Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit, în cadrul evenimentului de prezentare a rezultatelor PISA 2025, despre formarea continuă a profesorilor și a spus că nu susține „în niciun fel” goana după diplome. Întrebat de Edupedu.ro dacă are de gând să renunțe la aceste forme birocratice, răspunsul ministrului Mihai Dimian a fost următorul: „Personal, categoric da”.
„Insist să ne formăm, nu să obținem niște diplome”, a mai spus Mihai Dimian.
Mihai Peticilă, Edupedu.ro: Ministerul prevede în metodologiile pe care le face și în proceduri că diplomele și adeverințele sunt foarte valoroase. De multe ori, profesorii ajung să le vâneze pentru dosar, pentru că au nevoie de ele la evaluare, la portofoliul profesional, la gradația de merit, la toate lucrurile pentru care iau bani în timpul carierei didactice. Aveți de gând să renunțați la aceste forme birocratice de a angaja profesorii în activități de formare și de a pune accentul real pe formare, nu prin documente, de a demonstra că au fost formări prin monitorizarea la clasă, prin inspecțiile pe care dumneavoastră le faceți să vedeți ce ajunge la copil din ce a învățat, nu printr-o diplomă pe care o puneți la dosar?
Mihai Dimian: „Personal, categoric da. Încă o dată, nu susțin în niciun fel aceste abordări. Am spus și în momentul în care am aprobat ordinul de ministru pentru gradații de merit din acest an că aș vedea lucrurile altfel, dar, pentru că era deja întârziat când am venit, îi dau drumul în această formă. Sigur, puteți să urmăriți declarațiile de atunci.
Cu siguranță, acest sistem de acordare a gradațiilor de merit trebuie schimbat. În același timp, să știți că nu este, din nou, imaginea pe care o prezentăm. Dacă vă uitați la punctele acordate, nu se iau atât de multe puncte prin diplome (…) Deci este o componentă, nu vreau să generalizăm și să spunem că, da, domnule, gradațiile de merit se iau, pentru că sunt aceste diplome care nu sunt cu total acoperire prin competențele dezvoltate.
Avem acum și prima de carieră didactică și am insistat să ne orientăm către formarea pentru aceste colective mixte care conțin elevii cu CES, pentru utilizarea instrumentelor de inteligență artificială și inclusiv format digital, da, pentru dezvoltarea antreprenorială și financiară și sunt direcții în care, repet, insist să ne formăm, nu să obținem niște diplome. (…)”
Informații de context
În septembrie 2025, Edupedu.ro a scris că profesorii sunt obligați să participe cel puțin o dată la 2 ani la cel puțin un program de formare continuă acreditat, conform unui plan stabilit la nivelul unității de învățământ. Din anul școlar 2025-2026, comisia pentru formare și dezvoltare în cariera didactică monitorizează respectarea condiției de formare, potrivit unui document al Ministerului Educației și Cercetării.
- Este vorba despre procedura specifică nr. 31140/22/09.2025 privind operaționalizarea reglementărilor metodologice aplicabile pentru verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică.
Profesorii din învățământul preuniversitar sunt obligați, începând cu anul școlar 2025-2026, să acumuleze minimum 15 credite ECTS la fiecare 5 ani școlari de activitate la catedră, potrivit metodologiei-cadru adoptate prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării (OMEC) nr. 3.986/2025.
Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 despre formarea continuă a personalului didactic
„Articolul 188 – (1) Pentru personalul didactic, formarea continuă este un drept și o obligație.
(2) Tipul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică, asigurarea calității programelor și sistemul de acumulare a creditelor se reglementează prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației, la propunerea CNFDCD.
(3) Distribuția numărului de credite ECTS obținut, începând cu numărul minim, va respecta următoarele criterii:
a) minimum 5 credite ECTS vor respecta competențele prioritare prevăzute în planul național de formare continuă în cariera didactică. Acestea sunt finanțate prin programe naționale, din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea specială a unităților de învățământ pentru cheltuieli privind perfecționarea pregătirii profesionale a personalului didactic și didactic auxiliar, pentru implementarea politicilor și strategiilor Ministerului Educației;
b) minimum 5 credite ECTS vor respecta prioritățile la nivel școlar sau, după caz, local, în conformitate cu cartografierea periodică a nevoilor de formare la nivelul județului, realizată de CCD, sau, după caz, în funcție de nevoile de formare continuă ale personalului didactic identificate la nivelul CFDCD. Acestea sunt finanțate din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea de bază a unităților de învățământ pentru cheltuieli cu pregătirea profesională, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale;
c) maximum 5 credite ECTS vor fi la decizia cadrului didactic. Acestea pot fi finanțate din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea de bază a unităților de învățământ pentru cheltuieli cu formarea continuă, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
(4) Evaluarea rezultatelor învățării programelor de formare continuă și procedura-cadru de finanțare se stabilesc prin metodologie, aprobată prin ordin al ministrului educației, la propunerea CNFDCD.
(5) Obținerea prin studiile corespunzătoare a unei noi specializări didactice, diferite de specializarea curentă, se consideră formare continuă.
(6) Pe lângă una sau mai multe specializări, cadrele didactice pot dobândi competențe didactice, pentru disciplinele din același domeniu fundamental cu domeniul licenței, prin programe de formare a adulților.
(7) Personalul didactic din învățământul preuniversitar este obligat să participe cel puțin o dată la 2 ani la cel puțin un program de formare continuă acreditat, conform unui plan stabilit la nivelul unității de învățământ, pe baza analizei nevoilor de formare elaborată de CNFDCD.
(8) Programele de conversie profesională postuniversitare pentru cadre didactice sunt organizate de instituțiile de învățământ superior. Acestea se desfășoară în baza unor norme metodologice specifice, adoptate prin ordin al ministrului educației.
(9) Cheltuielile pentru formarea continuă a personalului didactic de predare din învățământ preuniversitar sunt suportate de către angajator, din sume alocate de la bugetul de stat sau din alte surse de finanțare, conform legii, cel puțin pentru obținerea numărului minim de credite ECTS prevăzut la alin. (2).
(10) Unitățile de învățământ, pe baza unui regulament aprobat de consiliul de administrație, pot susține stagii de dezvoltare profesională pentru obținerea gradelor didactice II și I de către personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar.
(11) Pentru personalul din învățământul preuniversitar, formarea continuă va include, în mod obligatoriu și periodic, un curs de prim ajutor”.
Foto: Mihai Dimian © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.