Doar 150 de burse pentru studenții din anii I și II, în pericol de abandon școlar, în 5 universități – programul PNRAU, finanțat prin PNRAS / Valoarea unei burse: 800 de lei / Rata abandonului după primul an este de 44%, potrivit unui raport UEFSCDI

Foto: © Andreysha | Dreamstime.com

Timp de 11 luni, din noiembrie 2025 până în septembrie 2026, câte 150 de studenți din 5 universități din țară incluse în Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU) pot beneficia de burse și măsuri de sprijin pentru a continua studiile, arată un răspuns al Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFSCDI) pentru Edupedu.ro. Studenții vor fi selectați aleatoriu dintre cei care îndeplinesc anumite criterii de eligibilitate. Pot fi consultate la finalul articolului.

Câte 150 de studenți din 5 universități pot primi bursă în valoare de 800 de lei și/sau sprijin de consiliere în cadrul Activității A4 din cadrul Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), potrivit unui răspuns pentru Edupedu.ro al Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFSCDI). Programul prevede mai multe activități menite să ajute studenții să nu renunțe la studii.

Studenții vor fi aleși aleatoriu dar trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate și să fie înmatriculați în anul I (preponderent) sau anul II de studii universitare licență, „având în vedere că se înregistrează cea mai mare rată de abandon universitar în primii doi ani de studiu”.

Într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, UEFSCDI precizează că „implementarea măsurilor de combatere a abandonului universitar se realizează cu participarea celor cinci instituții de învățământ superior partenere, selectate pe baza unui apel public în luna martie 2025″.

Cele cinci instituții de învățământ superior partenere sunt: 

  1. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București 
  2. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași 
  3. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
  4. Universitatea „Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca
  5. Universitatea Transilvania din Brașov
Măsurile de sprijin din această componentă a Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar

„Măsurile de sprijin de care beneficiază studenții din cadrul instituțiilor de învățământ superior partenere sunt următoarele: bursă în cuantum de 800 lei/lună, respectiv consiliere, mentorat și tutorat.

Măsurile de sprijin se acordă pentru o perioadă de 11 luni, în perioada noiembrie 2025 – septembrie 2026. Fiecare dintre cele cinci instituții de învățământ superior partenere va selecta 150 de studenți care vor fi repartizați în patru categorii, după cum urmează: 

Măsură de sprijinNr. studenți beneficiari
Studenți care beneficiază de bursă și consiliere40 (din care cel puțin 5 de etnie romă)
Studenți care beneficiază de bursă40 (din care cel puțin 5 de etnie romă)
Studenți care beneficiază de consiliere30 (din care cel puțin 5 de etnie romă)
Studenți care nu beneficiază de măsuri de sprijin (grup de rezervă și control)40
Total150
Criterii pentru a fi inclus în programul de reducere a abandonului universitar

Studenții trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate, potrivit Ghidului Solicitantului Condiții Specifice Intervenții pentru învățământul terțiar – măsuri sistemice pentru prevenirea și reducerea abandonului universitar, anexă la Ordinul nr. 920/2024.

  1. Să fie înmatriculați în cadrul unei instituții de învățământ superior acreditate; 
  2. Să nu fi participat la activități similare finanțate prin apelul de proiecte „Primul student din familie”, finanțat din Prioritatea 6 – Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație a Programului Educație și Ocupare; 
  3. Să nu fi beneficiat anterior de consiliere cu finanțare din fonduri nerambursabile;
  4. Să aibă vârsta de până la 29 de ani împliniți; 
  5. Să se încadreze într-una din următoarele categorii: 
  1. Studenţii orfani de unul sau ambii părinţi;
  2. Studenţii care provin din familii monoparentale; 
  3. Studenţii proveniţi din centre de plasament şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
  4. Studenții bolnavi de tuberculoză, care se află în evidenta unităţilor medicale, pe perioada tratamentului tuberculostatic, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbţie severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronşic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiu F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA şi cei cu deficiențe locomotorii severe, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie; 
  5. Studenţii a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie

Procesul de selecție va fi realizat de către fiecare instituție de învățământ superior parteneră în octombrie 2025. Având în vedere că sunt vizați de măsuri studenți aflați în primul an de studiu, iar înmatricularea acestora se realizează începând cu prima zi a anului universitar, studenții nu au fost încă selectați la momentul redactării acestui răspuns.

În continuare, repartizarea acestora într-una din cele 4 categorii se va face în mod aleatoriu respectând o repartizare echilibrată între categorii de studenți, gen sau domenii de studii. 

Performanța și rezultatele academice ale studenților vor fi monitorizate pe parcursul întregului an universitar 2025/2026. Datele colectate vor constitui componenta cantitativă a studiului ce va fi realizat la finalul activității, în vederea formulării de recomandări pentru politici publice”.

Informații de context

Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar își propune să susțină tinerii în efortul de a finaliza studiile universitare și este prevăzut de Legea învățământului superior 199/2023. Documentul prezintă măsuri pe care le pot lua universitățile pentru a reduce abandonul universitar. Programul își propune să ofere srijin concret tinerilor pentru a absolvi facultatea, precum cursuri în sistem hibrid sau online, sau parteneriate cu creșe și grădinițe locale, în cazul studenților care sunt părinți. Vezi aici toate măsurile susținute prin PNRAU.

Edupedu.ro a scris că au dispărut însă, din lista de măsuri 3 puncte ce prevedeau acțiuni finanțate de la bugetul de stat, fără finanțare externă, care apăreau în versiunea inițială a proiectului de HG:

Recent, Ministerul Educației pregătește un program pentru prevenirea abandonului universitar, în valoare de 100 de milioane de lei, a anunțat Daniel David. Oficialul a precizat că pregătește un ordin de ministru cu procedura de accesare a acestor fonduri guvernamentale de către instituțiile de învățământ superior. „Vom susține proiecte, programe ale universităților, dar care vor fi gândite într-o logică pe care o vom preciza în acel ordin”, a adăugat ministrul Educației. 

Situația abandonului universitar în România – date recente

Potrivit celui mai recent Raport privind starea învățământului superior:

În 2022, un raport UEFISCDI arăta că 47,96% era rata de abandon la nivel de licență, pentru studenții înmatriculați în 2015, 42% – rata de abandon la nivel de master și 70% la studiile de doctorat

Foto: © Andreysha | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Aproape jumătate dintre studenții care au început facultatea în 2015 au abandonat studiile. Dintre aceștia, 44% au renunțat după primul an / Domeniul de studiu, nota de la bacalaureat, caracteristicile studenților, printre factorii care influențează abandonul universitar
Ministrul Educației anunță un program de 100 de milioane de lei pentru prevenirea abandonului universitar. David: Avem un procent atât de mic de absolvenți de studii superioare, 16% față de 30% media europeană. Nu trebuie să ne mirăm că impactul pseudoștiinței, pseudo-religiei, teoriilor conspirației este atât de puternic
Exit mobile version