Educația sexuală obligatorie – inclusă într-un “plan de urgență” pentru combaterea sexismului din Franța, unde situația femeilor este descrisă drept “alarmantă” / Legea franceză prevede astfel de ore în școală, dar nu este implementată cum trebuie

Foto: © Designer491 | Dreamstime.com

Societatea franceză este marcată în continuare de inegalitate între femei și bărbați, într-o manieră în care este nevoie de un “plan masiv de urgență” care să includă garanții că educația sexuală este furnizată în școli, potrivit unui raport al Înaltului Consiliu pentru Egalitate, for al guvernului francez, citat de France24. Apelul la consolidarea programelor de educație sexuală vine în condițiile în care în această țară legea prevede astfel de programe educaționale, însă acestea sunt arareori puse în aplicare, potrivit sursei citate.

Atitudinile sexiste, scrie raportul menționat, se fac simțite “în toate sferele societății”, iar planul de urgență este necesar pentru a combate “consecințele masive, violente și uneori letale” ale acestor atitudini la adresa femeilor.

Potrivit France 24, raportul arată că “generațiile tinere sunt cele mai afectate”, din cauza modelelor de consum și de comportament de pe Internet, în special celor legate de conținutul pornografic.

France 24 citează un expert în domeniu potrivit căruia, în condițiile actuale, programele educative de acest fel ar trebui să treacă de elementele de biologie și să abordeze teme-cheie precum consimțământul.

Foto © Designer491 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version