Domeniul economic şi administrativ din organigrama inspectoratelor școlare va fi organizat astfel încât persoanele/ compartimentul/ serviciul cu atribuții de salarizare vor/va funcționa, obligatoriu, în subordinea contabilului şef, potrivit unui document…
Profesorii de limba română și engleză au fost anunțați cu jumătate de zi înainte că elevii care participă sâmbătă, 16 martie, la Olimpiada de limba engleză, pot participa și la…
Elevii care participă sâmbătă, 16 martie, la Olimpiada de limba engleză (ONLE), etapa județeană, și vor să participe și la OLAV – Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață”, pot face…
Programul olimpiadei județene de Geografie, desfășurată pe 17 martie, potrivit calendarului olimpiadelor școlare 2024, se întinde pe toată ziua de duminică, la decizia secretarului de stat Florian Lixandru, printr-o adresă…
Reducerea de 90% la transportul local în comun pentru studenți, prevăzută de legea educației în vigoare de peste o lună, va fi acordată prin decontare de către universități, după ce…
Mai multe precizări despre calcularea procentului de primii 30% elevi dintr-o clasă care vor primi bursă de merit indiferent de media acestora, despre extragerea informațiilor despre veniturile familiilor de către…
Termenul până la care școlile se pot înscrie/ reînscrie în rețeaua de școli pilot care utilizează exclusiv catalogul electronic a fost prelungit până pe 21 iulie, după cum se precizează…
Învățătorii și profesorii de gimnaziu își pot alege manualele cu care să lucreze în anul școlar 2023-2024, după ce o listă cu acestea a fost trimisă de Centrul Național de…
Un manual în care au fost copiate informațiile dintr-un ordin de ministru a fost trimis școlilor care au clase primare și gimnaziale de către Ministerul Educației, potrivit unor documente obținute…
Elevii participanți la olimpiadele școlare naționale, etapele județene, pot vedea lucrările scrise la aceste faze, în zile stabilite de inspectoratele școlare județene (ISJ) / ISMB, conform unei adrese trimise de…
Participanții la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) au dreptul să își vadă lucrările după contestații, conform unei adrese a Ministerului Educației (ME) către Inspectoratul Școlar al Municipiului…
O serie de probleme legate de aplicația EduSal, în care școlile calculează și înregistrează date despre salariile profesorilor, sunt semnalate de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ într-o adresă trimisă luni,…
Concursurile și olimpiadele școlare, dar și competițiile sportive pentru care elevii pot primi burse de performanță și merit în anul școlar 2022-2023 sunt cele aprobate în februarie 2022 prin mai…
Comisiile de interviu pentru concursul de directori, constituite ilegal, potrivit unui document oficial trimis de Ministerul Educației către Inspectoratul Școlar București, vor fi lăsate să funcționeze și să termine interviurile,…
Printr-o adresă trimisă de ministerul Educației inspectoratelor școlare în prima zi a vacanței de Paște, instituția recomandă organizarea activităților din programul „Școala Altfel” în perioada în care elevii stau acasă,…