Doar jumătate din locuințele din România au internet de mare viteză, iar 20% dintre români nu au fost niciodată online, anunță Cristin Popa, director în Autoritatea pentru Comunicații: La licitația pentru licențele 5G, de anul viitor, vom avea în vedere să intrăm cât mai mult în zona rurală

FOTO: pixabay.com

„Aproape o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul, pe de altă parte, mai puțin de o treime dintre români au cunoștințe digitale elementare”, a spus vineri Cristin Popa, director executiv pe monitorizare și control la ANCOM. În cadrul unei conferințe online privind elaborarea „Strategiei privind digitalizarea educației din România 2021-2027″, transmisă pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, acesta a afirmat că “dacă pe partea de internet fix, România se află între primele trei țări în ceea ce privește conectivitatea, și suntem undeva la 49% din gospodării care au conexiune fixă de internet de mare viteză, pentru a ajunge la utilizatorul final și la elev, trebuie să facem tot posibilul de a reduce acest decalaj”.

„Aproape un milion de copii”, adică unul din trei elevi din România, nu au avut acces la educație timp de mai multe luni, după decizia de închidere a școlilor, potrivit unui document de lucru al Guvernului, decalajul accesului la educație între mediul urban și cel rural accentuându-se considerabil după debutul pandemiei. El este cauzat de lipsa de echipamente digitale și de faptul că multe zone nu au internet de calitate. Lucrul acesta se știa dinainte de 14 septembrie, când în 12 din cele 43 de localități care intrau în noul an școlar direct în scenariul roșu, semnalul 4G era foarte slab sau inexistent.

Declarațiile lui Cristian Popa, Director Executiv Monitorizare și Control, ANCOM:

Înainte de debutul pandemiei, studiul EU Kids online 2020 arăta că în România, 86% dintre copiii cu vârste între 9 și 16 ani folosesc smartphone-ul zilnic și 63% de mai multe ori pe zi sau aproape tot timpul. De asemenea, 77% dintre copiii din România folosesc internetul să comunice cu prietenii sau familia (față de doar 14% în Germania).

Sursă foto: Pixabay

Exit mobile version