DOCUMENT O nouă materie la liceu, în clasa a XI-a. Proiect de lege pentru disciplina obligatorie “Gândire critică în contextul fake news şi al ideologiilor extremiste”

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a anunțat lansarea în dezbatere publică a unui proiect de lege pentru introducerea la liceu a disciplinei obligatorii “Gândire critică în contextul fake news şi al ideologiilor extremiste”.

Propunerea lui Raețchi vine pe fondul expansiunii fenomenului de fake news, dar și după ce raportul World Economic Forum arată că România se află pe un rușinos loc 129 în lume la indicatorul ”gândirea critică în predare” la școală.

Vorbim despre ameninţări la adresa democraţiilor liberale pe care tinerii le pot identifica şi respinge dacă deprind exerciţiul gândirii critice. Dezvoltarea fenomenului fake news generează o criză pentru societatea contemporană şi ameninţă inclusiv buna funcţionare a democraţiilor liberale. Ascensiunea recentă a partidelor izolaţioniste, rasiste şi antieuropene reprezintă o dovadă în acest sens”, arată Raețchi într-un comunicat de presă.

Proiectul vizează introducerea în clasa a XI-a a unei ore pe săptămână din disciplina “Gândire critică în contextul fake news şi al ideologiilor extremiste”.

Potrivit proiectului de lege, printre temele care vor fi abordate în cadrul disciplinei se numără identificarea unor ştiri false, verificarea ştirilor din mai multe surse, formarea unui mecanism critic şi analitic de recepţionare a ştirilor, identificarea manipulărilor informaţiei în beneficiul unor interese extremiste sau anti-democratice, filtrarea unor informaţii care au ca scop final îngrădirea şi ameninţarea unor drepturi fundamentale.

Proiectul de Lege pentru introducerea disciplinei “Gândire critică în contextul fake news și al ideologiilor extremiste” în ciclul superior al liceului

Art.1
Prezenta lege reglementează introducerea disciplinei “Gândire critică în contextul fake news și al ideologiilor extremiste”, ca disciplină obligatorie de studiu pentru elevii clasei a XI-a.

Art. 2
În conformitate cu prevederile Legii educației naționale 1/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile și organismele abilitate ale Ministerului Educației Naționale elaborează programa școlară pentru disciplina “Gândire critică în contextul fake news și al ideologiilor extremiste” în baza prezentei legi, fiind aprobată prin Ordin al ministrului educației naționale.

Art. 3
Printre temele care vor fi abordate în cadrul disciplinei “Gândire critică în contextul fake news și al ideologiilor extremiste” se numără identificarea unor știri false, verificarea știrilor din mai multe surse, formarea unui mecanism critic și analitic de recepționare a știrilor, identificarea manipulărilor informației în beneficiul unor interese extremiste sau anti-democratice, filtrarea unor informații care au ca scop final îngrădirea și amenințarea unor drepturi fundamentale.

Art. 4
Disciplina nou-introdusă “Gândire critică în contextul fake news și al ideologiilor extremiste” va beneficia de o oră de curs pe săptămână.

Art.5
În elaborarea programei școlare pentru disciplina “Gândire critică în contextul fake news și al ideologiilor extremiste”, ministerul Educației se va consulta cu experți din cadrul CNA, CNCD, precum și din domeniul jurnalismului și al științelor sociale.

Art. 6
Prezenta lege intră în vigoare începând cu prima zi a anul școlar următor celui în care este adoptată legea.

Foto: Ovidiu Raețchi (sursa: Pagina personală de Facebook)

Exit mobile version