Dragoș Anastasiu, fostul vicepremier care a demisionat spunând că a aplicat şpăgi de supravieţuire, transmite un mesaj de susținere a ministrului demisionar Daniel David: A avut curajul să facă reforme grele, care i-au afectat pe profesori, sindicate, elevi și studenți. Reforme de care educația și țara aveau nevoie

163 de vizualizări
Foto: Dragos Anastasiu / Facebook.com
Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu, care a demisionat în vară în mijlocul unui scandal de mită, se solidarizează cu ministrul demisionar de la Educație, Daniel David. „Ca ministru, a fost mult criticat, adesea pe nedrept, în special pentru că a avut curajul să facă reforme grele, în momente sensibile pentru țară — reforme care i-au afectat pe profesori, sindicate, elevi și studenți. Dar tocmai acestea erau reforme necesare, de care educația și țara aveau nevoie”, susține Dragoș Anastasiu, cu referire la ministrul demisionar Daniel David al cărui consilier a fost înainte de a fi numit vicepremier.

De remarcat că Anastasiu califică drept „reforme necesare, de care educația și țara aveau nevoie”, tăierile de austeritate fără precedent aplicate în educație de ministrul Daniel David și de premierul său, fără niciun studiu sau cercetare riguroasă anterioară. Concret, ministrul David și premierul Bolojan au majorat efectivele de elevi la clasă cu până la 4 elevi în plus per clasă, au desființat peste 1.000 de școli și grădinițe cu sub 500 de elevi și le-au comasat, au tăiat la jumătate sumele primite de profesori la plata cu ora, au desființat 14.000 de posturi didactice, ca efect al acestor măsuri a crescut cu aproape 7.000 numărul elevilor din clasele în care se predă în regim simultan, până la peste 90.000 de copii cărora li se predă simultan.

Dragoș Anastasiu a fost vicepremier responsabil cu avizarea proiectelor cu impact bugetar ale Ministerului Educației și Cercetării și și-a dat demisia la finalul unui amplu scandal legat de o mită la o fostă inspectoare ANAF. Anastasiu ar fi recunoscut în instanță că a dat mită timp de 8 ani unei foste inspectoare ANAF, ca „formă de protecție” pentru una dintre firmele sale, notează G4Media.ro. În conferința de presă în care și-a anunțat demisia din executivul condus de Ilie Bolojan, Dragoș Anastasiu a teoretizat șpăgile și a declarat: „Există două tipuri de şpăgi. Există şpăgi de supravieţuire şi există şpăgi de îmbogăţire. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supravieţuire”.

Mesajul trasmis de Dragoș Anastasiu în susținerea lui Daniel David, în seara în care acesta din urmă a demisionat din funcția de ministru al Educației și Cercetării:

  • „Îl cunosc de multă vreme pe profesorul Daniel David. Am colaborat cu el atât în Guvern, cât și în multe alte contexte. Spun din convingere și din experiență directă că este un profesionist desăvârșit.
  • Ca ministru, a fost mult criticat, adesea pe nedrept, în special pentru că a avut curajul să facă reforme grele, în momente sensibile pentru țară — reforme care i-au afectat pe profesori, sindicate, elevi și studenți. Dar tocmai acestea erau reforme necesare, de care educația si tara aveau nevoie.
  • Profesorul Daniel David este un om loial, un om de cuvânt, un om de echipă. S-a dedicat 100% educației și României, fără calcule politice, fără jumătăți de măsură.
  • Indiferent de zgomotul din jur, timpul va arăta că a făcut ceea ce trebuia făcut.
  • Respect și mulțumiri, Daniel David!”

Înainte de a fi vicepremier, Anastasiu a fost consilier al ministrului Educației și Cercetării Daniel David, pentru „aspecte transversale (în minister și cu alte autorități) și relația cu societatea și mediul socioeconomic”, în perioada ianuarie-iunie 2025.

Pe 2 iulie 2025, conform unei decizii a premierului Ilie Bolojan, publicată în Monitorul Oficial, vicepremierul Dragoș Anastasiu a primit rolul de avizator pentru toate proiectele cu impact bugetar ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC) și ale Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Citește și:
Dragoș Anastasiu, vicepremier cu atribuții de avizare a proiectelor cu impact bugetar ale Ministerului Educației: Am decis să demisionez / Există două tipuri de şpăgi – şpăgi de supravieţuire şi şpăgi de îmbogăţire. Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supravieţuire
Scandalurile în care a fost implicat vicepremierul Dragoș Anastasiu: Mită la o fostă inspectoare ANAF / Amenda de la Consiliul Concurenței / Prietenia cu interlopul Nicu Gheară / „Să scăpăm naibii de tâmpenia asta cu declaraţia de avere pusă în public” / „Oamenii din Asia sunt născuți ca să servească”


1 comment
  1. Care reforme, tovarasu spagar?
    Mama voastra de golani, nu mai scapa tara asta de voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbaterea online Reforma digitală a Educației

Direcțiile de digitalizare a educației în Europa și România. Georgi Dimitrov, șeful departamentului pentru Educație Digitală (Comisia Europeană), și Ligia Deca, consilier prezidențial, discută online marți, 8 iunie, de la 15:00

Ce înseamnă, la nivel european, educația digitală și care este planul integrat al Comisiei Europene în privința digitalizării educației în statele membre? Care sunt liniile de finanțare, dar și de…
Vezi articolul

Recomandarea OECD pentru examenul românesc de la clasa a VIII-a: să includem și notele din clasele a VII-a și a VIII-a într-un portofoliu educațional, în plus față de Evaluarea Națională multidisciplinară / Trebuie să ne extindem spre acest portofoliu – anunță ministrul David

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că recomandarea OECD pentru examenul de la finalul clasei a VIII-a este să includem și notele din clasele a VII-a și a…
Vezi articolul
Florin-Alexandru Bologa

Florin-Alexandru Bologa, tânărul cu deficiențe de vedere medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice 2024, absolvent UBB Cluj: Mi-am demonstrat că, dacă dorești ceva cu adevărat, poți. Am urmat cursuri de psihopedagogie specială ca să ajut și eu persoanele cu dizabilități vizuale, după cariera sportivă

Florin-Alexandru Bologa, tânărul cu deficiențe de vedere care a reușit să obțină medalia de aur la judo la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, a fost invitat de onoare la…
Vezi articolul