UPDATE “Elevii dezavantajați” trebuie să aștepte să înceapă școala pentru a-și cumpăra rechizite / Cei 500 de lei care intră pe cardurile sociale vor fi virați în septembrie, potrivit ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene care se ocupă de implementare

31.978 de vizualizări
tichet social card social
Foto: Ministerul proiectelor și investițiilor europene
În total, 235.000 de elevi din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, care riscă să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale au primit anul trecut câte 500 de lei pentru a-și cumpăra rechizite și haine pentru școală, potrivit comunicatului din luna aprilie emis de ministerul investițiilor și proiectelor europene. Este al treilea an școlar când se aplică proiectul „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”.
  • UPDATE 7 Septembrie 2022:  Venitul membru de familie pentru acordarea tichetelor educaționale pentru preșcolari, este de 556,50 de lei / Informarea transmisă de Federația Părinților “Edupart” transmitea un prag greșit, 298 de lei. Detalii despre condiții

În anul școlar 2020-2021 a început proiectul cu fonduri europene prin care elevii cu posibilități reduse primesc câte 500 de lei pe an școlar pentru a-și cumpăra rechizite și materiale educative și pentru a nu abandona școala.

Pentru anul școlar trecut, 2021-2022, banii au fost virați pe un card în luna aprilie, anunța Ministerul investițiilor și proiectelor europene. Tot atunci, în comunicat se preciza că în luna septembrie 2022 vor intra banii pentru anul școlar 2022-2023, dar nu a fost furnizată o dată. Alte informații pe acest subiect nu au fost făcute publice.

Școala începe anul acesta pe 5 septembrie.

Foto: Captură – Ministerul investițiilor și proiectelor europene

Titularul tichetului social va fi reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului. Vor putea cumpăra cu acești bani caiete, stilouri, articole pentru pictură, ghiozdane și alte instrumente necesare pentru activitatea școlară, precum și articole de vestimentație, potrivit condițiilor precizate în 2020 de către Ministerul Educației.

Anul acesta școlar nu a fost anunțat numărul elevilor care vor primi banii, dar anul trecut în total, 235.000 de elevi din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, riscau să abandoneze școala din cauza condițiilor sociale. Numărul ar putea crește, dat fiind că vor fi elevi înscriși acum în clasa pregătitoare, sau mai mic dacă sunt elevi care au abandonat școala. EduPedu a solicitat informații și le vom publica când vom primi răspuns.

Tichetele se pot folosi timp de un an de zile de la data emiterii, numai pe baza actului de identitate al titularului și pot fi utilizate numai în anumite magazine din localitatea de domiciliu. Lista cu aceste magazine va fi transmisă fiecărui beneficiar, odată cu distribuirea tichetului.

Condițiile de eligibilitate precizate la înscriere anul trecut
  • venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat primar și gimnazial realizat în luna anterioară depunerii cererii să fie de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară, adică 1275 lei;
  • venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învățământul de stat preșcolar este de până la 284 lei;
  • să facă dovada înscrierii copilului la grădiniță sau școală.
Informații de context

Legea tichetelor sociale electronice a fost aprobată în iunie 2021.

Proiectul „Sprijin educațional, pe baza de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, finanțat în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 are ca scop prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea condițiilor de frecventare a școlii sau grădiniței de către copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar și gimnazial.

POAD, cu o alocare de peste 518 milioane euro, finanțează acordarea de produse de bază (alimente, produse de igienă, mese calde, rechizite, ghiozdane) pentru adulții, seniorii și copiii din categoriile cele mai vulnerabilei. Programul este finanțat din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD).

Până în aprilie 2022, prin intermediul POAD au fost sprijinite peste 1,2 milioane persoane. Concret, au fost distribuite 18.645.869 pachete cu alimente de bază, 4.684.288 pachete cu produse de igienă, iar 277.815 persoane cu vârsta de peste 75 ani au beneficiat de tichete pentru mese calde.

Citește pe aceeași temă și:
Câte 500 de lei pentru 235.000 de elevi printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Banii vor fi acordați pentru al doilea an la rând și vor fi virați pe carduri sociale în aprilie

16 comments
  1. Buna ziua eu trebuia sa primesc anul trecut cardul pt rechizite și mi sa spus cal voi primi acum mi sa spus căci nu mai se dau cardurile de anul trecut căci a trecut anul acela unde ma pot adresa sau la ce nr de telefon sa su pt a ma informa

  2. Bună dacă eu am cardul trebe sa le bag din nou actele sau îmi baga automat sunt fără venit va mulțumesc!

  3. La noi în școală au venit doar la o parte din copii și cam la 25 dintre ei au spus ca vin în luna iunie și nu au mai venit altu🤷‍♀️. Nu sau dat cardurile dacă nu ni le-au dat unde ne virează bani? În buzunarele lor?

  4. Romania educată 🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣
    Ahh,ce vis…asta ni se spunea mereu🤣
    Sa vina domn’ presedinte acum sa ne spună iar lucrul asta.Ar trebui sa le cam facem noi bagajele lor, decât sa mai stam sa si le faca ei.

    1. De ce unur copii au fost blocate cardurile din trei carduri sa alimentat unu singur de ce asta este întrebarea
      Sunt elevi la o scală gimnazială am întrebat secretara scoli și ridică din umeri tuturor sau alimentat dar vei cu carduri mai multe doar unu singur

  5. Sunteți foarte darnici cu unii, alții nu au drepturi egale….eu cresc doi copii monoparental, unul este la liceu și cu un salariu minim pe economie…..dar nu mă incadrez……dc?

  6. Eu zic sa nu mai munceasca nimeni. Daca tragi linie intr o familie cu copii,cei ce muncesc raman cu datorii, cei ce stau degeaba raman si cu bani de crasma: bani de caldura, bani de liceu, bursa sociala, bursa de studiu, card elev, rechizite gratuite, bani de calculator, tichete de gradinita, ajutor social, bani de naveta. Ce am inteles noi de aici? In Romania renteaza 2 lucruri: sa tai frunze la caini si sa torni plozi.

    1. Nu e adevărat.Mergeti în tarile europene sa vedeti burse pentru copii și ajutoare sociale.Sa locuiți în zone defavorizate fără infrastructura și locuri de munca.De ce nu acuzați primarii care țin rugi cu trei ori patru soliști câte 2 3 zile,bani platiti din contributivitatea cetățenilor.Nu vedeti primarii care nu fac nimic pentru comune?Multe s au facut cu bani europeni.Ai noștri doar chermeze și propriile interese.

    1. @Mika: acești bani, din câte știu, nu pot fi folosiți pentru plătirea meditațiilor copiilor dumneavoastră, ci doar pentru achiziționarea de rechizite școlare

  7. Nici o problema, boss…
    Așa tratează ei copii obișnuiți. Grija este pentru cei din familii “cu stare” cărora trebuie sa le asigure o intrare separata in Colegiile Naționale, la adăpost de sărăntocii care ar putea sa le ia locul printr-un examen national și o repartiție automata pe baza mediei și a opțiunii!
    Nici o problema, boss…

  8. Bătaie de joc la adresa acestor copii care vor să învețe, dar nu au posibilități materiale bune. Statul încurajează analfabetismul funcțional. O mizerie programul Ficusului de la Cotroceni “România educată”. Ar fi trebuit să fie numit “România Needucată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala Siguranței Tedi, al șaselea an de educație pentru elevii de clasa I, care învață să stea departe de pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor. Sezonul 7 începe în toamnă (P)

Desfășurat într-o manieră inedită, adaptată acestei perioade, încă un an la Școala Siguranței Tedi a ajuns la final. Multe lecții online, Tedi îmbrățișat de la distanță, entuziasm și emoții regăsite…
Vezi articolul