Educația sexuală obligatorie – inclusă într-un “plan de urgență” pentru combaterea sexismului din Franța, unde situația femeilor este descrisă drept “alarmantă” / Legea franceză prevede astfel de ore în școală, dar nu este implementată cum trebuie

291 de vizualizări
Foto: © Designer491 | Dreamstime.com
Societatea franceză este marcată în continuare de inegalitate între femei și bărbați, într-o manieră în care este nevoie de un “plan masiv de urgență” care să includă garanții că educația sexuală este furnizată în școli, potrivit unui raport al Înaltului Consiliu pentru Egalitate, for al guvernului francez, citat de France24. Apelul la consolidarea programelor de educație sexuală vine în condițiile în care în această țară legea prevede astfel de programe educaționale, însă acestea sunt arareori puse în aplicare, potrivit sursei citate.

Atitudinile sexiste, scrie raportul menționat, se fac simțite “în toate sferele societății”, iar planul de urgență este necesar pentru a combate “consecințele masive, violente și uneori letale” ale acestor atitudini la adresa femeilor.

Potrivit France 24, raportul arată că “generațiile tinere sunt cele mai afectate”, din cauza modelelor de consum și de comportament de pe Internet, în special celor legate de conținutul pornografic.

  • Sursa citată notează că, în Franța, legea prevede încă din 2001 ore de educație sexuală pe tot parcursul școlii, dar prevederile nu sunt aplicate decât rareori: potrivit unui raport din 2021 al Inspectoratului General pentru Educație, doar 15% dintre elevii de liceu beneficiau atunci de astfel de cursuri, iar o organizație feministă a desfășurat, în 2021-2022, un studiu potrivit căruia elevii beneficiază în medie de doar 13% dintre cursurile de profil de care ar trebui să beneficieze pe tot parcursul școlii.

France 24 citează un expert în domeniu potrivit căruia, în condițiile actuale, programele educative de acest fel ar trebui să treacă de elementele de biologie și să abordeze teme-cheie precum consimțământul.

Foto © Designer491 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Deci in concluzie educația sexuală din programa franceză nu a folosit la nimic ba chiar a agravat lucrurile față de acum un deceniu.

    Dar ei insistă…
    Se știe cum se numește cel ce vrea să schimbe lucrurile încercând la infinit aceași soluție…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu vorbește despre aceleași 5 componente necesare pentru învăţământul digitalizat pe care le menționează de peste un an: conectivitate generalizată la internet, echipamente, profesori pregătiţi pentru predarea online și platforme securizate

La peste un an distanță de când vorbea despre nevoia de digitalizare și un sistem de educație online, Sorin Cîmpeanu folosește aproape aceleași cuvinte când vine vorba despre digitalizarea învățămânțului:…
Vezi articolul

Asociațiile elevilor, după o întâlnire la Guvern cu reprezentanții mai multor ministere pe tema navetei la școală: Refuzăm compromisuri în respectarea legii și solicităm retragerea proiectului de OUG pentru transportul elevilor

Mai multe asociații ale elevilor solicită Ministerului Educației retragerea proiectului de ordonanță de urgență prin care sumele forfetare pentru navetă vor fi majorate, potrivit unui comunicat de presă. Asociația Elevilor…
Vezi articolul

Uniunea Elevilor Reprezentanți critică „neglijența Ministerului Educației”, în cazul navetiștilor din Vâlcea care nu au transport gratuit: Faptul că elevii trebuie să suporte din buzunarul propriu costurile transportului este inacceptabil și ilegal

Uniunea Elevilor Reprezentanți critică faptul că peste o mie de elevi din Vâlcea nu primesc transport gratuit pentru a merge la școală. Mai mult, ei spun că soluția Ministerului Educației…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Știți ce ne spuneau profesorii noștri de fizică, de chimie și de matematică? Nu le mai venea să intre la clasă – Cristian Hatu, președintele Centrului de Analize Educaționale: „Aveau elevi-mobilă, vorbeau cu 2-3 din clasă”

Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că profesorii de fizică, chimie și matematică le spuneau că „nu le mai venea să…
Vezi articolul