Directoare de colegiu: Săptămâna verde și Școala altfel nu sunt pentru a desfășura excursii, dar nu trebuie privite de profesori, elevi și părinți ca o perioadă de vacanță. În niciun caz suport financiar din partea părinților

18.615 vizualizări
Deschiderea școlilor
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Oana Miclău, directoarea Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, a declarat că „Săptămâna verde și Școala altfel nu sunt pentru a desfășura excursii”. Aceasta a precizat că aceste săptămâni nu trebuie privite ca o perioadă de vacanță de către profesori, elevi și părinți. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Timișoara.

Directoarea Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara a menționat că nu trebuie confundate programele naționale „Săptămâna verde” și „Școala altfel” cu o perioadă de vacanță, chiar dacă aceste săptămâni pot fi legate de o vacanță:

„Săptămâna verde și Școala altfel nu sunt pentru a desfășura excursii, ci pentru a desfășura activități altfel în cadrul unității de învățământ prin sprijinul asociațiilor, ONG-urilor sau pur și simplu prin adaptarea procesului instructiv-educativ pe această perioadă de către cadrele didactice. În niciun caz excursii sau drumeții sau tabere. Și în niciun caz a nu se confunda aceste săptămâni, chiar dacă poate altădată sunt legate de o vacanță școlară, cum prevede și legislația în vigoare, ele nu pot fi desfășurate pe parcursul aceluiași modul, ci în module diferite, dar nu trebuie privite în niciun caz nici de către cadrele didactice, nici de către elevi și nici de către părinți ca o perioadă de vacanță.”

Oana Miclău a spus că activitățile din Școala altfel și Săptămâna verde implică un efort mai mare din partea profesorilor pentru pregătirea activităților:

„Trebuie să fie alte activități adaptate în funcție de clasele la care predăm, în funcție de nivel, în funcție de necesitățile elevilor, dar în niciun caz suport financiar din partea părinților. Să știți că, deseori, aceste săptămâni implică un efort mult mai mare pentru cadrele didactice de a pregăti acele activități și de a desfășura fiecare oră la fiecare clasă.”

Ministrul Educației, Mihai Dimian, își nuanțează propunerea de schimbare a programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Pe 14 septembrie anunța că acestea „trebuie să se desfășoare după același program ca și celelalte săptămâni de școală”, cu activități „cu caracter remedial și aplicativ”. Acum, ministrul spune că programele nu vor fi eliminate, „orarul rămâne același”, iar elevii ar urma să facă în timpul orelor aplicații în viața reală, teste digitale și activități în laboratoarele de științe și laboratoarele inteligente. 

Sorin Ionescu, director al Colegiului Național Bănățean din Timișoara, a vorbit despre programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și a afirmat că, de foarte multe ori, „aceste săptămâni au însemnat contribuții din partea părinților”. Aceasta a spus că „statul român sau școala românească nu a găsit soluțiile financiare pentru a susține astfel de activități”.

Dimian nu mai menționează activitățile remediale în explicația privind modul în care ar urma să se desfășoare „Școala altfel”, acestea fiind prezentate separat în interviul acordat Radio România Iași pe 20 septembrie.

Tot pentru TVR Timișoara, Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a semnalat că profesorii nu au ghiduri detaliate pentru programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și „trebuie mereu să inventeze activități”. 

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.

Fiecare program are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare, iar perioada concretă este stabilită de fiecare unitate de învățământ.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” trebuie programate în intervale de cursuri diferite.

La clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică, și din învățământul profesional, în perioadele dedicate celor două programe se organizează și activități de instruire practică, urmărind scopurile programelor.

În învățământul postliceal se organizează, de asemenea, activități de instruire practică în aceste perioade.

Fiecare școală a avut obligația să comunice elevilor și părinților, până la 1 aprilie 2026, structura detaliată a anului școlar, inclusiv elementele flexibile ale calendarului.

Informații de context

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că menține Programele Naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și în anul școlar 2026-2027: „În ceea ce privește decizia de a menține Programele Naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, aceasta este justificată de faptul că scopul acestor programe este să creeze cadrul pentru desfășurarea unor activități care să îmbine teoria cu aplicațiile ei din viața de zi cu zi. Acest obiectiv poate fi atins prin activități gratuite, desfășurate în școală, folosindu-se resursele disponibile.”

„Facem un apel către unitățile de învățământ să valorifice aceste oportunități în beneficiul copiilor și al întregii comunități educaționale – activitățile care pot fi organizate în cadrul acestor programe pot fi un sprijin real nu doar pentru învățarea în contexte nonformale și dezvoltarea socioemoțională a copiilor, ci și pentru întărirea parteneriatului școală, părinți și comunitate”, potrivit comunicatului de presă.

Directori și profesori din școli au avertizat prin poziții publice că, deși programele precum Săptămâna Verde sau Școala Altfel sunt privite ca oportunități educaționale importante, mai ales în mediul rural, implementarea lor este grav afectată de lipsa finanțării. Mulți spun că nu au resurse pentru a organiza activități relevante, iar familiile nu își permit costurile suplimentare pentru excursii sau materiale.

Aceeași problemă este confirmată și de raportul de cercetare al Institutului de Științe ale Educației (ISE), publicat în iulie 2025, care arată că una dintre principalele dificultăți ale programului „Săptămâna Verde” ține de resursele materiale și logistice, întrucât activitățile organizate în afara școlii, cum ar fi vizitele sau excursiile, depind de fondurile disponibile ale școlilor și părinților. Documentul subliniază că lipsa unui sprijin financiar coerent determină mari diferențe între unitățile de învățământ, ceea ce transformă un program național cu scop educațional într-unul marcat de inegalități sociale.

În mai 2025, Ministerul Educației și Cercetării a trimis unităților de învățământ din țară un set de instrucțiuni pentru Școala Altfel și Săptămâna Verde. Potrivit noilor instrucțiuni, activitățile desfășurate în aceste săptămâni trebuie să sprijine aprofundarea și consolidarea cunoștințelor dobândite în cadrul disciplinelor de studiu și să contribuie la atingerea competențelor specifice prevăzute în programele școlare.

  • Pentru Săptămâna Verde, accentul cade pe corelarea conținuturilor educaționale cu cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, în special cele care privesc protejarea mediului. Activitățile propuse trebuie să stimuleze conștientizarea și implicarea elevilor în problemele ecologice actuale și în soluționarea acestora.

Cu puțin timp în urmă, Daniel David afirmase că aceste perioade „nu sunt o pauză în procesul educațional” și că „ora poate să rămână de matematică, de chimie, de fizică, de biologie”.

  • „Nu înseamnă că iarăși trebuie să mergem în excursii neapărat. Putem să o și facem dacă are o componentă educațională, dar „Săptămâna verde” se poate face și în unitatea școlară”, a mai adăugat el.

Amintim că Săptămâna Verde a fost introdusă în anul școlar 2023-2024, la inițiativa președintelui Klaus Iohannis, pusă în practică fără niciun studiu sau comentariu de la fostul ministru Sorin Cîmpeanu.

Aceasta a fost introdusă de președinție și de Ministerul Educației condus de fosta consilieră a lui Klaus Iohannis, Ligia Deca, fără a prelungi anul școlar cu cel puțin 5 zile, atât cât le-a fost eliminat profesorilor din predarea curriculumului obligatoriu menținut nemodificat.

Peste 900 de profesori și directori de școală propun renunțarea la cel puțin unul dintre programele Școala Altfel și Săptămâna Verde, arată studiul „Evaluarea măsurilor de implementare a structurii anului școlar pe intervale de cursuri (module)”, publicat pe 31 decembrie de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), fără a fi promovat în vreun fel de Ministerul Educației.

Mircea Bertea, consilier onorific al ministrului David, a afirmat că „aceste săptămâni trebuie să dispară”, având în vedere că „această fragmentare este păguboasă pentru învățământ”. „Educație ecologică trebuie făcută la fiecare oră, 5 minute aplicabilitate; educație pentru sănătate – la fel ș.a.m.d.; educație remedială. Așa vom scăpa și de analfabetism funcțional. Altfel nu avem nicio șansă”, a mai declarat el.

Citește și:
Mihai Dimian își nuanțează planul pentru „Școala altfel”: Nu o scoatem, orarul rămâne același, dar elevii vor face aplicații, teste digitale și activități în laboratoare / Voi veni cu o informare și cu instrucțiunile aferente în această săptămână sau săptămâna viitoare
Director de colegiu, despre „Școala altfel” și „Săptămâna verde”: De foarte multe ori, aceste săptămâni au însemnat contribuții din partea părinților. E mai simplu să ținem elevii în clasă și să desfășurăm activități remediale sau activități complementare
Directoarea Violeta Estrella Bontilă: Profesorul trebuie mereu să inventeze activități pentru Săptămâna verde și Școala altfel, pentru că nu există niște ghiduri detaliate. Nu ar fi rău să regândim programul școlar


6 comments
  1. Din punctul meu de vedere în aceste săptămâni, activitatea trebuie să se bazeze strict pe educația elevilor.Educație pentru viață, cunoștințe despre istoria locului în care trăiesc,muzee,cetăți vechi,fabrici, monumente etc.Elevul trebuie să rămână cu cunoștințe vaste despre fiecare zi din această săptămână.
    Este inadmisibil să supui la vot variante de activități după mintea părintelui; cadrul didactic face educație cu copilul în timpul școlii,iar părintele acasă!
    Învățământul românesc,, gratuit,,este demult,,contra cost,,!Am uitat faptul că acești copii sunt viitorul acestei țări!!!

  2. 🤣”duamna” vorbește doar să vorbească
    „școala verde”. și „școala altfel” ar trebui finanțate de minister sau de ONG urile de care vorbea „duamna” sau să le lase școală „normală”

  3. In cele doua saptamani profesorii si elevii nu fac nimic la majoritatea scolilor. Merg o zi sau doua cateva ore si sunt tinuti in clasa, ca dehhhh…sa se vada ca ar face ceva si atat.
    D
    In concluzie mai bine ar numi-o vacanta.

  4. Fără finanțare adecvată Săptămâna verde rămîne gri, iar cea Altfel rămîne o săptă mână obișnuită.

  5. Ok! Excursii, nu, activități neremunerate de părinți, nu, atunci ce?! Remunerat de cine?
    Căci nu cred că va fi remunerat de doamna director din postare.
    Și nu ideea banilor în sine e problema, nici ideea excursiilor.
    Ci ideea că ți se cer activități faine și chiar artistice, de efectuat și pus în scenă, ție, ca și cadru didactic cu elevii tăi, în acele zile „ALTFEL” dar remunerate de cine?! De Sfântul Duh, Iisus și Heruvimi?
    Să vedem ce are de dat doamna din postare pentru Unitatea dumneaei. Și nu că m-ar deranja nici aspect. Legea e lege și se respectă. Nu fondul clasei! Nu bani de distracții cu copiii. Daaar activitățile se cer a fi făcute și sistemul „chipurile” , EDUCAȚIA E GRATUITĂ.
    Gratuită pentru cine, aș întreba eu?

  6. încep sa se înmulțească aplaudacii.

    Se clatină scaunele sau pun sefii presiuni sa il susțină in declarații pe ministru?

    Fix așa a fost gândită de Funebriu in 2011. Ca perioada de activități extrașcolare sau extracuriculaee.
    Sau activități practice pe când existau încă laboratoare de științe funcționale.

    Dacă Dimian vrea sa schimbe sa dea legislație nouă.

    Nu declarații electorale în scopul păstrării portofoliului.
    Exact ca si directorii aplaudaci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *