UPDATE “Elevii dezavantajați” trebuie să aștepte să înceapă școala pentru a-și cumpăra rechizite / Cei 500 de lei care intră pe cardurile sociale vor fi virați în septembrie, potrivit ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care se ocupă de implementare

tichet social card social

Foto: Ministerul proiectelor și investițiilor europene

În total, 235.000 de elevi din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, care riscă să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale au primit anul trecut câte 500 de lei pentru a-și cumpăra rechizite și haine pentru școală, potrivit comunicatului din luna aprilie emis de ministerul investițiilor și proiectelor europene. Este al treilea an școlar când se aplică proiectul „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”.

În anul școlar 2020-2021 a început proiectul cu fonduri europene prin care elevii cu posibilități reduse primesc câte 500 de lei pe an școlar pentru a-și cumpăra rechizite și materiale educative și pentru a nu abandona școala.

Pentru anul școlar trecut, 2021-2022, banii au fost virați pe un card în luna aprilie, anunța Ministerul investițiilor și proiectelor europene. Tot atunci, în comunicat se preciza că în luna septembrie 2022 vor intra banii pentru anul școlar 2022-2023, dar nu a fost furnizată o dată. Alte informații pe acest subiect nu au fost făcute publice.

Școala începe anul acesta pe 5 septembrie.

Foto: Captură – Ministerul investițiilor și proiectelor europene

Titularul tichetului social va fi reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului. Vor putea cumpăra cu acești bani caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte instrumente necesare pentru activitatea școlară, precum și articole de vestimentație, potrivit condițiilor precizate în 2020 de către Ministerul Educației.

Anul acesta școlar nu a fost anunțat numărul elevilor care vor primi banii, dar anul trecut în total, 235.000 de elevi din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, riscau să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale. Numărul ar putea crește, dat fiind că vor fi elevi înscriși acum în clasa pregătitoare, sau mai mic dacă sunt elevi care au abandonat școala. EduPedu a solicitat informații și le vom publica când vom primi răspuns.

Tichetele se pot folosi timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului și pot fi utilizate numai în anumite magazine din localitatea de domiciliu. Lista cu aceste magazine va fi transmisă fiecărui beneficiar, odată cu distribuirea tichetului.

Condițiile de eligibilitate precizate la înscriere anul trecut
Informații de context

Legea tichetelor sociale electronice a fost aprobată în iunie 2021.

Proiectul „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, finanțat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 are ca scop prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea condițiilor de frecventare a școlii sau grădiniței de către copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial.

POAD, cu o alocare de peste 518 milioane euro, finanțează acordarea de produse de bază (alimente, produse de igienă, mese calde, rechizite, ghiozdane) pentru adulții, seniorii și copiii din categoriile cele mai vulnerabilei. Programul este finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).

Până în aprilie 2022, prin intermediul POAD au fost sprijinite peste 1,2 milioane persoane. Concret, au fost distribuite 18.645.869 pachete cu alimente de bază, 4.684.288 pachete cu produse de igienă, iar 277.815 persoane cu vârsta de peste 75 ani au beneficiat de tichete pentru mese calde.

Citește pe aceeași temă și:
Câte 500 de lei pentru 235.000 de elevi printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Banii vor fi acordați pentru al doilea an la rând și vor fi virați pe carduri sociale în aprilie
Exit mobile version