Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu, care a demisionat în vară în mijlocul unui scandal de mită, se solidarizează cu ministrul demisionar de la Educație, Daniel David. „Ca ministru, a fost mult criticat, adesea pe nedrept, în special pentru că a avut curajul să facă reforme grele, în momente sensibile pentru țară — reforme care i-au afectat pe profesori, sindicate, elevi și studenți. Dar tocmai acestea erau reforme necesare, de care educația și țara aveau nevoie”, susține Dragoș Anastasiu, cu referire la ministrul demisionar Daniel David al cărui consilier a fost înainte de a fi numit vicepremier.
De remarcat că Anastasiu califică drept „reforme necesare, de care educația și țara aveau nevoie”, tăierile de austeritate fără precedent aplicate în educație de ministrul Daniel David și de premierul său, fără niciun studiu sau cercetare riguroasă anterioară. Concret, ministrul David și premierul Bolojan au majorat efectivele de elevi la clasă cu până la 4 elevi în plus per clasă, au desființat peste 1.000 de școli și grădinițe cu sub 500 de elevi și le-au comasat, au tăiat la jumătate sumele primite de profesori la plata cu ora, au desființat 14.000 de posturi didactice, ca efect al acestor măsuri a crescut cu aproape 7.000 numărul elevilor din clasele în care se predă în regim simultan, până la peste 90.000 de copii cărora li se predă simultan.
Dragoș Anastasiu a fost vicepremier responsabil cu avizarea proiectelor cu impact bugetar ale Ministerului Educației și Cercetării și și-a dat demisia la finalul unui amplu scandal legat de o mită la o fostă inspectoare ANAF. Anastasiu ar fi recunoscut în instanță că a dat mită timp de 8 ani unei foste inspectoare ANAF, ca „formă de protecție” pentru una dintre firmele sale, notează G4Media.ro. În conferința de presă în care și-a anunțat demisia din executivul condus de Ilie Bolojan, Dragoș Anastasiu a teoretizat șpăgile și a declarat: „Există două tipuri de şpăgi. Există şpăgi de supravieţuire şi există şpăgi de îmbogăţire. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supravieţuire”.
Mesajul trasmis de Dragoș Anastasiu în susținerea lui Daniel David, în seara în care acesta din urmă a demisionat din funcția de ministru al Educației și Cercetării:
- „Îl cunosc de multă vreme pe profesorul Daniel David. Am colaborat cu el atât în Guvern, cât și în multe alte contexte. Spun din convingere și din experiență directă că este un profesionist desăvârșit.
- Ca ministru, a fost mult criticat, adesea pe nedrept, în special pentru că a avut curajul să facă reforme grele, în momente sensibile pentru țară — reforme care i-au afectat pe profesori, sindicate, elevi și studenți. Dar tocmai acestea erau reforme necesare, de care educația si tara aveau nevoie.
- Profesorul Daniel David este un om loial, un om de cuvânt, un om de echipă. S-a dedicat 100% educației și României, fără calcule politice, fără jumătăți de măsură.
- Indiferent de zgomotul din jur, timpul va arăta că a făcut ceea ce trebuia făcut.
- Respect și mulțumiri, Daniel David!”
Înainte de a fi vicepremier, Anastasiu a fost consilier al ministrului Educației și Cercetării Daniel David, pentru „aspecte transversale (în minister și cu alte autorități) și relația cu societatea și mediul socioeconomic”, în perioada ianuarie-iunie 2025.
Pe 2 iulie 2025, conform unei decizii a premierului Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial, vicepremierul Dragoș Anastasiu a primit rolul de avizator pentru toate proiectele cu impact bugetar ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC) și ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
