Director de colegiu, despre „Școala altfel” și „Săptămâna verde”: De foarte multe ori, aceste săptămâni au însemnat contribuții din partea părinților. E mai simplu să ținem elevii în clasă și să desfășurăm activități remediale sau activități complementare

0 vizualizări
Sorin Ionescu / Foto: captură TVR Timișoara – YouTube
Sorin Ionescu, director al Colegiului Național Bănățean din Timișoara, a vorbit despre programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și a afirmat că, de foarte multe ori, „aceste săptămâni au însemnat contribuții din partea părinților”. Aceasta a spus că „statul român sau școala românească nu a găsit soluțiile financiare pentru a susține astfel de activități”. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Timișoara.

Directorul Colegiului Național Bănățean din Timișoara a precizat că „e mai simplu să-i ținem (pe elevi – n.red) în clasă și să desfășurăm, nu știu, activități remediale sau activități complementare”:

„Logica acestor săptămâni este tocmai aceea de a găsi și de a stârni în mintea copiilor acțiuni complementare și de a le stârni curiozitatea, astfel încât ei să fie implicați în cât mai multe activități. Sigur că avem o restriște, este vorba de restriștea financiară. De foarte multe ori, aceste săptămâni au însemnat contribuții din partea părinților, pentru că statul român sau școala românească nu a găsit soluțiile financiare pentru a susține astfel de activități. Și atunci e mai simplu să-i ținem (pe elevi – n.red) în clasă și să desfășurăm, nu știu, activități remediale sau activități complementare, activități de orice alt tip.”

Ministrul Mihai Dimian a anunțat, în contextul rezultatelor slabe obținute de elevii români la testele PISA, măsuri „necesare pe termen scurt și mediu”, pe care le va prezenta săptămâna aceasta. Acesta a subliniat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că toți elevii cu medii sub 7 „trebuie să participe la activități săptămânale remediale la matematică și limba și literatura română”, iar Școala altfel și Săptămâna verde „trebuie să se desfășoare după același program ca și celelalte săptămâni de școală”.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” în anul școlar 2026-2027

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027.

Fiecare program are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare, iar perioada concretă este stabilită de fiecare unitate de învățământ.

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” trebuie programate în intervale de cursuri diferite.

La clasele din învățământul liceal, filiera tehnologică, și din învățământul profesional, în perioadele dedicate celor două programe se organizează și activități de instruire practică, urmărind scopurile programelor.

În învățământul postliceal se organizează, de asemenea, activități de instruire practică în aceste perioade.

Fiecare școală a avut obligația să comunice elevilor și părinților, până la 1 aprilie 2026, structura detaliată a anului școlar, inclusiv elementele flexibile ale calendarului.

Informații de context

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că menține Programele Naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și în anul școlar 2026-2027: „În ceea ce privește decizia de a menține Programele Naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, aceasta este justificată de faptul că scopul acestor programe este să creeze cadrul pentru desfășurarea unor activități care să îmbine teoria cu aplicațiile ei din viața de zi cu zi. Acest obiectiv poate fi atins prin activități gratuite, desfășurate în școală, folosindu-se resursele disponibile.”

„Facem un apel către unitățile de învățământ să valorifice aceste oportunități în beneficiul copiilor și al întregii comunități educaționale – activitățile care pot fi organizate în cadrul acestor programe pot fi un sprijin real nu doar pentru învățarea în contexte nonformale și dezvoltarea socioemoțională a copiilor, ci și pentru întărirea parteneriatului școală, părinți și comunitate”, potrivit comunicatului de presă.

Directori și profesori din școli au avertizat prin poziții publice că, deși programele precum Săptămâna Verde sau Școala Altfel sunt privite ca oportunități educaționale importante, mai ales în mediul rural, implementarea lor este grav afectată de lipsa finanțării. Mulți spun că nu au resurse pentru a organiza activități relevante, iar familiile nu își permit costurile suplimentare pentru excursii sau materiale.

Aceeași problemă este confirmată și de raportul de cercetare al Institutului de Științe ale Educației (ISE), publicat în iulie 2025, care arată că una dintre principalele dificultăți ale programului „Săptămâna Verde” ține de resursele materiale și logistice, întrucât activitățile organizate în afara școlii, cum ar fi vizitele sau excursiile, depind de fondurile disponibile ale școlilor și părinților. Documentul subliniază că lipsa unui sprijin financiar coerent determină mari diferențe între unitățile de învățământ, ceea ce transformă un program național cu scop educațional într-unul marcat de inegalități sociale.

În mai 2025, Ministerul Educației și Cercetării a trimis unităților de învățământ din țară un set de instrucțiuni pentru Școala Altfel și Săptămâna Verde. Potrivit noilor instrucțiuni, activitățile desfășurate în aceste săptămâni trebuie să sprijine aprofundarea și consolidarea cunoștințelor dobândite în cadrul disciplinelor de studiu și să contribuie la atingerea competențelor specifice prevăzute în programele școlare.

  • Pentru Săptămâna Verde, accentul cade pe corelarea conținuturilor educaționale cu cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite, în special cele care privesc protejarea mediului. Activitățile propuse trebuie să stimuleze conștientizarea și implicarea elevilor în problemele ecologice actuale și în soluționarea acestora.

Cu puțin timp în urmă, Daniel David afirmase că aceste perioade „nu sunt o pauză în procesul educațional” și că „ora poate să rămână de matematică, de chimie, de fizică, de biologie”.

  • „Nu înseamnă că iarăși trebuie să mergem în excursii neapărat. Putem să o și facem dacă are o componentă educațională, dar „Săptămâna verde” se poate face și în unitatea școlară”, a mai adăugat el.

Amintim că Săptămâna Verde a fost introdusă în anul școlar 2023-2024, la inițiativa președintelui Klaus Iohannis, pusă în practică fără niciun studiu sau comentariu de la fostul ministru Sorin Cîmpeanu.

Aceasta a fost introdusă de președinție și de Ministerul Educației condus de fosta consilieră a lui Klaus Iohannis, Ligia Deca, fără a prelungi anul școlar cu cel puțin 5 zile, atât cât le-a fost eliminat profesorilor din predarea curriculumului obligatoriu menținut nemodificat.

Peste 900 de profesori și directori de școală propun renunțarea la cel puțin unul dintre programele Școala Altfel și Săptămâna Verde, arată studiul „Evaluarea măsurilor de implementare a structurii anului școlar pe intervale de cursuri (module)”, publicat pe 31 decembrie de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), fără a fi promovat în vreun fel de Ministerul Educației.

Mircea Bertea, consilier onorific al ministrului David, a afirmat că „aceste săptămâni trebuie să dispară”, având în vedere că „această fragmentare este păguboasă pentru învățământ”. „Educație ecologică trebuie făcută la fiecare oră, 5 minute aplicabilitate; educație pentru sănătate – la fel ș.a.m.d.; educație remedială. Așa vom scăpa și de analfabetism funcțional. Altfel nu avem nicio șansă”, a mai declarat el.

Citește și:
Directoarea Violeta Estrella Bontilă: Ajungem să tratăm anumite zile sau săptămâni de școală ca fiind mai puțin importante. Ultima săptămână de școală este văzută de mulți aproape ca prima săptămână de vacanță


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *