Deputata USR Corina Atanasiu a declarat că solicitarea sa de inițiere a unei anchete parlamentare privind evoluția României în cadrul PISA a fost respinsă de președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, Sorin Ghigiu, pe motiv că nu au „mijloacele necesare” pentru o astfel de anchetă. Aceasta a subliniat, într-un interviu pentru Europa FM, că va redepune cererea. Parlamentara susține că ancheta ar avea impact asupra unor „structuri din Ministerul Educației care nu își fac treaba”.
- Edupedu.ro a semnalat săptămâna trecută solicitarea înaintată de Corina Atanasiu în Comisia pentru Învățământ din Camera Deputaților. „Vreau să vedem ce decizii au fost luate în acești ani, ce reforme au funcționat, ce reforme au eșuat și ce responsabilitate politică există pentru faptul că, după un sfert de secol, atât de mulți copii termină școala fără competențele de bază de care au nevoie în viață”, scrie ea în mesajul său”, a declarat deputata pe pagina sa de Facebook.
- România înregistrează scăderi la toate cele trei competenețe de bază – Științe, Citire și Matematică, inclusiv o scădere abruptă la Citire, în cadrul PISA 2025, după cum a scris Edupedu.ro. Țara noastră a depășit pragul de 50% la analfabetism funcțional la Matematică și se apropie rapid de acest prag și la Citire. În plus, 57% dintre elevi au performanțe sub nivelul de bază la rezolvarea problemelor cu instrumente digitale. Disparitățile dintre elevii avantajați și cei dezavantajați se mențin la un nivel mult peste media OCDE, arată rezultatele la Științe.
„Am depus cererea, mi-a fost deja respinsă în regim de urgență, dar am să o redepun și am să vin cu elemente și mai concrete”, a precizat Corina Atanasiu. Aceasta a subliniat că membrii secretariatului Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților i-au recomandat să nu depună cererea, pentru că „nu s-a mai făcut așa ceva”.
Refuzul din partea Camerei Deputaților a fost motivat prin lipsa mijloacelor necesare pentru „o astfel de anchetă, deși în Camera Deputaților există o întreagă direcție de studii și documentare legislativă, care funcționează în Departamentul de Studii Parlamentare și Politici UE din cadrul Camerei Deputaților”.
Întrebată ce efecte ar avea o astfel de anchetă, deputata a explicat că „ar impacta, în primul rând, structuri din Ministerul Educației care nu-și fac treaba. Sunt plătiți niște oameni acolo din fonduri publice, care nu-și fac treaba”.
„Trebuie să știm exact, cu subiect și predicat, care sunt structurile din minister care nu-și fac treaba, ce nu funcționează la nivelul inspectoratelor, ce nu funcționează la nivelul managementului școlar, ce nu funcționează acolo, în chimia clasei, între profesori și elev, ce îngreunează procesul de predare-învățare”.
Redăm pe larg declarațiile deputatei Corina Atanasiu pe acest subiect
Corina Atanasiu: Eu am cerut pornirea unei anchete parlamentare în temeiul articolului 72 din Regulamentul Camerei Deputaților. Noi avem la îndemână mai multe instrumente parlamentare prin care putem să cerem explicații. Articolul 72 din regulamentul Camerei Deputaților îmi permite mie, ca deputată, să cer o anchetă parlamentară pe un anumit subiect. Am făcut acest lucru. Cred că a fost o chestiune inedită, pentru că mi s-a spus de la secretariatul Comisiei pentru Învățământ că n-ar trebui să depun o astfel de cerere, că nu s-a mai făcut așa ceva, că poate mă răzgândesc.
Am depus cererea, mi-a fost deja respinsă în regim de urgență, dar am să o redepun și am să vin cu elemente și mai concrete. Eventual am să solicit să discut și cu conducerea Camerei Deputaților, pentru că nu se poate să nu fim lăsați noi, deputații, să ne folosim de instrumentele pe care le avem la dispoziție conform regulamentului. Mi s-a spus că, de fapt, Camera Deputaților nu ar avea mijloacele necesare să înceapă sau să efectueze o astfel de anchetă, deși în Camera Deputaților există o întreagă direcție de studii și documentare legislativă, care funcționează în Departamentul de Studii Parlamentare și Politici UE din cadrul Camerei Deputaților. Deci avem o întreagă instituție subordonată Camerei Deputaților care cu asta se ocupă.
Nu înțeleg de ce ne-au refuzat cererea, dar am să o redepun și am să insist de fiecare dată, la fiecare redepunere să mi se dea motivele concrete, cu referire la articole din regulament, pentru că avem nevoie să discutăm lucruri relevante în țara asta, măcar pe Educație. Am văzut că în ultima vreme ne-am ocupat foarte, foarte intens de uniforme, dacă să fie uniforme la toată lumea sau fiecare să decidă. Este o non-discuție care acoperă aceste chestiuni esențiale, aceste probleme pe care le avem de atâți ani. Sunt cam 19 ani de când suntem măsurați de OCDE și nu reușim să avem măcar un set de cinci măsuri pe care să ni le asumăm indiferent de partid, indiferent de coaliție. Cinci măsuri pe care să ni le asumăm și să le implementăm, astfel încât să vedem dacă merge, nu merge, scade, nu scade analfabetismul funcțional măcar în anumite zone, în anumite școli.
Moderator: Cum apreciați impactul pe care l-ar avea o anchetă făcută bine, făcută onest, cu răspunsurile de care avem nevoie? Cum credeți că ar afecta evoluția reformei în învățământ, reformă despre care știți că tot tot vorbim de niște ani buni și nu o mai vedem apărând.
Corina Atanasiu: Ar ar impacta, în primul rând, structuri din Ministerul Educației care nu-și fac treaba. Sunt plătiți niște oameni acolo din fonduri publice, care nu-și fac treaba. Stăm și ne mirăm 2 săptămâni după rezultatele testelor PISA, ne scandalizăm, facem tot felul de dezbateri, ieșim în presă cu tot felul de articole, după care se stinge flama și ne mai apucă peste 3 ani. Trebuie să știm exact, cu subiect și predicat, care sunt structurile din minister care nu-și fac treaba, ce nu funcționează la nivelul inspectoratelor, ce nu funcționează la nivelul managementului școlar, ce nu funcționează acolo, în chimia clasei, între profesori și elev, ce îngreunează procesul de predare-învățare. Pentru că educația se face acolo, la clasă. Noi ne imaginăm că dacă avem o structură foarte centralizată, ferim școala de toate pericolele posibile și imposibile.
Iată, centralizând atât de puternic școala, am reușit să ferim copiii din țara aceasta de o viață mai bună, de un viitor împlinit. Testele PISA sunt un descriptor foarte bun al vieții adulte a acestor copii. Cu cât ei performează mai bine în testele PISA, cu atât în viața adultă sunt mai bine calificați, câștigă mai mulți bani, sunt mai sănătoși, au o viață mai frumoasă și mai împlinită. Închizând ochii și închizând toate ușile tuturor instituțiilor în fața acestei realități, condamnăm acești copii la o viață mai urâtă și mai săracă și mai neîmplinită decât merită.