Elevii tind să se considere fie “buni la mate”, fie “buni la citire” chiar dacă sunt buni la ambele, iar această impresie le influențează deciziile pe parcursul vieții – studiu

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com

Elevii tind, de-a lungul anilor de școală, să se perceapă tot mai puternic fie “buni la mate”, fie pricepuți la citire/scriere, chiar dacă ei pot să fie buni la ambele, potrivit unui studiu recent, prezentat recent în The Conversation. Acesta arată că impresia astfel formată tinde să influențeze alegerile oamenilor pe parcursul vieții.

Potrivit coordonatorului studiului, Sirui Wan de la Departamentul de Psihologie al University of Winsconsin-Madison (SUA), echipa de cercetători a urmărit să afle de ce oamenii aleg anume traiectorii în educație și în carieră și când își formează, despre propria persoană, imaginea de om bun la științe exacte sau priceput la științe umaniste. Studiul s-a concentrat pe matematică și studiile de limbă deoarece sunt cele mai comune materii în sistemul școlar american.

Cercetarea a constatat că, în școala primară, elevii care exprimau mai puternic încredere și interes în citire/vorbire tindeau să exprime un nivel similar de încredere și interes în ceea ce privește matematica. Dar, pe măsură ce treceau anii, cei care manifestau un nivel ridicat de încredere și interes față de citire/scriere declarau un nivel tot mai scăzut de interes și încredere în cunoașterea matematicii – și viceversa.

Acest lucru a fost interpretat drept o tendință a elevilor de a se considera a fi “buni” doar la una dintre cele două ramuri de studiu. Iar acest lucru este relevant prin prisma faptului că unul dintre cele mai comune motive pentru care un elev alege să urmeze o carieră sau alta este că se consideră mai buni la acea carieră.

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Științe: Lipsa de sprijin și stereotipurile de gen, nu lipsa de interes fac ca fetele să fie mai puțin înclinate spre studiul fizicii decât băieții – experte britanice
Fata profesoară, băiatul polițist. Cât de puternice sunt diferențele de gen și stereotipurile impuse de societate, în formarea imaginii despre viitor a copiilor preșcolari? Chiar mai puternice decât mediul social și economic – raport OECD
Exit mobile version