DOCUMENT Școlile care nu au făcut programul „Școala Altfel”, să nu îl anuleze sau amâne, ci să-l facă prin telefon – recomandare de la minister. Ce materiale să folosească profesorii: ale altor cadre didactice și inspectori

Scoala Altfel - ce activitati ar trebui sa faca profesorii

Scoala Altfel - ce activitati ar trebui sa faca profesorii FOTO: Kelly Sikkema on Unsplash

Printr-o adresă trimisă de ministerul Educației inspectoratelor școlare în prima zi a vacanței de Paște, instituția recomandă organizarea activităților din programul „Școala Altfel” în perioada în care elevii stau acasă, aprilie-mai, chiar prin telefon. În documentul obținut de Edupedu.ro, adresat inspectorilor generali și celor pentru activități extrașcolare, le este recomandat să trimită profesorilor materiale de la alte cadre didactice și inspectori, fără să pună la dispoziție un set clar de resurse pentru așa ceva. În plus, ministerul chiar justifică în nota oficială beneficiile preluării unor astfel de materiale de la alte persoane.

Ce ar trebui să facă profesorii și elevii în Școala Altfel?

În primul rând, pentru profesori, aceștia trebuie să organizeze activități specifice acestui program: „Referitor la unitățile de învățământ în care nu a fost deja organizat programul școala Altfel, rugăm cadrele didactice să regândească activitățile, în concordanță cu provocările situației actuale.

Nu recomandăm anularea programului sau amânarea acestuia pe o perioadă nedeterminată, în funcție de evoluția pandemiei, deoarece după începerea cursurilor accentul va fi pus, evident, recuperare materie și evaluarea elevilor”, precizează nota respectivă.

Școala Altfel prin telefon

Apoi profesorii sunt „îndrumați” să ia legătura cu elevii prin telefon, dacă nu există internet sau posibilitatea de a ține ore online.

„Fiecare unitate de învățământ va adapta activitățile, în funcție de resursele disponibile. Astfel, în comunitățile în care accesul la tabletă sau computer este redus, programul se va axa pe comunicarea activităților telefonic/prin e-mail sau WhatsApp, evitându-se conferințe sau utilizarea unor platforme virtuale”.

Școala Altfel în apartament sau în curte

Pentru școlile din orașe, recomandările de activități ar trebui să țină cont de situația actuală, în care oamenii sunt în izolare, în locuințe, și să conțină activități cu familia în apartament. Pentur școlile din mediul rural sunt permise activitățile în curte, mai arată nota respectivă

„Programul va cuprinde activități care pot fi derulate în casă împreună cu familia, astfel: școlile urbane vor pune accentul pe activități în interiorul locuinței, cele din mediul rural pe activități în locuință, dar și în spațiul exterior restrâns: curte, grădină, livadă etc.”

Ce altfel de activități vor elevii în Școala Altfel?

La întrebarea ,,Ce altfel de activități ai vrea să se desfășoare în școala ta, în săptămâna Școala Altfel?”, elevii au răspuns următoarele, conform unui studiu:

Ce materiale să folosească profesorii: materialele altora din „diverse județe”

Adresa oficială nu dă clar niște resurse profesorilor, ci îi îndeamnă să ia de la alți profesori sau alți inspectori asemenea materiale educative, justificând chiar un astfel de demers prin faptul că „reduce presiunea firească generată de noutatea soluției”.

„Recomandăm utilizarea resurselor materiale (ghiduri/colecții de activități sau site-uri utile etc), realizate de cadre didactice sau inspectori din diverse județe, puse la dispoziție de autori și diseminate în rețeaua de inspectori educativi. Vă rugăm să distribuiți toate aceste materiale către cadrele didactice din județul dumneavoastră pentru a le sprijini în organizarea programului. Distribuirea acestor materiale are atât rolul de a recunoaște efortul autorilor, cât mai ales de a reduce presiunea firească generată de noutatea soluție de a muta întreg procesul educativ în mediul virtual”, precizează autorii notei ministeriale.

După care sunt enumerate o serie de exemple de activități pe care elevii le pot face în perioada aprilie-mai, cât școlile vor fi în continuare închise, iar elevii vor fi împreună cu familiile lor la domiciliu.

FOTO: Kelly Sikkema on Unsplash

Citește și:

Exit mobile version