Textul meu anterior despre un item dintr-un test opțional, cum comenta cineva pe o rețea socială, elaborat de o fundație care, prin nume, se vrea etalon de „competență și performanță în educație”, a generat un microecou distorsionat, relevant pe mai multe paliere. Textul meu anterior nu ar fi trebuit să aibă continuare, dar iată că e nevoie de ea. Această continuare este generată și de raportarea la comentariile pe le-am citit și nu interacționează aproape deloc, cu o singură excepție, cu poziționarea Comper, redată în finalul textului meu anterior, pentru că interacțiunea cu discursurile autocratice, refuzate de idee și cu accente de limbă de lemn este profund infecundă.
E drept că din polemică rezultă idei noi și că orice polemică e benefică, dar numai atunci când e făcută nu doar de dragul acesteia. Reacțiile pe marginea textului meu, pentru care rețeaua socială a devenit o piață publică în care vocile, chiar și cele mai obscure, pot fi auzite, pun în exergă o realitate care trebuie, totuși, analizată.
Voi scrie mai mult de data aceasta, dar o fac cu un motiv. Aceia care par, după scriitură, absolvenți de școala vieții, fie ei chiar profesori de umanioare la tehnologicul dintr-un oraș de pe Dunăre sau la o școală generală nu foarte departe de Prut, nu vor avea răbdare să citească și, poate, măcar nu vor mai fi formatori de opinie în raport cu acest text.
Premisa de la care plec aici e una simplă: școala ar trebui să instruiască un copil să facă față în situațiile cu care se va confrunta, fie acestea iterative, caz în care elevii vor fi deprins abilitatea de a aplica rețeta, fie atipice, caz în care este nevoie de activarea capacităților care transcend aplicarea șablonului.
Argumentele care precizează că elevii trebuiau să se raporteze la text la respectivul item, la unison convergând spre un fel de his master’s voice care decurge din dresajul făcătorului de test, par izvorâte din rutina unei astfel de testări: „[t]estele Comper (nu sunt o susținătoare a lor) sunt altfel construite. Fragmentul de text este urmat de o serie de întrebări legate strict de situația din text. […] Copiii care au susținut teste Comper s-au antrenat pe ele, știu cum funcționează regulile acestui concurs de aceea nu există și nu vor exista sesizări din țara.”
Numai că, privind respectivul test în integralitate, lucrurile stau sensibil diferit. Iată de ce:
- Testul începe cu „[c]iteşte cu atenție textul pentru a putea rezolva cerințele legate de acesta, apoi bifează în grilă răspunsurile corecte.” Urmează textul și, mai apoi, cei 18 itemi, numerotați de la 1 la 18. Doar că 17 și 18 nu mai fac referire la text și, de aceea, ar trebui să aibă o marcare diferită. Aceștia sunt delimitați de restul itemilor printr-un subtitlu, „excelență”, care poate fi doar un marcator al schimbării gradului de dificultate. Nu are rost discuția dacă număratul de silabe este indicatorul excelenței, ca în testul la care mă refer, dar inserarea unui alt tip de cerință, care se rezolvă diferit de celelalte, trebuie, totuși, marcată distinct: prin divizarea în secțiuni, cu cifre romane, prin utilizarea alternativă a literelor și a cifrelor, putând continua și cu alte marcări. „Excelență”, după capacitatea mea de lectură a intenției testului, ar însemna că aceia neexcelenți fac cum au fost dresați, din text, iar ceilalți, excelenții, pricep de la sine că nu mai există legătura cu textul.
- O comentatoare precizează: „Este si intre ghilimele. Toate cerintele fac referire la fragmente din text. sa fim seriosi, totusi. [sic!].” Sunt serios atunci când admit că ghilimelele și scrierea cursivă au aceeași funcție, la fel de serios ca atunci când admit că scrierea cursivă nu poartă denumirea de ghilimele. Trecând peste aceasta, itemii 10-16 și 18 conțin o evidențiere prin caractere cursive, deci, conform logicii de mai sus, sunt din text și trebuie rezolvați prin raportare la acesta. Cu toate acestea, itemul 18 nu face referire la text, „tiran” din itemul 10, deși evidențiat similar evidențiat, nu există (ci apare printr-un adjectiv derivat al său), numărul de vocale din itemul 11, despărțirea în silabe din itemul 12 și familia lexicală din itemul 13, deși pornind de la niște cuvinte din text, marcate ca atare, nu se rezolvă pentru că elevii au citit cu atenție textul, așa cum le indică subiectul, ci independent de forma sau sensul cu care fiecare e utilizat. În cele din urmă, exercițiile de sinonimie contextuală din itemii 14 și 15, deși conțin cuvântul în ortografia cu litere cursive, formulează, suplimentar, precizarea „în text”. Așadar, convenția grafică a testului nu este una uniformă, relevanța dependenței de text a rezolvării unui item fiind adițional marcată acolo unde autorii testului o doresc.
- Ajung, în cele din urmă, la itemul 16, unde toată discuția nu ar fi existat dacă autorii, similar itemilor 14 și 15, ar fi adăugat „în text”. Fără această precizare, dar, mai ales, pe baza inconsecvenței utilizării convențiilor de editare enumerate mai sus, nu am niciun motiv să mă raportez la text.
În al doilea rând, dacă itemul ar fi decupat secvența respectivă astfel „Și-a făcut senzație: / Cică-n munte, la povarnă, […]” (sau păstrând structura versurilor) nu ar mai fi existat, din nou, niciun fel de discuție. Numai că în decuparea „enunțului”, cum precizează autorii, „Și-a făcut senzație:” semnul de punctuație nu marchează nimic, absolut nimic. De aceea am scris posibilele continuări, iar din aceste posibilități au rezultat și acele interpretări. Pe baza convențiilor grafice utilizate în întregul test nu am, așadar, niciun motiv să nu rezolv subiectul ca și când autorii au preluat o secvență din text și testează capacitatea elevului de „despica firul în patru”, așa cum preciza o doamnă învățătoare.
Au existat și apărători ai corectitudinii itemului, dintre care unul, conform profilului de pe rețeaua socială, director adjunct la un S.R.L. educațional, după o îndelungata activitate redacțională, a oferit următoarea explicație: „Acești itemi se rezolvă verificând cu textul [sic!] din care au fost extrase enunțurile (se afla la începutul testului). Dacă se făcea asta, răspunsul era clar punctul a).” Același comentator revine, ca răspuns la o întrebare primită, precizând „Acea ambiguitate nu există. Mare parte din itemi sunt dați pe baza textului prezent pe prima pagina. În acest caz, erau niște versuri.” Cu alte cuvinte, nu toți! Deci itemul 16 unde se regăsește, la marea parte sau la mica parte?
În cele din urmă, înainte de a decide să scriu primul text am interacționat cu COMPER. Răspunsul lor a fost că programa e respectată, neexistând nicio referire la posibilitatea de a nu fi citit itemul 16 corect. Dacă lucrurile ar fi stat așa, interlocutorul meu mi-ar fi precizat că itemul se rezolva prin raportare la text. Cel mai probabil, autorul de subiecte a intenționat ca interpretarea să plece de la o secvență deschisă, pentru care rezolvarea să fie una intuitivă, termen pe care, de altfel, l-a utilizat în răspunsul dat către Edupedu. Al doilea scenariu, pentru a nu supralicita subtilitatea, ar fi acela că trimiterea la text a fost uitată.
Deși aș mai putea discuta și modul în care este construit răspunsul de la varianta a) a itemului 17, încercând să precizez ce marchează bara oblică dintre explicație și concluzie, nu o voi face. O fi raport? O fi alternativă? O fi opoziție? Că doar n-o fi semn ortografic? Niciun comentator pe marginea textului meu nu a interpretat răspunsul, de unde deduc că, din nou, este semnificat în docimologia compereză.
Voi reveni la titlul pe care l-am dat textului meu, prin apel la o distincție făcută de un clasic al antropologiei culturale.
Un alt comentator, excesiv de exclamativ în intervenția sa, pe care îl citez aici preciza: „Copiii de clasa a 3 a [sic!] știu! Lăsați-i în pace și vedeți-vă de sferele înalte în care plutiți!”. Copiii au știut pentru că au fost dresați să raporteze itemii 1-16 la text, indiferent de câtă inconsecvență s-ar putea identifica la nivelul redactării testului și indiferent dacă au sau nu legătură cu textul. Probabil că nici prin minte nu le trece că ar putea exista și o altă posibilitate și, prin urmare, aplică mecanicist rețeta. Citirea atentă a itemilor? Un vis! Gândirea subiectului? Un moft! COMPER e cărarea pe care trebuie să mergi, cu ochii închiși, în virtutea reflexului din fiziologia ticului.
Mă întreb, retoric, firește, dacă un elev, mai ales de clasa a III-a, pentru care intuiția și spontaneitatea sunt definitorii, aflat la mijlocul cărării COMPER, îndrăznește să producă, spontan, un gest? Gestul ar echivala cu năruirea întregii filosofii de construire a cărării concursului, adică ar reprezenta capacitatea de a nu mai aplica orbește șablonul. Oare doamna Mara, comentatorul aproape anonim pe care l-am citat mai sus, cum ar reacționa? L-ar trimite să plutească în sferele înalte? Sper că atitudinea asta să fie generată doar de comoditate comentatoarei.
Cu toate acestea, citind un alt comentariu, de la o persoană care pare actor în sistemul educațional pentru care testul e direct relevant, „analfabeți funcțional sunt cei care au criticat fără să înțeleagă că enunțul din item este un vers” îmi arată altceva, mai nuanțat și, aș zice, cu o implicație mai profundă. Indiferent de convenția grafică utilizată, de locul în care apare și de ce are sau nu are la stânga și la dreapta sa, cuvântul trebuie să însemne același lucru, pentru că așa știu că a zis acela care a enunțat. Și, din păcate, tocmai aici apar imposibilitatea de înțelegere a unui text și seducția de fi convins că asta mi spune prin cuvânt, pentru că nu ar avea cum să mi se spună altceva.
Astfel, se poate întâmpla ca, pe cărarea bătută testării dresate, răspunsul corect 19. e) să nu fie tocmai o surpriză, chiar dacă testul are numai 18 itemi, fiecare cu patru variante de răspuns.
În cele din urmă, plecând de data aceasta de la o discuție prilejuită tot de itemul buclucaș, dar într-un cerc restrâns, de această dată, de ce merită o asemenea discuție un concurs organizat pe persoană fizică? Pentru că a devenit un fenomen de masă, acceptat la scară înfricoșător de largă, și pentru că generează o industrie (pe pagina concursului văd că se cere celor doritori să scrie cărți pentru care vor primi și drepturi de autor). Nu văd nimic rău în monetizarea efortului, problema apare însă când educația de masă devine administrată de o persoana fizică, fără vreo instruire în vreunul dintre domeniile în care se produc testele (cel puțin așa arată o pagină dedicată într-o populară enciclopedie digitală) și, mai presus de toate, care, astfel, reușește să impună un model discutabil. Pe baza acestui model, aflu, și de la comentatorul care vorbește despre analfabetismul funcțional, că premiile la acest concurs pot aduce elevilor burse plătite de stat. Dacă lucrurile stau așa, atunci problema e cu mult mai gravă decât un item discutabil.
O ultimă problemă pe care o mai văd, decurgând tot din comperizarea educației, este lipsa aproape totală a reacției din partea actorilor direct implicați în administrarea unor asemenea teste, care, din păcate, mie îmi indică înrolarea în ticuri și spaima de gesturi. La momentul la care am citit comentariile de pe rețeaua socială, un singur comentator, o doamna profesor de română, care acum este pensionar, a făcut referire la context și la necesitatea trimiterii clare la acesta. Mă tem că este destul de puțin, chiar foarte puțin.
__________
Despre autor: Adrian Stoicescu este conferențiar universitar la Facultatea de Litere a Universității din București.