIMINUATE VENITURILE. Nici măcar cu câteva sute de RON. În fiecare clasă vor fi 1-2 copii ”răciți”, dar nici unul nu o să aibă un test RT-PCR negativ.

    Sincer, eu nu cred că o să testeze obligatoriu de două ori pe săptămână. Nici cu teste din ”salivă” nici cu altceva. Dacă voiau să testeze, testau de de 3 săptămâni cu testele disponibile. Alea ”invazive”. Cu care se testează copiii nemți singuri.
    Până fac ei licitații și cumpără testele incidența în București o să fie 6 la sută nu 6 la mie. Până vineri trecem de 20 la mie. Dar ce mai contează?

  5. Ministerul scuzelor…solutii niciodata. Campioni la declaratii inutile si la minciuni. Nu pandemia,voi ati distrus educatia. “Felicitari” nenorocitilor!

    1. @luminita
      Asa, tine-te tare! Mai bine il duci la Otopeni si il bagi la rotitoarea aia de infasoara bagaje in ”ciolofan”. De multe ori. Te anuntam noi cand sa-l desfaci.

    2. Tine-ti-l atunci intr-o grota si doftoriceste-ti-l cu ierburi si aghiazma! Dar nu ma obliga pe mine, profesorul care de 2 ani face eforturi financiare, de sanatate si de igiena, sa intru in online pentru ca esti tu isterica. Eu am inca de trait si “timpul nu mai are rabdare”. Trebuie sa pui si tu o caramida la temelia acestei tari, sa faci un efort si sa te vaccinezi. Nu traiesti in jungla, ci in societate. Fiecare om are pentru ea obligatii, pentru ca tot ea iti ofera drepturi.

      1. Ce ți-e greu sa intri online, ca doar dai un click și gata, vede și cel de acasă? Veți rămâne cu clasele înjumătățite, veți vedea. Sa nu aveți impresia ca dacă ați dărâmat guvernul Catu, gata, noi venim cu drag acum, sa ne infectam. Nu.. Noi nu vrem sa venim, Câțu nu are legatura. L-ați hartuit pana l-ați dat jos pe săracu om degeaba! Indiferent cine vine la conducere, noi tot asa nu o sa vrem sa ne infectam copiii și pe noi. Asa ca nu venim. O sa ne asumam ca ne exmatriculați și gata. Nu venim. Veți rămâne cu școlile înjumătățite și colac peste pupăză surpriza: veți fi și concediați unii în curând. Ca aveți prea putini elevi la clasa și nu are rost sa tina statul atâția bugetari aiurea. Asa ca degeaba nu vreți online sa nu va pierdeți posturile, fiindcă inevitabil tot acolo veți ajunge.

  6. Dar sa ne numărați copiii la 01.09 nu ati putut? Va treziți acum pe 04.10 ca e greu sa testați atatia copii… atatea teste…milioane.
    Pana sa înceapă scoala ce ati facut?

  7. Închideți școlile puneți viața elevilor în pericol nenorociților anul trecut le închideați la 1 la 1000 și acum la 9 sunt deschise rușine

  8. >> o raportare la nivelul fiecărei școli, deloc simplu din cauza informatizării

    Deloc simplu pentru niste incompetenti. Toate informatiile sunt in aplicatia pentru vaccinare, cine a facut, unde a facut, cand a facut si cu ce s-a vaccinat. Acest bugetari ar putea sa faca doar un export si un match la CNP, cu Excel in cel mai rau caz, cu Pyton daca (mai) exista vreun inteligent pe acolo prin minister.

  9. S-a gândit cineva că acestor teste de salivă le scade acurateţea dacă nu sunt făcute dimineaţa, pe nemâncate-nebaute?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Schimbare de atitudine a profesorilor față de testele pentru elevi: 63% spun că testarea ar trebui făcută la școală, de asistenți medicali. În sondajele sindicatelor, ei spuneau că elevii trebuie testați acasă, de părinți

Schimbare de atitudine a profesorilor față de testele pentru elevi. 63% dintre profesorii respondenți la un sondaj cred că testarea de Covid-19 ar trebui să fie făcută la şcoală, de…
Vezi articolul

GHID Înscrierea în clasa pregătitoare 2024. Din 11 aprilie, părinții depun cererile la școală sau online / Clarificări de la Ministerul Educației la cele mai frecvente întrebări

Ministerul Educației publică răspunsurile la cele mai frecvente întrebări privind înscrierea copiilor în clasa pregătitoare 2024, criterii de departajare, acte necesare, evaluarea CJRAE,  într-un ghid publicat pe site-ul instituției. Ghidul…
Vezi articolul