Din luna ianuarie 2026, indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii nete de 6.000 de lei pe lună și mai puțin, potrivit Legii nr. 141/2025. Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost actualizată, printre altele, și în privința indemnizației de hrană, conform unui document ajuns în școli. Vezi mai jos, în articol, ce noutăți sunt în noua versiune a aplicației de salarizare.
- Conform ordinului nr. 86 din 2005 al Ministerului de Finanțe, care stă la baza reglementării datelor din lună la care se primesc salariile pentru bugetari, angajații din Educație primesc regulat salariile pe data de 14 a lunii.
Noua versiune a aplicației de salarizare prevede actualizarea plafonului pentru indemnizația de hrană la valoarea de 6.000 de lei net:
„Actualizarea plafonului pentru acordarea indemnizației de hrană la valoarea de 6000 lei salariul lunar net aferent funcției de bază, conform punctului 5 al art XV și al art. LXV din Legea nr. 141/2025 (verificarea se face la trimiterea la server a statelor de plată)”, se arată în documentul ajuns în școli.
Legea 141/2025 prevede, în privința indemnizației de hrană, următoarele:
„Art. XV. — Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
5. La articolul 18, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 18. — (1) Ordonatorii de credite acordă lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare sunt de până la 6.000 lei net inclusiv, o indemnizație de hrană de 347 lei lunar. De acest drept nu beneficiază personalul căruia i se acordă alte drepturi de hrană, potrivit legislației specifice.”
Prevederile de mai sus au intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2026, conform Legii Bolojan.
Din 2023, pragul de acordare pentru indemnizația de hrană lunară era salariul de 8.000 de lei net. Indemnizația de hrană, pentru profesorii și angajații din Învățământ, se stabilește prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 4.441 din 15 mai 2024, privind acordarea indemnizației de hrană personalului din sistemul de învățământ de stat.
Iată ce modificări aduce noua versiune a aplicației de salarizare:
„Modificările aduse la versiunea 2.47 constau în:
- Inițializare planificare CO pentru personalul didactic auxiliar și administrativ pentru anul calendaristic 2026
Reamintim! Se va apasa Modifică/Actualizare în zona de Evidență CO pentru întreg personalul didactic auxiliar și administrativ în vederea preluării eventualelor zile de concediu de odihnă restante la finalul anului 2025.
- Actualizarea plafonului pentru acordarea indemnizației de hrană la valoarea de 6000 lei salariul lunar net aferent funcției de bază, conform punctului 5 al art XV și al art. LXV din Legea nr. 141/2025 (verificarea se face la trimiterea la server a statelor de plată)
- Implementare valoare nouă la câmpul ”Motiv depășire norma PO” cu valoarea ”Înlocuire salariat aflat în mobilitate”. Salvarea acestei valori este permisă doar dacă sursa de finanțare a încadrării respective este Buget Consiliul Local.
- Optimizare formă de lansare și raport Adeverință venit
!!! ATENȚIE
Statul de personal pentru luna ianuarie 2026 se va genera cu versiunea 2.47.
Dacă ați inițializat deja statul de personal pentru luna ianuarie 2026 recomandăm una din următoarele alternative:
- Ștergeți luna ianuarie 2026 și o reinițializați cu versiunea 2.47 (varianta recomandată)
- În caz contrar, este absolut necesar să reselectați tranșele de vechime, respectiv funcția pentru fiecare salariat din cadrul unității”, se arată în informarea Inspectoratului Școlar Județean Covasna.
Foto: © Aaron Amat | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
